duminică, 17 aprilie 2022

Johnny Ciatlos-Deak Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea cronică

Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea care ne-a încântat în ultimele 2 decenii cu peste 40 de titluri de autor, ne surprinde și anul 2022 cu 4 cărți noi, pe care le publică la editura LUCVAL&KEN, în ediții bilingve româno-franceză, cu următoarele titluri: COPIII ȘI POEZIA, ADAGIETTO, PĂPUȘARUL și PRIMA IUBIRE, POEZIA. Cele patru cărți formează un Tot, un întreg literar, conturând imaginea Poeziei, așa cum ea este trăită și dăruită de poetă. Concepția coperților și traducerea aparțin autoarei. Talentata poetă Aurelia Rînjea, scrie o poezie solară, fiind perfect ancorată în spiritul acestui timp conștientizându-l. Actul său de creație e o declarație de dragoste adresată vieții. Iubirea poetei este extinsă în spectru larg, incluzând iubirea de oameni, iubirea de tot ce este frumos, iubirea de țară și de strămoși, dragostea față de nepoțica sa, iubirea față de familie, locurile natale, amintiri și nu în ultimul rând de natură și de poezie care este un imn, un crez, pe care poeta îl recită în gând, scriind pe file de timp ce vor rămâne nemuritoare, lăsând amprenta iubirii generațiilor viitoare. Volumul COPIII ȘI POEZIA adună nestemate pe care poeta le așează cu o deosebită atenție în ghiozdanul de zestre, pe care îl lasă viitorimii și nepoțelei sale iubite Alexia, căreia îi dedică și acest volum. Gândul și intenția scriitoarei Aurelia Rînjea este de a da mai departe și a împărtăși ceea ce a primit prin talanții celești dăruiți la naștere, luminând prin învățături morale și sănătoase prin poezia sa. Însă așa cum spune Émile Zola foarte frumos: „Artistul nu este nimic fără dar, dar darul nu este nimic fără muncă”. Poezia autoarei nu este numai har, ci este susținută constant prin munca asiduă și roadele sale se văd așa cum am arătat la începutul acestei cronici prin nenumăratele volume de autor. De la începutul cărții, distinsa doamnă Aurelia Rînjea, în cuvântul său de autor „MIRACOLUL POEZIEI SĂ ATINGĂ INIMA COPIILOR” se adresează părinților, bunicilor și profesorilor, care au un rol de formare, educare și îndrumare al copiilor și care prezentându-le poezia le pot trezi interesul. Pentru că așa cum spune autoarea „Când existența devine o autostradă pe care toți aleargă fără să știe unde, fără să privească la cei din jurul lor, când viața ta ajunge să depindă de alții, când societatea în care trăiești îți devine străină, ostilă și nu te mai regăsești în ea, te retragi în castelul tău lăuntric, de mână cu Poezia”. Poezia și creația în general, fie ea scrisă sau pictată, oferă persoanei un taler de echilibru între lumea exterioară și cea interioară, ajutând la răzbaterea prin furtunile vieții, dar și la dezvoltarea și evoluția persoanei. Aristotel spunea că „Scopul artei nu este să reprezinte aparența exterioară a lucrurilor, ci semnificația lor interioară”, iar erudita scriitoare Aurelia Rînjea exact asta face, încearcă prin poezie să deschidă portițe spre sufletul și mintea oamenilor, pentru că în fond acesta este unul dintre rolurile de bază ale scriitorilor, acela de a educa și a învăța. Dat fiind faptul că autoarea este și o talentată pictoriță și în scrierile sale fuzionează poezia cu arta imaginilor, iată Robert Schumann concluziona „A trimite lumină în întunecimea inimii oamenilor – aceasta este datoria artistului”. Autoarea ne spune în cartea sa COPIII ȘI POEZIA: „Ce frumos poți trezi Poezia în sufletul copiilor și cât de multă nevoie au aceștia de Poezie! Copilul e un pui de om, pe care îl crești și veghezi asupra lui învățându-l să devină liber, cu principii sănătoase despre viață, bine și adevăr, cu demnitate și respect pentru valorile trecutului, ale prezentului și ale viitorului. Fiecare copil are un castel lăuntric plin de frumusețe! Noi, adulții să fim înțelepți și să avem ochi pentru a vedea altarul lor de frumusețe! Sufletul copilului este solul fertil numai bun pentru semănat. Cu siguranță este cel mai bun fiind cernoziomul ființei umane. Îi oferim seminţe, îi arătăm cum acestea pot deveni plante, apoi el optează ce va face cu ele” - conchid spunând, ce calitate de sămânță sădești, la așa recoltă să te aștepți. Doamna Aurelia Rînjea, prin scrierile sale spune explicit că poezia este pentru domnia sa nu doar un scut față de sulițele de răutate a lumii ci și un acoperământ celest, care îi aduce o stare de bine, uitând de singurătate și găsindu-și astfel sensul și motivația de a continua. Într-un citat al Georgiei O'Keeffe, renumită artistă americană, aceasta spune că „A-ți crea propria lume în oricare dintre arte necesită curaj”, iar continuând pe această idee aș întări spusele ei, dar numai cei care au primit acest dar își pot permite acest lux pentru că este un mare beneficiu să te poți refugia în altă lume, o lume a creației tale, a sinelui, fără a-ți părăsi locuința, făcându-te să te simți bine chiar și atunci când lucrurile din jur nu sunt tocmai roz. „Arta este singurul fel de a evada fără a-ți părăsi casa” (Twyla Tharp). Pentru distinsa poetă Aurelia Rînjea „poezia rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate”, aceasta își plimbă sufletul pe dealurile copilăriei „ într-un car cu fân, plin de daruri și povești adevărate, într-o barcă solară, seducând din ea toate ipostazele iubirii de Țară”. Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea a fost ani la rând și profesor de fizică, iar aparent, poezia și fizica, chiar dacă par două lucruri total diferite, ne explică autoarea și legătura dintre ele: „Pentru mine există o metafizică a cuvintelor, un joc semantic, ca un spectacol al lumii, îmbrăcat în rigurozitatea și profunzimea fizicianului, unde cuvintele devin bogate în virtuți și se metamorfozează în stări de spiri”, „În ordinea lumii de azi, poetul din mine dă mâna cu fizicianul ce sunt, pentru a vedea perspectivele noului timp”. Poezia doamnei Aurelia Rînjea este o poezie conștientă a vremurilor ce le trăim, exprimându-și în nenumărate poezii grija și frica pentru direcția înspre care derapează societatea actuală, valorile pierdute, decimarea credinței, a moralei, a conștiinței, înstrăinarea oamenilor, cât și indiferența și caracterul mascat, ascuns. Însă conform celor spuse de Pablo Picasso: „Artistul este un receptacul al emoțiilor care vin de peste tot: din cer, dinspre pământ, dintr-o bucățică de hârtie, de la o formă trecătoare, de la o pânză de păianjen”, la fel și scriitoarea Aurelia Rînjea caută frumosul și emoția de peste tot, din oameni, din jur, de la Dumnezeu, din copilărie, din ochii nepoatei sale, din razele de soare și din natură apoi le transpune în poeme încărcate de iubire. Însă precum spune Goethe: „Personalitatea este totul în artă și poezie” (Johann Wolfgang von Goethe), pentru că personalitatea contează. Desigur această personalitate va parafa întreaga evoluție artistică în cele mai mici detalii. Trebuie să vrei să cauți și să observi binele și din lucrurile care nu sunt chiar perfecte. Nu poate să transmită iubire decât un om care vede și simte iubirea și în firul ierbii, precum și în ciripitul păsărelelor, personalitatea poetei este categoric un factor marcant al scrierilor sale, care se manifestă și prin figurile de stil pe care le-a ales, fiind o adevărată expertă a metaforei ce sugerează sensuri și înțelesuri ample fiecărui poem în parte. Nevoia de iubire și de armonie exista în fiecare dintre noi, fie că o recunoaștem sau nu. Sensibilitatea, emoția și trăirile poetei o fac ca să declare clar că această necesitate există: „Nevoia de frumos, de armonie și iubire o văd precum o salvare din acest imperiu al fricii și al înstrăinării în care trăim. În scrierile mele am abordat multe teme: frumusețea naturii, a oamenilor, singurătatea, despre lumea asta întoarsă pe dos, despre valorile universale pe care le-am cunoscut în călătoriile mele, despre spiritul acelor oameni și locuri, despre misiunea noastră de a avea o contribuție la valorile acestei lumi, despre respectul și iubirea pentru trecut, pentru semeni, toate presărate cu reflecțiile fizicianului, fascinat de armonia universului în care trăim”. Este neîndoios de datoria noastră, a fiecăruia, să facem lumea în care trăim mai bună, mai respirabilă și mai frumoasă, pentru că Dumnezeu ne-a creat buni, ne-a dăruit tuturor simțul frumosului. În acest sens am să dau un citat al lui Goethe: „Fiecare om ar trebui să asculte puțină muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman” (Johann Wolfgang von Goethe). Cred că poezia solară, de iubire, a stimatei doamne Aurelia Rînjea, va dăinui peste timp prin lecțiile pe care le lasă. Avem mare nevoie de poezii care să întărească sistemul de valori al tinerei generații și în mod special al copiilor, care pot fi salvați numai prin educație sănătoasă. Volumul COPIII ȘI POEZIA este o carte de excepție, care trebuie să se afle în biblioteci și trebuie să ajungă la cât mai multă lume, deoarece în poeziile sale găsim înțelesuri profunde, învățături importante, viziuni și principii sănătoase ce pot servi aidoma unui ghid în regăsirea sau păstrarea direcției și sensului bun pe cărările vieții. Johnny Ciatlos-Deak membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România Senior Editor Globart Universum Publishing House, Montreal, Canada

Un comentariu:

Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!

Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU         -70 de ani pe portativul vieții!- Autor: Johnny Ciatloș Deak Era 30 D...