Johnny Ciatlos-Deak Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea cronică

Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea care ne-a încântat în ultimele 2 decenii cu peste 40 de titluri de autor, ne surprinde și anul 2022 cu 4 cărți noi, pe care le publică la editura LUCVAL&KEN, în ediții bilingve româno-franceză, cu următoarele titluri: COPIII ȘI POEZIA, ADAGIETTO, PĂPUȘARUL și PRIMA IUBIRE, POEZIA. Cele patru cărți formează un Tot, un întreg literar, conturând imaginea Poeziei, așa cum ea este trăită și dăruită de poetă. Concepția coperților și traducerea aparțin autoarei. Talentata poetă Aurelia Rînjea, scrie o poezie solară, fiind perfect ancorată în spiritul acestui timp conștientizându-l. Actul său de creație e o declarație de dragoste adresată vieții. Iubirea poetei este extinsă în spectru larg, incluzând iubirea de oameni, iubirea de tot ce este frumos, iubirea de țară și de strămoși, dragostea față de nepoțica sa, iubirea față de familie, locurile natale, amintiri și nu în ultimul rând de natură și de poezie care este un imn, un crez, pe care poeta îl recită în gând, scriind pe file de timp ce vor rămâne nemuritoare, lăsând amprenta iubirii generațiilor viitoare. Volumul COPIII ȘI POEZIA adună nestemate pe care poeta le așează cu o deosebită atenție în ghiozdanul de zestre, pe care îl lasă viitorimii și nepoțelei sale iubite Alexia, căreia îi dedică și acest volum. Gândul și intenția scriitoarei Aurelia Rînjea este de a da mai departe și a împărtăși ceea ce a primit prin talanții celești dăruiți la naștere, luminând prin învățături morale și sănătoase prin poezia sa. Însă așa cum spune Émile Zola foarte frumos: „Artistul nu este nimic fără dar, dar darul nu este nimic fără muncă”. Poezia autoarei nu este numai har, ci este susținută constant prin munca asiduă și roadele sale se văd așa cum am arătat la începutul acestei cronici prin nenumăratele volume de autor. De la începutul cărții, distinsa doamnă Aurelia Rînjea, în cuvântul său de autor „MIRACOLUL POEZIEI SĂ ATINGĂ INIMA COPIILOR” se adresează părinților, bunicilor și profesorilor, care au un rol de formare, educare și îndrumare al copiilor și care prezentându-le poezia le pot trezi interesul. Pentru că așa cum spune autoarea „Când existența devine o autostradă pe care toți aleargă fără să știe unde, fără să privească la cei din jurul lor, când viața ta ajunge să depindă de alții, când societatea în care trăiești îți devine străină, ostilă și nu te mai regăsești în ea, te retragi în castelul tău lăuntric, de mână cu Poezia”. Poezia și creația în general, fie ea scrisă sau pictată, oferă persoanei un taler de echilibru între lumea exterioară și cea interioară, ajutând la răzbaterea prin furtunile vieții, dar și la dezvoltarea și evoluția persoanei. Aristotel spunea că „Scopul artei nu este să reprezinte aparența exterioară a lucrurilor, ci semnificația lor interioară”, iar erudita scriitoare Aurelia Rînjea exact asta face, încearcă prin poezie să deschidă portițe spre sufletul și mintea oamenilor, pentru că în fond acesta este unul dintre rolurile de bază ale scriitorilor, acela de a educa și a învăța. Dat fiind faptul că autoarea este și o talentată pictoriță și în scrierile sale fuzionează poezia cu arta imaginilor, iată Robert Schumann concluziona „A trimite lumină în întunecimea inimii oamenilor – aceasta este datoria artistului”. Autoarea ne spune în cartea sa COPIII ȘI POEZIA: „Ce frumos poți trezi Poezia în sufletul copiilor și cât de multă nevoie au aceștia de Poezie! Copilul e un pui de om, pe care îl crești și veghezi asupra lui învățându-l să devină liber, cu principii sănătoase despre viață, bine și adevăr, cu demnitate și respect pentru valorile trecutului, ale prezentului și ale viitorului. Fiecare copil are un castel lăuntric plin de frumusețe! Noi, adulții să fim înțelepți și să avem ochi pentru a vedea altarul lor de frumusețe! Sufletul copilului este solul fertil numai bun pentru semănat. Cu siguranță este cel mai bun fiind cernoziomul ființei umane. Îi oferim seminţe, îi arătăm cum acestea pot deveni plante, apoi el optează ce va face cu ele” - conchid spunând, ce calitate de sămânță sădești, la așa recoltă să te aștepți. Doamna Aurelia Rînjea, prin scrierile sale spune explicit că poezia este pentru domnia sa nu doar un scut față de sulițele de răutate a lumii ci și un acoperământ celest, care îi aduce o stare de bine, uitând de singurătate și găsindu-și astfel sensul și motivația de a continua. Într-un citat al Georgiei O'Keeffe, renumită artistă americană, aceasta spune că „A-ți crea propria lume în oricare dintre arte necesită curaj”, iar continuând pe această idee aș întări spusele ei, dar numai cei care au primit acest dar își pot permite acest lux pentru că este un mare beneficiu să te poți refugia în altă lume, o lume a creației tale, a sinelui, fără a-ți părăsi locuința, făcându-te să te simți bine chiar și atunci când lucrurile din jur nu sunt tocmai roz. „Arta este singurul fel de a evada fără a-ți părăsi casa” (Twyla Tharp). Pentru distinsa poetă Aurelia Rînjea „poezia rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate”, aceasta își plimbă sufletul pe dealurile copilăriei „ într-un car cu fân, plin de daruri și povești adevărate, într-o barcă solară, seducând din ea toate ipostazele iubirii de Țară”. Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea a fost ani la rând și profesor de fizică, iar aparent, poezia și fizica, chiar dacă par două lucruri total diferite, ne explică autoarea și legătura dintre ele: „Pentru mine există o metafizică a cuvintelor, un joc semantic, ca un spectacol al lumii, îmbrăcat în rigurozitatea și profunzimea fizicianului, unde cuvintele devin bogate în virtuți și se metamorfozează în stări de spiri”, „În ordinea lumii de azi, poetul din mine dă mâna cu fizicianul ce sunt, pentru a vedea perspectivele noului timp”. Poezia doamnei Aurelia Rînjea este o poezie conștientă a vremurilor ce le trăim, exprimându-și în nenumărate poezii grija și frica pentru direcția înspre care derapează societatea actuală, valorile pierdute, decimarea credinței, a moralei, a conștiinței, înstrăinarea oamenilor, cât și indiferența și caracterul mascat, ascuns. Însă conform celor spuse de Pablo Picasso: „Artistul este un receptacul al emoțiilor care vin de peste tot: din cer, dinspre pământ, dintr-o bucățică de hârtie, de la o formă trecătoare, de la o pânză de păianjen”, la fel și scriitoarea Aurelia Rînjea caută frumosul și emoția de peste tot, din oameni, din jur, de la Dumnezeu, din copilărie, din ochii nepoatei sale, din razele de soare și din natură apoi le transpune în poeme încărcate de iubire. Însă precum spune Goethe: „Personalitatea este totul în artă și poezie” (Johann Wolfgang von Goethe), pentru că personalitatea contează. Desigur această personalitate va parafa întreaga evoluție artistică în cele mai mici detalii. Trebuie să vrei să cauți și să observi binele și din lucrurile care nu sunt chiar perfecte. Nu poate să transmită iubire decât un om care vede și simte iubirea și în firul ierbii, precum și în ciripitul păsărelelor, personalitatea poetei este categoric un factor marcant al scrierilor sale, care se manifestă și prin figurile de stil pe care le-a ales, fiind o adevărată expertă a metaforei ce sugerează sensuri și înțelesuri ample fiecărui poem în parte. Nevoia de iubire și de armonie exista în fiecare dintre noi, fie că o recunoaștem sau nu. Sensibilitatea, emoția și trăirile poetei o fac ca să declare clar că această necesitate există: „Nevoia de frumos, de armonie și iubire o văd precum o salvare din acest imperiu al fricii și al înstrăinării în care trăim. În scrierile mele am abordat multe teme: frumusețea naturii, a oamenilor, singurătatea, despre lumea asta întoarsă pe dos, despre valorile universale pe care le-am cunoscut în călătoriile mele, despre spiritul acelor oameni și locuri, despre misiunea noastră de a avea o contribuție la valorile acestei lumi, despre respectul și iubirea pentru trecut, pentru semeni, toate presărate cu reflecțiile fizicianului, fascinat de armonia universului în care trăim”. Este neîndoios de datoria noastră, a fiecăruia, să facem lumea în care trăim mai bună, mai respirabilă și mai frumoasă, pentru că Dumnezeu ne-a creat buni, ne-a dăruit tuturor simțul frumosului. În acest sens am să dau un citat al lui Goethe: „Fiecare om ar trebui să asculte puțină muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman” (Johann Wolfgang von Goethe). Cred că poezia solară, de iubire, a stimatei doamne Aurelia Rînjea, va dăinui peste timp prin lecțiile pe care le lasă. Avem mare nevoie de poezii care să întărească sistemul de valori al tinerei generații și în mod special al copiilor, care pot fi salvați numai prin educație sănătoasă. Volumul COPIII ȘI POEZIA este o carte de excepție, care trebuie să se afle în biblioteci și trebuie să ajungă la cât mai multă lume, deoarece în poeziile sale găsim înțelesuri profunde, învățături importante, viziuni și principii sănătoase ce pot servi aidoma unui ghid în regăsirea sau păstrarea direcției și sensului bun pe cărările vieții. Johnny Ciatlos-Deak membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România Senior Editor Globart Universum Publishing House, Montreal, Canada

