FOKY- O IUBIRE CARMICĂ - Notă de lectură AURELIA RÎNJEA

IUBIND ȘI DĂRUIND Și de această dată, scriitoarea Kessy Ellys Nycollas ne face o frumoasă invitație la iubire, la a dărui din ceea ce ea însăși este, așternând cuvintele în pagină spre a-și găsi liniștea, povestind amintiri păstrate cu grijă în suflet, unde au prins rădăcini, iar acum se vor dăruite. Amintirile curg firesc, reînviate, în ciuda trecerii timpului, demonstrându-ne încă o dată ce frumoasă e iubirea aceea simplă și pură, care dăinuie! Copilăria marcată de boala mamei, pe care o descrie „suflet rănit, abandonat, trădat, nefericit”, abandonul tatălui la 2 ani și jumătate, bunica, apoi ea elevă, el soldat, viața cu misterele și surprizele ei, intrigi, prietenii adevărate sau false, anii de școală, căsătoria, toate devin lucruri pe care le păstrează în suflet și care „nu pot fi înlocuite cu nimic”. Concepția oamenilor de la țară despre căsătorie, cum că poți fi fericită doar în cazul acestei instituții, gura lumii care o speria, i-au marcat viața pe care continuu a încercat să o înțeleagă. În prima parte a cărții, întâlnim un dialog curat, ca și personajele: „Am vrut să te cunosc, îmi eşti dragă”! sau „Ne iubeam ca nebunii, ne iubeam ca în basmele cu feți frumoşi şi zâne”! Confesiuni profunde, care te acaparează, legate de „copilăria ei, de trăirile inocente”, sărutul amețitor al lui Foky… lupta sa lăuntrică, toate te conduc pe un drum imprevizibil, alături de autoare. Întâlnim povestioare cu tâlc pentru „găurile” rămase în suflet… sau învățăminte: „pentru a şterge greșelile vieții, nimeni nu a fost capabil să inventeze nimic”, fleșuri de viață, personaje frumos construite, dornice de o „poveste de iubire”, amintiri hazlii. Povestea te fură pe negândite și te transformi repede în personajul principal al cărții, care te trece prin stări antagonice, cu trăiri adânci, pe care încearcă să le înțeleagă. În ciuda a toate dezamăgirile, iubirea triumfă: „Te iubesc, pentru că printre toate iluziile false, mi-ai furișat în suflet și un adevăr, acela că fericirea nu este decât temporară și că indiferent cu cine încerci să fii fericit/ă... nu vei reuși deoarece (nu cunosc motivul) iubirea nu se înmulțește ci dispare!” Ce frumos ar fi să putem păstra mereu în suflet „doar partea cea mai frumoasă dintr-o poveste de iubire nebună!” Autoarea trăiește cu o inimă incompletă, cu bucăți din sufletul ei dăruite iubitului, pe care îl caută uneori printre frunze și cuvintele pe care i le scrie. „Sufletul mi l-ai luat cu tine, pentru că era deja amestecat atât de bine cu al tău, încât niciodată nu au mai putea fi separate”. Uneori, cum de altfel și recunoaște, ea iese în calea amintirilor și le dă ordin să fugă sau îi comandă minții să uite... Ea speră ca iubirea lor să se desăvârșească măcar în altă dimensiune: „cu speranța că acolo vom putea fi, pentru totdeauna, împreună… sper că ne vom căuta acolo sus și că vom fi veșnic doi îndrăgostiți fericiți”. Ea însăși este într-o continuă schimbare, se adaptează situațiilor, scrie la celălalt capăt al iubirii, care nu poate fi uitată. Ni se relevă matură și conștientă: „Ai plecat luând o parte din sufletul meu”… „Acum tot ce mi-a rămas este lucrul cu mine, în partea nevăzută a lucrurilor, acea parte interioară necunoscută lumii, dar în buna parte nici mie”. Terapia Tehnica ThetaHealing vine în întâmpinarea ei prin învățarea tehnicilor de vindecare și a înlocuirii programelor implementate în subconștient. Ne vorbește despre „alte arhetipuri care îți guvernează psihicul fără ca tu să realizezi acest lucru, poartă un dialog cu „un necunoscut spirit divin”…. definește sufletul, ca fiind „spațiul în care sălășluiește puterea noastră personală”. Dialogul cu Creatorul este firesc: „Mulțumesc neîncetat Atoatecreatorului, pentru răgazul acordat vieții de a putea experimenta libertatea spiritului și a sufletului, libertate către care ar fi bine să poată tinde fiecare femeie”. Încearcă să înțeleagă lecțiile pe care Dumnezeu i le-a așezat în cale, în care „Ceea ce nu înțeleg este legat de faptul că m-a îndepărtat doar fizic, în timp ce sufletul a rămas acolo”. Situată între suspans și certitudine, între real și imaginar: „TE-AM SUNAT ! Sau poate că nu!”, între hazardul exterior și liniștea interioară pe care o caută, trage concluzii tranșante și realiste: „Ca să înțelegem iubirea, avem un singur exemplu clar. Dumnezeu ne iubește pe toți, nu ne atinge, nu îl vedem, nu locuim împreună. Ne iubește și punct”… Ea crede că Dumnezeu alege și face oamenii să se întâlnească. Concepțiile proprii sunt bine conturate și argumentate: „fiecare persoană vine pe aceste pământ cu un bagaj de cunoștințe din viețile anterioare, cât și cu o zestre unică compusă din abilități, talente, înclinații, intuiție și instinct. Tot ce ne rămâne nouă, ca indivizi, este să ne dezvoltăm capacitatea de identificare a acestora, ca mai apoi, să le putem folosi în serviciile oferite oamenilor, că tu nu ești un obiect de vânzare și