MIHAELA CD Vraja iubirii în scrierile autoarei Aurelia Rînjea COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea recenzie

Cartea COPIII ȘI POEZIA, ediție bilingvă, română-franceză, Editura LUCVAL&KEN, 2022, cuprinde creațiile literare ale scriitoarei Aurelia Rînjea, cu care a participat la Concursul internațional de literatură, NAJI NAAMAN, din Liban 2021, la care a obținut „Premiul pentru Creativitate”. Cartea COPIII ȘI POEZIA este o invitație adresată oamenilor mari, îndemnându-i să-i ajute pe copii să descopere Poezia! Cartea cuprinde și reflecții ale autoarei despre Poezie, cât și despre nevoia de frumos, în această lume plină de neiubire. Poeta consideră că Poezia așteaptă latent în sufletul fiecărui copil, să fie trezită ca o prințesă printr-un sărut magic, printr-un stimul interior sau exterior, care poate fi oricare dintre noi, părinte, bunic, profesor, scriitor sau înger. „Ajutați-i să o descopere!” – ne îndeamnă autoarea! Ea este un miracol ce poate fi sădit în sufletul fiecărui copil, pentru a descoperi că lumea poate fi mai bună și mai aproape de el! Pentru Poeta Aurelia Rînjea poezia înseamnă acasă, locul unde a copilărit, unde a crescut, „unde au început toate lucrurile și iubirile”, înseamnă „o Țară în sine”, pentru că este „o poveste în limba mea română”, construindu-și lumea sa așa cum și-a dorit-o. În cuvântul său de autor, scriitoarea ne destăinuie că dragostea pentru poezie a moștenit-o de la tatăl său și că poezia este „ca o dragoste necondiționată”, „un spațiu cu multe dimensiuni, unde timpul nu se măsoară, doar ascultă”. Pentru autoare, poezia înseamnă și „consolare, mângâiere, confesiune și iubire necondiționată”, dar și un „periplu unic, ca pe un salt cuantic printr-un efect tunel cosmic, o străfulgerare sacră printr-o barieră existențială a spiritului dincolo de hotarele nevăzutului, o scânteie între lumi”. Cartea COPIII ȘI POEZIA este dedicată nepoțelei sale Alexia, raza sa de soare: „Ne îndreptăm / Spre Soare să-ți arăt / De unde răsare / - Tu de unde știi Buni? / - Pentru mine a răsărit / De două ori! / O dată când s-a născut / Mama ta și o dată / Când te-ai născut tu” (Încotro). Prin nepoțica sa, bunica își găsește sensul și rostul: „În ochii tăi mă vindeci / De umbrele drumurilor / Care nu se întorc / Călătorindu-mi viața / Într-un ecou prin timpul tău” (În lumea Alexiei) și pentru poetă este sărbătoare: „Când vii la mine Copilă / E sărbătoare / Salcâmii dau năvală în stol / Cu bucuria în trenuri / De primăveri” (Bucurie). Între bunica Aurelia Rînjea și nepoțica Alexia s-a creat acea complicitate unică bunic-nepot, o lume numai a lor, în care cele două pătrund cu bucurie, iar „Când rămâi la mine / Soarele face tumbe pe cer / Stelele se joacă în albia lor / Cu stropi de lumină” (Un soare), pentru că „În fața ta Alexia / Apele se retrag / Busola își schimbă nordul / Geana de lumină cântă / Deschizi nemărginirea / Cu un acord de pian” (Metamorfoze). Bucuria celor două este atât de mare încât prin joaca lor modelează oameni din plastilină „Și-i îmbrăcăm / În suflu de iubire / Printre interogațiile / Repetate / Ale pendulului cosmic / Cu bătăi de inimi / Și pași de stele” ( Ritm propriu). Iar prin joaca lor cele două, crează „Poduri de iarbă”, „Flori de cireș”, „De la mine la tine” (Inocență). Într-o descriere de excepție, scriitoarea Aurelia Rînjea ne descrie și în alt mod poezia, ca „O evadare printr-o poartă de trecere precum cea dintre viață și neviață, dar reversibilă, un portal energetic între lumi, unde auzi glasul Creatorului care reverberează în noi, pe diferite niveluri, în zone ale spiritualităţii, rezonând între uman și divin, generând bucuria de a trăi. Portaluri interioare se deschid dintr-un subconștient latent, peste care cortina lumii își așterne liniștea și care din când în când se ridică vizionar, într-un spectacol cosmic de lumini și umbre, rezonând pe frecvențele sufletului și unde ființează Poezia, lăsându-ne să vedem doar cât ne este permis să vedem. Poezia rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate”. Aurelia Rînjea ne dezvăluie că cele doua mari iubiri ale sale sunt fizica și poezia, iar acolo unde se termină una, începe cealaltă „Atunci scriu / Mă trezesc ca dintr-un vis / Profesoara de dragoste / A Luminii / Care învaţă copiii / Să zboare pe arpegii stelare / În bărci solare pline cu poeme” (Periplu). Asemănarea dintre fizică și poezie este descrisă ca: „o mare poveste / Despre Univers și Viață / Despre aici și despre dincolo / Despre cunoscut și necunoscut / În care ce cunoaștem / Este de fapt ce recunoaștem” (Poezia). Scriitoarea Aurelia Rînjea face o superbă asemănare între poezie și „o inimă de copil / Pe care o așezi în palme”, căreia „Îi faci cuib în sufletul tău și locuiește acolo” (Inima de copil), fiind un „păstor al cuvintelor”, „la margini de lumi noi” (Învățare). Prin poezie, poeta încearcă să înțeleagă sensul lumii: „Stau în inima Cuvântului / Şi-ncerc să înţeleg lumea / Cu sensurile ei / Cu începutul şi sfârşitul” (Vino și tu). Iubirea nemărginită pe care o nutrește autoarea Aurelia Rînjea pentru nepoțica sa radiază din versurile: „Mă faci când Lup când / Scufiţă / În povestea unde / Cheia casei e la tine / Mă desenezi / Când eu - când tu - când noi / Un joc în care iubirea / E nemărginire” (Alfabet) și în versurile „Lumea mea începe cu tine / Amurg de anotimp / Printre vitralii de seară / Te respir cu aripi de floare / În anotimpul tău / În care mă pierd / Divin te iubesc” (Lumea mea), iar trecerea vremii și creșterea nepoțelei Alexia răzbat în versurile: „Contemplu mâna ta / Scriind cu iscusinţă / Pe foiţa timpului / Ca un cireş înmugurit / Care învaţă să înflorească” (Exercițiu). Cartea COPIII ȘI POEZIA este un balsam pentru inimă și suflet, imprimând o bucurie nemărginită cititorului, chiar dacă are sau nu are nepoți, el se bucură și trăiește prin bucuria scriitoarei, care prin măiestria și iscusința cu care alege cuvintele, luminează și aduce o stare