că ești o ființă de valoare”. Ne vorbește, despre faptul că „Greșim prea des!”, despre „colivia strâmtă în care, în mod inconștient, nea înghesuit regulile societății”, unde „Îngerii răului sunt printre noi, au același chip și înfățișare”. Declarații dezarmante… în fața cărora rămâi mut. Ne vorbește despre iubirea divină, despre sufletul pe care ar trebui să-l crezi când îți spune ceva, mintea fiind mereu cea vinovată. Recunoaște că a fugit din poveste înspăimântată și a ales iubirea pură, puternică, care să o stăpânească tot restul vieții. Printre orgolii și energii ale cuvintelor care nu mai puteau fi rostite, discerne calea, ascultându-și intuiția. Își pune întrebări profund existențiale: „Cine suntem? De unde venim? Unde ne îndreptăm? Întrebări la care poate că nu vom primi răspuns niciodată”. Încearcă să găsească sens pentru trăirile din viața ei: „Am curajul să cred că oricât de tare fugim, fugim degeaba și că oriunde am ajunge, Karma se ține scai de noi, ne va fi mereu pe urme și va avea grijă să ne amintească tot ceea ce am făcut în decursul anilor trecuți sau poate chiar și în alte vieți trăite anterior și să nu ne ierte de datorii, obligându-ne să le plătim într-o formă sau alta”… Trage concluzii pertinente: „Subconștientul nostru știe mai mult, dar ne fierbe sufletul până îl va purifica!” … „Instinctul vine dintr-o altă viață, o viață în care sufletele noaste s-au cunoscut și s-au iubit, iar povestea a rămas neconsumată. Suflete, din familia de suflete, care se caută necontenit, se recunosc atunci când ajung față în față, dar nu înțeleg ce se întâmplă”. Se simte liberă și înțeleaptă: „frica de responsabilități ne face să ne blocăm abilitățile și talentul”… „sunt atât de liberă, încât acționez bazată pe instinct și intuiție, pe ceea ce pot, știu și îmi doresc să fac, fără a fi îngrădită de nimeni. Mi-am descoperit puterea sufletului”… Un volum confesiv în care autoarea își dorește ca cititoarele să învețe din greșelile ei. „Talentele, valorile, visurile, ideile, puterea, timpul și plăcerile mele, NU SUNT DE VÂNZARE! Mai ales sufletul”. Te transpune în situații în care te regăsești: „fiecare dintre noi am vândut sau pierdut părticele de suflet”, la care eu adaug că nu oricine poate să-și recapete în întregime sufletul dăruit, furat sau pierdut, conștient sau nu, altora. O carte scrisă frumos în care psihologicul primează, presărată cu comparații surprinzătoare care emoționează: „Dragostea a căzut peste mine ca un fulger peste copac. Această experiență m-a smuls din rădăcini, dar mi-a mai rămas încă vlăstare verzi”; „mă simțeam ca o insectă atrasă de parfumul unei flori carnivore”; „este aşa cum stă ursul în hibernare”; „voi funcționa asemeni unei mașini cu frâna de mâna trasă”; „femeia este asemănătoare cu pisica. Are în ea nouă vieți, ba chiar 10 și jumătate” sau expresii din popor: „nu s-a găsit hoțul cu prostul” și construcții estetice deosebite: „simțeam că mă doare liniștea din jur”,… sau „Iubirea este lacrima care se prelinge printre versurile unei poezii în care îți descrii durerea și iubirea”. O scriere frumoasă, confesivă, plină de empatie și noimă, într-un stil propriu, care ți se așează în inimă, regăsindu-te ca și autoarea în căutările ei. O bucurie împărtășită într-un joc al mulțumirii și al recunoștinței. Cartea este o terapie pentru suflet, o pledoarie pentru iubirea adevărată, pentru libertatea femeii, a spiritului ei, toate sub binecuvântarea divină: „Iubirea transcende toate lucrurile cu care o confundăm, iar relațiile bazate pe iubire adevărată sunt foarte rare”. În „dragostea la prima vedere”, sufletele se recunosc și (re)trăiesc împreună experiențe deja cunoscute!.. „Iubirea este acceptare”… „Dragostea este indescifrabilă, greu de suportat, dar atât de frumoasă!... Puterea de a da libertatea sufletului iubit să își urmeze calea, este iubire”. O invitație la reflecții față de această lecție profundă și înaltă, pe care o avem de învățat în această viață. Ce frumos ar fi dacă am putea intra unul în viețile celuilalt, văzând divinul din el, o desăvârșire a unuia prin celălalt, o întrepătrundere de câmpuri, un transfer de înțelegere și de inspirație. Ființa divină din noi doar iubește. Să iubim și să dăruim! Să creștem raiul din sufletele noastre! Asta ne transmite autoarea cărții! Iubirea adevărată doar eliberează și oferă, nu pretinde nimic. Fericirea adevărată nu ține de ceva din afară, ci să fii fericit cu tine. Devino pace, ca să aduci pacea, devino iubire, ca să aduci iubirea, toate într-o armonie divină. „A iubi” înseamnă a elibera, a-l lăsa pe celălalt să fie liber, împreună înflorind în iubirea lui Dumnezeu față de noi. Încă o dată autoarea și-a dovedit înclinația ei artistică pentru stilul epic, așa cum am anticipat și am spus și cu alte ocazii. Mulțumim autoarei Kessy Ellys Nycollas, pentru acest minunat periplu spiritual, dorim viață lungă cărții prin cititorii ei și așteptăm cu interes următoarele apariții editoriale. AURELIA RÎNJEA