de bine, de care în aceste vremuri cititorul are mare nevoie. Descrierea nepoțelei Alexia este făcută cu cuvinte ce definesc bogăția lăuntrică a sufletului scriitoarei „Atât de frumoasă ești / Ca un Poem” (Într-o carte), iar râsul nepoțelei „Întoarce tristeţile / Cu faţa la soare / Îmbraci copacii goi / În frunze visătoare / Şi pescăruşilor le-aduci cerul / Aproape” (O bucurie). Iubirea de țară și de locurile natale este superb prezentată în versurile: „M-am născut într-o patrie poetică / Într-un oraș cu un Munte de Sare” și în versurile: „Aici am învățat să trăiesc românește / Am înțeles esența cuvântului Țară” (Destinul meu). Crezul poetic al autoarei este misiunea sa de a duce mai departe rostul și spiritul curat românesc: „Mă-nchid în tine Poezie / Să rămân acolo / Spirit curat românesc / Să pot duce mai departe rostul / Şi carele cu focuri / Ale strămoșilor mei / Dacii liberi” (O misiune), de a împărții iubirea prin poezie: „Te-ai cuibărit acolo Poezie / În inima mea ca un foc dacic / Ca un soare străbun / Erai acolo de când lumea / Aşteptam doar să te trezeşti / Să tragi cortina / Într-o stare miraculoasă de „A fi” / În care reamintirea / Să-mi spună de ce am venit pe lume / Într-un perpetuum al iubirii / Într-un râu ce-şi caută / Și găseşte matca” (Cercetare) și de a lumina prin harul primit de la Dumnezeu „Sub mângâierea Luminii / Acolo Creatorul m-a trimis din nou / În mijlocul lumii s-o locuiesc poetic / Să dăruiesc oamenilor Poezia” (Reamintire). Cât de frumos ne înfățișează talentata scriitoare Aurelia Rînjea, viața în metafore subtile, în imagini cu impact puternic. Viața este privită ca o „torță aprinsă” pe care o purtăm pentru a o da mai departe „Cel mai frumos Poem / În timpul nemuritor / Dacă ştii să-l înţelegi” (Viața). Dar, tot autoarea spune că „Vine o vreme când drumul / Nu se mai potriveşte / Cu lumina din noi / Trecem unul pe lângă celălalt / Şi nu ne vedem” (De ce). Iar în suflet oscilăm ca și un ceas „Precum un pendul / Între vechi şi nou - între ieri şi azi / Între cer şi pământ” (Insomnie), pentru că „oamenii ajung / În cele din urmă cuvinte” (O școală). Pentru că trecerea timpului nu scutește pe nimeni, nici chiar de dragul nepoatei iubite, iată că în numele iubirii găsim o transformare în versurile pline de emoție ale poetei Aurelia Rînjea: „Chiar dacă amurgul / O să se supere / Mă voi transforma în primăvară / Chiar dacă toamna / Va divorţa de mine / Mă voi transforma în mare / Să fii delfinul meu divin / Să mă cutreieri” (Construcție). În poezia „De-a viața” sunt cuprinse cele mai valoroase învățături pe care le putem primi: prietenia care trebuie udată și întreținută, iubirea, de care avem atât de mare nevoie, ca și de mâncarea zilnică, circuitul apei în natură, care ajunge de unde a plecat, lecțiile vieții pe care le înveți doar trăind, calea pe care trebuie să o descoperi singur, pentru că ne naștem și murim singuri. Scriitoarea Aurelia Rînjea ne prezintă realitățile vremurilor pe care le trăim: „O planetă de neiubiri / Ne desparte / Trecem unul pe lângă celălalt / Şi nu ne vedem / Când de fapt ar trebui / Să ne recunoaştem / Și să ne iubim” (Un joc absurd); „Azi toți purtăm o mască la vedere / Ne depersonalizăm / Într-un univers virtual 3D / În care rămânem cu toții închiși / În epidemia pandemică” (Acum), întrebându-se încotro ne îndreptăm: „Încotro merge lumea? / Oamenii doar se ceartă / Se urăsc şi aleargă / Ca nişte roboţi fără suflet / Mimează că trăiesc / Copiii par nişte maşini / Gata să răspundă la comenzi / Să se joace singuri” și concluzionează: „Oamenii s-au schimbat / Ar trebui să citească / Mai multe poveşti” (Nedumerire). Autoarea Aurelia Rînjea cântă în poemele sale iubirea, iubirea din tinerețe: „Te văd cum ţii / Amintirile strâns / Cu mâinile speriate / Să nu-ţi scape îmbrăţişarea / În care te-ai pierdut / Şi ţi-a plăcut / Într-o muzică de Puccini / Când soarele cobora / În povestea noastră”... „Şi mă iubeai ca un bărbat copt / Până când Dumnezeu / A coborât de pe dealuri / Şi ne-a luat de mână / În aceeaşi casă” (În aceeași casă), din amintiri, „Să cânţi la pian / Cum făceai odată / Cântai și ne iubeam / Cu braţe ce mă treceau pragul / Vine primăvara / De-atâta preludiu / Tangourile mor de dragoste / Ne-mpărtășită / În paşi de doi / Țărmul curge în noi” (Piano), „Îmi acordez viaţa / La pianul la care cânţi / Tu pe clapele albe, Eu pe cele negre / Două lebede plutind / În simfoniile dimineţii / Urcă visele de corabie / Pe acelaşi cer” (Cu tine), iar la sfârșitul volumului în poezia „Adevăr” autoarea concluzionează: „Libertatea unei femei / Se măsoară în singurătate / În frumuseţe / Şi în bogăţia ei spirituală”... „Te descoperi tot mai mult / Întru spirit / În singurătatea / Care devine câmp roditor / Viaţa măsurându-se / În gânduri curate / Şi în acte de creaţie” (Adevăr). Volumul de poezii „COPIII ȘI POEZIA” este un adevărat compendiu de învățături și reflecții despre viață, despre iubire, despre prietenie, despre copii și bunici, despre viață și amintiri, despre străbuni și lumea de azi. Speranța este cea care moare ultima și în inima autoarei Aurelia Rînjea, care în versurile sale lasă să se vadă și durerea și speranța: „În piaţa publică / De pe muntele cu pietre ascuţite / Ale dezumanizării / Poetul aruncă un pumn de cuvinte / Pe caldarâmul crăpat / Și sufocat de orgolii / Într-o zi va răsări un cocon / Apoi timid din el un poem / Purtând o cunună de stele / Nu şi-a pierdut speranţa / Azi este deja mâine” (Speranța). Vraja care te cuprinde citind cartea „COPIII ȘI POEZIA”, confirmă încă o dată că nimic nu este întâmplător și că harul cu care a fost înzestrată poeta Aurelia Rînjea este aducător de lumină și iubire în suflet. Felicitări poetei Aurelia Rînjea pentru tezaurul de suflet pe care îl lasă literaturii române prin scrierile sale pline de iubire. Mihaela CD Membru al Ligii Scriitorilor Români Membru al Uniunii Scriitorilor din Canada Președinte al World Poets Association Canada

Firul vieții încâlcit de spinii lașității Floare de câmp de Aurelia Oancă

Viața  ne-a fost dată ca un dar de la Dumnezeu însă trăirea ei poate deveni o luptă pentru supraviețuire. Drumul fiecăruia dintre noi este diferit, născuți în timpuri diferite, mai norocoși sau mai puțin norocoși, toți avem până la urmă de dus o luptă cu viața, uneori având de înfruntat chiar propriul destin. Scriitoarea Aurelia Oancă  ne invită într-o  poveste absolut fascinantă, trăită prin ochii unei femei care în  ciuda vicisitudinilor vieții nu se lasă doborâtă  și luptă  cu toate necazurile  apărute în  cale. Autoarea  face o radiografie atentă vieții unei femei frumoase cu numele de Kati care este personajul principal, pornind chiar din copilărie și ajungând până la moarte, condensând cu deosebită măiestrie întreg conținutul acestei vieți între coperți de carte.   Povestea romanului ''Floare de câmp'' impresionează până la lacrimi, fiind  povestită cursiv și real,  autoarea așezându-se în pielea personajului principal și transmițând în acest fel  cititorului în mod direct toate  sentimentele, emoțiile și trăirile sale. Acțiunea romanului se întinde pe o perioadă de aproximativ 8 decenii, cuprinzând și o parte din perioada războiului, iar ca și situare geografică, acțiunea se desfășoară în Ungaria și România,personajul principal fiind o femeie din Ungaria care se mută mai apoi  și trăiește în România. Printr-o deosebită abilitate de a fluidifica  și a înlesni urmărirea firului poveștii, scriitoarea ne poartă printr-un evantai de trăiri, sentimente, emoții și zbuciumări care o fac pe eroina principală să plângă, să iubească, să se necăjească, să se bucure și mai ales să sufere. Povestea romanului stă în umbra suferinței pe care o are Kati și fratele său Victor încă din copilărie rămânând orfani de ambii părinți. Destinul vieții lor a fost pecetluit nemaiavând  grija și protecția părintească și aflându-se în calitate de slugi în casa unui unchi. Din punct de vedere moral  cartea prezintă  niște repere foarte sănătoase și anume să muncești și să îți câștigi pâinea,  să fii harnic, ascultător, respectuos. Munca înnobilează omul și drept dovadă, autoarea ni-i descrie pe cei doi orfani cu caractere sănătoase, harnici, buni, demni, drepți, umani și respectuoși. Evenimentele se succed cu repeziciune și tot odată  cu neprevăzut. Atunci când raze de fericire vin să le împodobească  cerul lor atât de lipsit de iubirea părintească, nori negri  vin să umbrească, lăsând-o pe Kati  într-o  imensă dezamăgire sufletească fiind trădată de omul pe care-l iubea și care o ceruse de soție. Rănile sufletești  se vindecă mult mai greu decât rănile trupești,  după ani de zile  rămân cicatrici care  nu dispar  și care se pot redeschide când te aștepți mai puțin. Autoarea pune un accent deosebit pe partea sufletească și pe trăirile  și suferințele  personajului principal  care rămânând însărcinată este  trimisă de  rude să nască în altă parte  pentru a  diminua bârfa și rușinea. Acesta este un alt aspect important pe care-l evidențiază doamna  Aurelia Oancă: ''gura lumii'', pentru că valorile morale  ale  societății  sunt clădite pe diferențe de clase sociale, pe percepția publică și preconcepția celor din jur.Astfel eroina principală  nu numai că trăiește o tragedie, după alta  dar are și de înfruntat ''gura lumii''ceea ce în definitiv nu face decât să o întărească  devenind mai puternică și mai luptătoare. Calitățile materne ale personajului principal sunt scoase în evidență prin descrieri  ale sacrificiilor pe care le face Kati pentru a fi alături de copiii săi, suferința pe care o îndură,  umilința  și  efortul fizic prin munca pe care o depune  pentru  ei. Deși în carte apar episoade în care nu-i este ușor, Kati refuză să-și lase fetița departe,  la unchiul și mătușa sa, iar mai apoi când are 6 copii și soțul său Mihai, îi propune să dea din ei la orfelinat  ea refuză categoric. Unul dintre adevărurile vieții pe care ni le reliefează cartea ''Floare de câmp''este că bunătatea sufletească nu are legătură  cu  averea, din contră  avuțiile par să  aparțină celor mai  fără  scrupule, fără de suflet  și chiar fără  de milă cum e cazul soacrei care o asuprea pe Kati, nelăsând-o  nici să mănânce. Dureri  sufletești din cele mai cumplite au  însoțit-o pe această femeie pe parcursul vieții  și parcă fiecare personaj pe care îl cunoștea și  de care se atașa era sortit  să dispară din viața sa, ca și doamna Agnes sau familia Kovacs  care o iubeau ca pe copilul lor. Spaima bombardamentelor precum  și frica produsă de insecuritate, foame, lipsa banilor, toate neajunsurile războiului  au pus amprente  și pe viața  personajului principal  care a reușit să scape  adăpostindu-se într-un beci împreună cu doamna Kovacs  și cu fetița sa, dar la ieșirea din  adăpost  și-a văzut căsuța făcută  scrum. Deși cel de-al doilea bărbat din viața ei, Mihai, pare a fi  un om responsabil, fiind un sergent care o ajută  și o salvează împreună cu fiica  sa,  totuși la sfârșitul războiului  se dovedește că  și acesta este  atins de valul  lașității  trăind  în umbra mamei sale, o femeie  foarte posesivă, răutăcioasă și avară. Kati  însă  fiind iar însărcinată nu va lăsa ca lucrurile să rămână  la fel ca în primul caz și  hotărăște să lupte  pentru  omul iubit și  pleacă în căutarea lui Mihai . Totuși  făcând o comparație între caracterul celor doi bărbați care o lăsaseră însărcinată și apoi au renunțat la a o mai căuta, primul, Elek, părea mai laș decât al doilea, cel de-al doilea Mihai  având măcar curajul  să recunoască în fața mamei sale că sunt copiii lui și că este soția lui,  chiar dacă ei încă nu erau nici căsătoriți.În acest fel  au fost lăsați să intre-n casă  și încep să  conviețuiască  cu  socrii timp de zece ani suportând umilința  și munca silnică. Cu toate acestea reușește să își convingă soțul până la urmă ca să plece  să locuiască separat. Micile bucurii pe care le trăiește personajul principal la reîntâlnirea cu rudele,  cu fratele Victor sau cu verișorii  sunt  repede acoperite de norii de tristețe  care urmează, de greutățile cu care se confruntă pe tot parcursul vieții. Episoadele în care Kati se întâlnește cu sora ei Loli care trăiește în Ungaria și care are o situație materială foarte bună  dar care nu  dă doi bani pe relația dintre ele, umilind-o de fiecare dată,  scot în evidență  o realitate pe care cititorii o vor întâlni în viața  reală pentru că doi frați biologici, din aceeași părinți, pot avea caractere, comportamente și conduite diferite nefiind compatibili din punct de vedere sufletesc/moral/social chiar dacă sunt din același sânge. Nu întotdeauna  glasul sângelui este și glasul iubirii! Autoarea Aurelia Oancă  este creștină și crede în Dumnezeu, iar în această carte pe lângă lecția responsabilității faptelor tale mai există și lecția moralei creștine, căci Dumnezeu ne plătește fiecăruia  după faptele noastre, credem că vom fi mai fericiți cu cât agonisim mai mult și alergăm după bunuri materiale însă în realitate fericirea sufletească este tot ce contează cu adevărat.Suferința pe care o provocăm altora  se va întoarce în suferința, lașitatea pe care o manifestăm în tinerețe, va fi plătită cu imense goluri sufletești și cu schimbarea cursului vieții, cu nefericire și singurătate. Acest roman, care se citește dintr-o suflare,  cu o ușurință  extraordinară, fiindcă se adresează cititorului universal,  într-un limbaj clar și pe înțelesul tuturor, cu o ordonare logică exemplară, vine să întregească tezaurul valoric al literaturii române cu învățăminte și lecții  de viață care trebuiesc citite și însușite, ca să fim buni demni, onești și responsabili. Citind romanul  ''Floare de câmp'' al scriitoarei Aurelia Oancă nu poți să nu te gândești cât ești de norocos în comparație cu personajul acestei cărți care a trăit o viață plină de greutăți, neliniști și tristeți.Astfel vom învăța  o altă lecție importantă, să știm să apreciem ceea ce avem!   Romanul ''Floare de câmp''al autoarei Aurelia Oancă a fost scris cu pana fermecată a sufletului său, dorind să lase moștenire valori morale curate pe care le transmite generațiilor viitoare. Cunoscând activitatea literară a autoarei Aurelia Oancă  atât ca și scriitor de romane  cât și ca și redactor de revistă, poet și scriitor pentru copii, pot să afirm că  această ''doamnă a metaforei''  așa cum o denumește scriitorul și editorul Ioan Romeo Roșiianu, este o scriitoare cu bogăție spirituală imensă, cu o putere de muncă și o tenacitate de invidiat care-și merită pe deplin  acest titlu fiindcă  este unul dintre scriitorii  responsabili  care prin fiecare creație literară caută să lumineze  și să educe cititorul transmițând învățături și valori de urmat.Acesta fiind unul dintre rolurile primordiale ale scriitorului, dar care din păcate nu este aplicat și  înțeles de toată lumea. Scriitoarea Aurelia Oancă își asumă cu responsabilitate rolul său de adevărat scriitor ce luminează, trezește și învață pe alții, fapt pentru care toate scrierile sale, pietre nestemate ale literaturii românești vor dăinui peste orice timp. Recomand cu deosebită căldură tuturor cititorilor să pătrundă în tainele romanului ''Floare de câmp'' pentru că citind această carte se vor simți  fericiți și bogați!                                                   Mihaela CD membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC Președinte World Poets Association Canada membru  LSR -Liga Scriitorilor Români  

NOI APARITII EDITORIALE- Patru volume ale autoarei Aurelia Rînjea - editie bilingvă : COPIII ȘI POEZIA, ADAGIETTO, PĂPUȘARUL, PRIMAIUBIRE, POEZIA

COPIII și POEZIA, ediție bilingvă: română-franceză Un miracol sădit în sufletul fiecărui copil, pentru a descoperi că lumea poate fi mai bună și mai aproape! ADAGIETTO, ediție bilingvă: română-franceză O comunicare subtilă între lăuntric și Divin, prin care învățăm Iubirea! O binecuvântare cu rezonanțe adânci, în toate cerurile! PĂPUȘARUL, ediție bilingvă: română-franceză Sufletul Poetului așteaptă în fiecare dimineață la capătul ființării. Dincolo, e Dumnezeu. Între ei, pe fire de lumină pășește Poezia! PRIMA DRAGOSTE, POEZIA, ediție bilingvă: română-franceză O iubire, care precum Dumnezeu, nu te trădează niciodată! O stare fundamentală în care cuvintele prind rădăcini şi muguri, spre a dărui lumii această bucurie atât de necesară! AURELIA RÎNJEA

LANSARE CARTE - VISUL UNEI IUBIRI - Autor: VALI PARASCHIVOIU (Pentru comenzi accesati : www.libraria-luceafărul.ro)

UN DOR PRINTRE POVEȘTI Un frumos volum de poezii, VISUL UNEI IUBIRI, scris de VALI PARASCHIVOIU, care ne poartă precum într-un basm, pe un covor fermecat, într-o poveste de viață, trăită de aceasta și redată poetic, nouă, cititorilor. Cartea ne invită la reverie! Un vis plutește în întreg volumul, cei doi fiind legați într-un destin, într-un amurg care îi coboară poetei în suflet, într-o roată a vieții, cu decepții și împliniri, cu dezamăgiri sau bucurii, în care poeta a învățat „Că-n viață trebuie / Doar să iubesc, / Să iert și-apoi să uit!” (ROATA VIEȚII). Înțelege tăcerea, caută calea spre Lumină, își ascultă inima, intuiția, trăiește din plin visul. Inima ei este fericită atunci când scrie, dar își dorește ca poezia să-i fie înțeleasă, cu „care Să-i dau culoare vieții mele… (O AMINTIRE…), în care „Am câștigat lucruri neprețuite! Iubirea cerului, / Aflându-mi rostul pe acest pământ… / L-am înțeles și-am dăruit iubire, orișicui... / Chiar dacă-am suferit!... Fără să plâng!... (LUCRURI NEPREȚUITE...), într-o frumoasă căutare de a continua în doi să scrie povestea. Pentru cei dragi transmite gânduri de Ajun, colindându-i, „De bucurie, casa să vă fie plină, / Să vă iubiți, s-aveți de toate!” (PENTRU VOI...) Iată cum colindele fac parte intrinsecă din sufletul românului, bucurându-l, alinându-l, dăinuindu-l, oriunde este acesta.

Pune întrebări inimii:„ De ce-i pustie viața...”, „De ce sunt suflete ce mint”, „Cum poți trăi... / Când simți un suflet prefăcut / Și nu-ți dă dreptul de-a iubi / Când pentru asta te￾ai născut!” (TU INIMĂ DE ȘTII...), exprimându-și dorința de a iubi. Pentru ea viața este asemănată cu o plasă, precum cea de păianjen, din care doar în liniște poți scăpa, pentru a o lua de capăt. Și timpul are o sită prin care se cern mii de gânduri, ea rugându-se Cerului pentru a fi iar fericită. Plecată din țară în căutarea liniștii, după cum ni se confesează, „Plâng sălciile pentru mine, / Oare de ce-am venit?...” (TRISTEȚE...), cere ajutor armatei de îngeri, să curețe pământul de rele, „Să fim din nou înconjurați de Soare / Și tuturor să ni se lumineze gândul!” (SABIA DE FOC). Ploaia, cerul, curcubeul, vântul, copacii, frunzele, muntele, soarele, izvorul, marea, pescărușii, noaptea, zorii, licuricii, greierii, trandafirii, câmpul cu flori, empatizează cu trăirile poetei. IZVORUL VIEȚII, în poemul cu același titlu, este „Izvor de lacrimi și lumină / Ce-mi umpli inima de dor”… „Ești ca o punte pentru suflet / Să urce-n liniște spre înălțimi, / Ești armonia dulce-a unui cântec / Care culege floarea dintre spini...”. Își recunoaște în poemul SUFLET ÎN LIBERTATE, sufletul cum pleacă, „Chemări și murmur de cuvinte / Le-aud prin sunete de harpă...”, privește cerul tăcut, unde doar ÎNGERII TE ASCULTĂ... și ne îndemnă să ne ascultăm inima și să credem în iubire. Hotărâtă, închide capitole și conchide: „Atât a fost! / Azi voi schimba / Dorința unui vis trecut / Și-am să trăiesc / Iubindu-mi viața, / Visând la un nou început!”... „Atât a fost! / Voi fi din nou / Stăpâna visurilor toate / Și voi uita / Șoapta trecutului ca un ecou, / Mergând încrezătoare, mai departe!” (ATÂT A FOST!), închipuindu-și un nou început, lăsându-se purtată de un vals al norilor. Amintiri memorabile, masa cu cele două scaune de lemn, prietenii săi care sunt stelele, soarele și luna, ca într-un basm românesc, în care se simte liberă. Dorința femeii de libertate este acută, dovedind că doar așa poate fi ea însăși. Frumusețea toamnelor trecute o bântuie pe poetă, o răscolește: „Mirosul frunzelor căzute... / Pe-alei, în Parcul Cișmigiu (E TOAMNĂ IAR...). IUBIREA DIN VIS… revine magic, „În acest loc, unde odată / Trăia o ceată de pitici…”, „Prin frunzele copacilor din curte / Vântul așa ușor adie... / Parcă un recital se-aude / Pe versuri scrise într￾o poezie!”. Poeta ne teleportează prin ROMA, PARIS ORI BUCUREȘTI…, „Trei nume, trei orașe, trei destine… / În care-ai vrea ca să trăiești Și crezi că îți va fi mai bine… / În toate tu ai să găsești… / Amprente din trecut, prezent și viitor”, dar în care sufletul ei este cuprins de amar și de dor. Înțelepciunea populară o însoțește: „Bătrânii, au spus vorbe înțelepte!” … „Să ai încredere în tine, nu în toți…!” (RĂMÂN UN CURIER…). Dunărea spune povești: „Taina pământului din care ești …. Ești un lăstar luat de vânt... / Dus peste munți... purtat de ape / Trăiești din seva aceluiași pământ, / Care-a prins viață tot mai departe!” (AMINTEȘTE-ȚI CINE EȘTI...), iar povestea ta, păstreaz-o cu dragoste, „Două povești unite vor fi bucuroase, / Să fie împreună, într-o poveste adevărată!” (POVESTEA UNEI VIEȚI…). Îndemnuri cu puternic impact emoțional, SĂ FII ÎNCREZĂTOR..., „Totul în viață e cu putință / Și numai tu o poți trăi...!”, „Lasă-ți instinctul să te-ndrume / Și inima să-ți fie liniștită...”. Starea de bine o cuprinde dimineața, „Cerul e vesel și-l aud spunând / Priviți... ce mult iubește viața..!” (PRIVIȚI... CE MULT IUBEȘTE VIAȚA!). O frumoasă deschidere către iubirea creației divine: pădurile, câmpia, oceanele, munții: „Acest pământ e plin de viață, / Trebuie doar să prețuiești... / Deschide ochii și învață / Tot ce trăiește să iubești...!” (PREȚUIEȘTE VIAȚA...). Volumul culminează cu un mare adevăr: „Esența unei vieți frumoase / Este puterea mea interioară”, unde IUBIREA ESTE ESENȚA VIEȚII..., pe care o vede ca pe un dar. E darul divin pe care Dumnezeu l-a dăruit nouă, oamenilor pentru a fi fericiți. Mai departe stă în puterea și alegerea noastră să învățăm și să trăim acest adevăr. Alt moment de compasiune profundă îl întâlnim în poezia: AM OBOSIT…, unde în nebunia din jur… conștientă de misiunea ei personală ne spune: „Am obosit, dar dacă suntem împreună…”, lăsând loc speranței. Câți dintre noi nu se regăsesc aici? Câți dintre noi nu ne simțim obosiți și nu știm de unde și cum să ne refacem forțele, într-o lume în care puțini caută sufletul ascuns în poezie sau care speră ca iubirea să se desăvârșească măcar în altă viață. Ea se regăsește pe sine: „Ești visul și realitatea unei vieți, / Ești adevărul cel mai scump... / Tu ești lumina pură, fără preț... / Tu ești moarte și viață pe pământ...!” (VISUL ȘI REALITATEA VIEȚII...). Rezonează în eter cuvintele: „Tu cine ești… de unde vii…?”, iar ca un ecou, vorbele ei revin: „Îmi pari un dor uitat printre povești…/ Și-n ceas târziu, din nou acasă vine…!” (UN DOR UITAT PRINTRE POVEȘTI). Poeta se simte fericită, selectează lucrurile în care crede, iubirea, încrederea, speranța, visul, zâmbetul, cântecul și dorește să arate semenilor: „Că viața este / Un dar frumos, / Când de iubire / Este plină… / Vreau să strâng / În jurul meu / Dorință, fericire / Și multe bucurii Și tuturor… / Fără o diferență / Să le împart , / Viața s-o trăiți / Ca versul… În poezii…” (VREAU…). Prin poezie își potolește dorul, … „Prin poezie simt că-mi trăiesc viața … / Iubesc fără să-mi pierd speranța… / Iar inima la poezie îmi deschid… …. Iubirea scrisă-n versuri îmi ajunge… / Ție ți-o dăruiesc și nu regret o clipă!” (IUBESC ȘI NU REGRET…). Frumoase construcții estetice din cuvinte, menite să ne surprindă și să ne emoționeze: „covor de lămâițe” (DORINȚA MEA...); „Timpul rugător îmi spune” (MULȚUMESC TIMPULUI); „copacii plâng” (A VENIT IARNA…); mă întreb cum poate fi „Lacrima dulce-a unui gând”,în poemul cu același titlu, sau „Pe brațul vântului am adormit / Învăluită-n mii de șoapte...” (AM ADORMIT PE BRAȚUL VÂNTULUI); „ridurile timpului bătrân” (TIMPUL ȘI VIAȚA...). În acest volum, poeta ne invită la reflecții și luciditate, într-un periplu existențial, în care ea își caută libertatea, într-o regăsire de sine. Este o dovadă vie, că ea, Femeia, poate lupta cu singurătatea, cu răutatea lumii, croindu-și drumul spre fericire, printre Visul unei iubiri meandrele vieții, indiferent de greutăți. Ni se relevă în volum, o femeie puternică care trăiește și iubește cu demnitate, cu credința în Dumnezeu, pe care-L poartă în inima ei și care găsește alinare și sens al căutărilor sale, în poezia pe care o scrie și pe care ne-o dăruiește cu atâta dragoste. O poezie confesivă, care fortifică, dă speranțe și răspunsuri. Mă bucur că poezia, atât de dragă și de apropiată de sufletul românului, este și în acest caz, adăpost și icoană pentru poetă, pentru cei obligați să plece din țară. Chemarea gliei, părinții, amintirile, nu pot suplini absența, care se revarsă în volum, într-un mare dor, ca un fluviu, în cuvinte. Mulțumim autoarei VALI PARASCHIVOIU pentru dăruirea de sine, prin intermediul acestei frumoase cărți și așteptăm cu interes și bucurie următoarele apariții editoriale! AURELIA RÎNJEA

LANSARE CARTE - PE ALEILE DORULUI - Autor: VALI PARASCHIVOIU ( Pentru comenzi accesati : www.libraria-luceafărul.ro)

POEZIA – ICOANĂ PENTRU SUFLET Azi, Cititorule, am făcut cunoștință cu poezia scrisă de VALI PARASCHIVOIU, în volumul PE ALEILE DORULUI, o poetă nouă pentru mine, care m-a surprins în mod plăcut, motiv pentru care o să ți-o prezint și ție. Frumos început de carte: „Mergi copile înainte / În urmă nu te uita / Eu cu gându-s lângă tine / Și mereu te voi urma” … „Poți să te întorci acasă, / Mama-n prag te-o aștepta” (MAMA-N PRAG TE-O AȘTEPTA), căreia îi aduce o îmbrățișare, pe care o consideră „lumina ce mă-ndrumă, / Ești visul și speranța mea...” (ȚI-AUD INIMA CUM BATE...). Fără să ne dăm seama, iată cum copilul lăuntric, cel care am fost, iubit necondiționat de Mama, e mereu alături de oricare din noi și în viața de adult. Copilăria rămâne pentru ea un vis frumos, pe care nu-l uită: „Copilăria e un vis... / Ascunsă-n inimă-i tezaur / Și-o să trăiești ca-n paradis! ” (COPILĂRIA E UN VIS). Iertările o copleșesc, dar în sufletul poetei rămas acasă, pe care se străduiește să-l poarte cu ea, este ascuns un izvor de poezie pe care îl lasă să curgă, să-i poarte dorul către cei dragi: „Chiar dacă azi citesc puțini / S-aștern versul pe coală / Netemătoare de-nălțimi / Ca pasărea ce zboară” (NETEMĂTOARE DE-NĂLȚIMI). Primul sărut, coronița din frunze, sunt amintiri pe care le așează în versuri, acolo unde inima ei bate, unde salcia o cheamă cu dor, chiar dacă a ales singurătatea, având opțiunea clară: „Inima mea trăiește-n armonie / Cu șoapta unui vis care-a plecat / Și-n liniștea singurătății scrie / De clipe care tu doar le-ai visat” (ȘOAPTA UNUI VIS). Cuprinsă de dorul de toamna de altădată, vorbește cu timpul, cu răbdare și înțelegere, iar viața o vede ca și sufletul ei, „o poezie” (VIAȚA ESTE O POEZIE). Frumoasă idee în lumea asta trecătoare, în care oamenii pun prea puțin accent pe armonie, frumos, iubire și cuvânt. Elemente din natură empatizează cu poeta: vântul, pe care îl consideră un frate, cerul, luna, stelele, îngerii, iarba, anotimpurile, florile, marea, pădurea, ploaia, păsările, bătrânul steja r.

Într-o lume plină de tare grele, invidie, ignoranță, multă singurătate și măști, ea devine puternică și plină de speranță, se avântă în labirintul necunoscut al acesteia, chiar dacă prieteniile adevărate sunt rare. Deseori se ascunde în poezia pe care o scrie, care și aceasta uneori doare, doar ea știind și simțind acest lucru, considerând că doar iubind trăiește cu adevărat. Pentru ea iubirea este o făclie, este: „tot ce am / Și-s fericită că iubesc / În suflet dacă nu te-aveam, / N-aș fi putut azi să trăiesc” (IUBIREA). Chiar „dacă Apa avea gust de pelin... / Dar versul m-a trezit la viață! În două mi-am rupt inima / Și am făcut o călimară, / Să am penița-n ce muia... / Versul străbun să nu dispară” (DINTRE VOI M-AM RIDICAT), poeta găsește în poezie un refugiu pentru sufletul copleșit de amintiri și de doruri, în lumea care îi este atât de străină. Vorbește cu Dumnezeu, cu timpul, cu mama, cu propria viață și cu iubirea. Pune întrebări fundamentale, despre ce este viața, care este rostul ei în lume, la aceste întrebări găsind răspuns prin poezie, iar acesta fiind dragostea: „Deșertul inimii înfrânte / Se va schimba-ntr-un verde-aprins, / Voi reuși să trec prin multe, / Dragostea-i singurul răspuns” (SINGURUL RĂSPUNS) sau se întreabă de ce oamenii nu sunt mai buni și nu spun un cuvânt aducător de speranță. Ea scrie pentru a dărui, se consideră un mesager al trăirilor curate, în aceste vremuri pandemice, în care revenirea în țară e îngrădită. Dorința de a fi alături de persoana iubită este acută, ar dori să dea timpul înapoi. Crede în libertatea de a iubi, ea îndreptându-se „Spre un tărâm de vis mă-ndrept / Locul unde se nasc povești” (ȘI ORB DE-AI FI...). În destinul pe care consideră că și-l scrie singură, transformă suspinul în zâmbet, iar „Iubirea e miracolul ce-aduce viață... / Iubirea-i granița dintre a fi și a nu fi... / Glasul iubirii e unic și ne dă speranță / Iar cu blândețe ne învață a trăi...” (IMNUL IUBIRII...). Aduce o cântare femeii, pe care o consideră nemuritoare, lacrimă ruptă din soare, care cu zâmbetul ei aduce viață și doar iubind lumea poate fi fericită. Ne amintește aici de faptul că Dumnezeu ne-a dăruit iubirea, lecția pe care o avem de învățat aici, pentru a fi fericiți. Poeta a înțeles sensul profund al acestei vieți, redându-l în versuri spre a-l împărtăși și altora. O frumoasă primăvară ne inundă, glasul iubirii triumfă în natura și ea îndrăgostită, cu cântecul de ciocârlie, în care ea se vrea metamorfozată în floare, vânt, flutur, ploaie, dar în primul rând în iubire, spre a fi găsită mai ușor. Volumul se încheie rotund tot cu gândul la propria Mamă, pe care o caută în sunet de flaut, cu iubirea incomensurabilă, pe care o poartă cu ea, pe care o dorește alături, „Of, mamă...! Învață-mă și-așa voi face... / Eu sfatul tău am să-l ascult! Grăbește-te, că nu mi-e bine / Și cred că mult nu mai rezist...” (SPUNE-MI MAMĂ...), a cărei înțelepciune îi este adăpost și adevăr, culminând cu o declarație de dragoste pură și adevărată: „Inima ta trăiește-n mine... / O viață, am să te prețuiesc / Sufletul meu e lângă tine... / Să-ți spună zilnic, TE IUBESC!” (IUBITĂ MAMĂ...). Construcții estetice deosebite: „Lacrima timpului” (DĂ-MI NUMAI O SECUNDĂ DOAMNE); „Un suspin al cerului tăcut”, „Umbra gândului”, sau „Rana dorului” (ÎNCĂ IUBEȘTI...). O carte emoționantă, care transpune poetic trăiri, emoții și sentimente. O carte profundă prin mesajul ei, care ajunge acolo unde trebuie, în inima cititorului. El vine din partea femeii care a trebuit să-și părăsească Mama și Țara, pentru a-și câștiga cinstit mijloacele de existență. Acolo, printre străini, caută forme de supraviețuire, una dintre ele fiind poezia, care rămâne aproape de inima ei. Se spune că pe unde mergi, acolo unde ești fericit, lași frânturi de suflet, ca atunci când revii, să le regăsești și să trăiești amplu și frumos acele clipe. E și cazul poetei, care își dă seama de asta și încearcă să-și poarte sufletul cu ea, pentru a fi integră oriunde merge. O lecție de viață, transpusă poetic, într-un stil care se conturează treptat printr-o adevărată terapie prin Cuvânt. Mă bucur că Poezia rămâne aproape de românii care iau drumul străinătății, ea rămânând un prieten adevărat, care ca și Dumnezeu nu te trădează niciodată. Felicităm pe poeta VALI PARASCHIVOIU pentru acest dar de suflet oferit cititorilor din țară și din afară, și așteptăm cu interes următoarele apariții editoriale! AURELIA RÎNJEA

Johnny Ciatlos Deak *** Străinii -Cuvântul editorului

 Străinii -Cuvântul editorului

       Sosim pe această lume pentru o perioadă bine determinată, doar de El știută, cu un rol atribuit, pe care noi trebuie să-l descoperim precum o formulă magică ce deschide o poartă ferecată spre un tezaur.Traseul ce trebuie să fie parcurs de fiecare din noi este bine definit prin destin. Dilema cea mai mare este faptul că nimeni nu-și cunoaște rolul și sarcina în cadrul acestei călătorii pământene. Scriitoarea Mara Popescu-Vasilca, in romanul Străinii printr-o superbă abordare ne dezvăluie tot ceea ce înseamnă destin sub  cele mai diverse fațete posibile. Cele treisprezece capitole ce compun romanul sunt foarte bine clădite, de asemenea și personajele au fost compuse cu măiestria unui autor ce posedă o vastă experiență scriitoricească. Firul poveștii din cartea Străinii se desfășoară pe perioada câtorva decenii astfel  protagoniștii fac parte din mai multe generații, așadarvom întâlni situații diverse aflate în strânsă concordanță cu momentul în care au loc. Pe parcursul romanului vom experimenta din cele mai complexe trăiri cu un puternic impact sentimental, care ne sunt etalate amănunțit, simțind că te afli în inima acțiunii, aidoma unui film 3D.Acțiunea romanului focusează și regrupează destinele unor oameni din diferite clase sociale de diferite vârste într-o avalanșă de emoții împinse până la paroxism. Personajul principal este modelat de către autoare cu foarte multă pricepere și adus la perfecțiune creând  un personaj complex ce are un destin tragic de la naștere, o copilărie lipsită de afecțiunea maternă lăsând cicatrici adânci în inima și sufletul său. Fiind marcat profund de acest aspect el pășește în viață cu acest handicap psihic, dar viața îi rezervă pe parcursul ei și alte momente de suferință din toate sferele atât pe plan amoros cât și familial. In prima parte a romanului tânărul Florin parcurge perioada copilăriei, adolescenței și primii ani ai bărbatului matur dar lipsit de experiență,  timorat de un tată sever și el având un rum al vieții tumultos, ambiguu mereu în căutarea sinelui.Iată a doua parte devine o avalanșă de acțiuni menite să procure cititorului satisfacția unei lecturi extrem de palpitante din care nu lipsește adrenalina,suspansul dar și adevărate lecții de viață presărate din abundență de episoade marcate de tragedii cât și de afecțiune,romantism și iubire necondiționată. Mă voi rezuma la ansamblul lucrării fără a intra în prea multe detalii lăsându-vă pe dumneavoastră dragi cititori să descoperiți personajele, parcurgând romanul. Acțiunile se succed de o  manieră și o intensitate la care cititorului  îi este  imposibil să renunțe și este împins la lectură de o forță nevăzută care-l determină să parcurgă capitolele captivante. Imprevizibilul se află la fiecare pas astfel periplul devine unul extrem de palpitant iar răsturnările de situații sunt deseori duse la limita inimaginabilului. Dezamăgiri,vise spulberate, destine strivite sub influența unor ego-uri otrăvite și orbite de putere,bani și poziție socială, tăind în carne vie pentru a oferi lumii acea fațetă falsă în care se cramponează unii, astfel trăind în mizeria sufletului vândut diavolului, situatii care din nefericire sunt prezente și în timpurile pe care le trăim. Autoarea pune accent pe interacțiunea personajelor în diferite ipostaze descriind cu meticulozitate până în cel mai mic detaliu, energiile și vibrațiile declanșate de aceștia.De la cel mai banal sărut până la apogeul unei scene de amor, trăirile și sentimentele sunt descrise cu iscusința unui bijutier renumit ce aduce strălucire unui diamant prețios.  Atât capitolul de debut cât și cel final plasează acțiunea într-un cimitir, practic fiind destinația finală al oricărui pasager pe acest pământ, însă durata și confortul  călătoriei pe drumurile vieții până la terminus vor fi marcate de șansă, principii, moralitate, viziuni sau aspirații, bogat garnisite de o sumedenie de trăiri și experiențe ce vor defini destinul fiecărui individ în parte.Străinii este o diateză perfectă în acest sens. Chintesența acestui splendid roman constă în faptul că autoarea reușeștesă prezinte cititorului o suită de evenimente îmbrăcate într-o vastă gamă de emoții astfel că lectura devine foarte interesantă, cititorul fiind practic metamorfozat în acțiunea romanului. Prin povestea romanului Străinii distinsa autoare Mara Popescu-Vasilca  oferă cititorilor prin incontestabilul său talent de romancier o adevărată bijuterie un masterpiece prin  care cititorul va putea savura acel gust rafinat  dulce amar ce ne este adeseori servit în meniul vieții.

Johnny Ciatlos Deak                                            

senior editor