LANSARE CARTE - VISUL UNEI IUBIRI - Autor: VALI PARASCHIVOIU (Pentru comenzi accesati : www.libraria-luceafărul.ro)

UN DOR PRINTRE POVEȘTI Un frumos volum de poezii, VISUL UNEI IUBIRI, scris de VALI PARASCHIVOIU, care ne poartă precum într-un basm, pe un covor fermecat, într-o poveste de viață, trăită de aceasta și redată poetic, nouă, cititorilor. Cartea ne invită la reverie! Un vis plutește în întreg volumul, cei doi fiind legați într-un destin, într-un amurg care îi coboară poetei în suflet, într-o roată a vieții, cu decepții și împliniri, cu dezamăgiri sau bucurii, în care poeta a învățat „Că-n viață trebuie / Doar să iubesc, / Să iert și-apoi să uit!” (ROATA VIEȚII). Înțelege tăcerea, caută calea spre Lumină, își ascultă inima, intuiția, trăiește din plin visul. Inima ei este fericită atunci când scrie, dar își dorește ca poezia să-i fie înțeleasă, cu „care Să-i dau culoare vieții mele… (O AMINTIRE…), în care „Am câștigat lucruri neprețuite! Iubirea cerului, / Aflându-mi rostul pe acest pământ… / L-am înțeles și-am dăruit iubire, orișicui... / Chiar dacă-am suferit!... Fără să plâng!... (LUCRURI NEPREȚUITE...), într-o frumoasă căutare de a continua în doi să scrie povestea. Pentru cei dragi transmite gânduri de Ajun, colindându-i, „De bucurie, casa să vă fie plină, / Să vă iubiți, s-aveți de toate!” (PENTRU VOI...) Iată cum colindele fac parte intrinsecă din sufletul românului, bucurându-l, alinându-l, dăinuindu-l, oriunde este acesta.

Pune întrebări inimii:„ De ce-i pustie viața...”, „De ce sunt suflete ce mint”, „Cum poți trăi... / Când simți un suflet prefăcut / Și nu-ți dă dreptul de-a iubi / Când pentru asta te￾ai născut!” (TU INIMĂ DE ȘTII...), exprimându-și dorința de a iubi. Pentru ea viața este asemănată cu o plasă, precum cea de păianjen, din care doar în liniște poți scăpa, pentru a o lua de capăt. Și timpul are o sită prin care se cern mii de gânduri, ea rugându-se Cerului pentru a fi iar fericită. Plecată din țară în căutarea liniștii, după cum ni se confesează, „Plâng sălciile pentru mine, / Oare de ce-am venit?...” (TRISTEȚE...), cere ajutor armatei de îngeri, să curețe pământul de rele, „Să fim din nou înconjurați de Soare / Și tuturor să ni se lumineze gândul!” (SABIA DE FOC). Ploaia, cerul, curcubeul, vântul, copacii, frunzele, muntele, soarele, izvorul, marea, pescărușii, noaptea, zorii, licuricii, greierii, trandafirii, câmpul cu flori, empatizează cu trăirile poetei. IZVORUL VIEȚII, în poemul cu același titlu, este „Izvor de lacrimi și lumină / Ce-mi umpli inima de dor”… „Ești ca o punte pentru suflet / Să urce-n liniște spre înălțimi, / Ești armonia dulce-a unui cântec / Care culege floarea dintre spini...”. Își recunoaște în poemul SUFLET ÎN LIBERTATE, sufletul cum pleacă, „Chemări și murmur de cuvinte / Le-aud prin sunete de harpă...”, privește cerul tăcut, unde doar ÎNGERII TE ASCULTĂ... și ne îndemnă să ne ascultăm inima și să credem în iubire. Hotărâtă, închide capitole și conchide: „Atât a fost! / Azi voi schimba / Dorința unui vis trecut / Și-am să trăiesc / Iubindu-mi viața, / Visând la un nou început!”... „Atât a fost! / Voi fi din nou / Stăpâna visurilor toate / Și voi uita / Șoapta trecutului ca un ecou, / Mergând încrezătoare, mai departe!” (ATÂT A FOST!), închipuindu-și un nou început, lăsându-se purtată de un vals al norilor. Amintiri memorabile, masa cu cele două scaune de lemn, prietenii săi care sunt stelele, soarele și luna, ca într-un basm românesc, în care se simte liberă. Dorința femeii de libertate este acută, dovedind că doar așa poate fi ea însăși. Frumusețea toamnelor trecute o bântuie pe poetă, o răscolește: „Mirosul frunzelor căzute... / Pe-alei, în Parcul Cișmigiu (E TOAMNĂ IAR...). IUBIREA DIN VIS… revine magic, „În acest loc, unde odată / Trăia o ceată de pitici…”, „Prin frunzele copacilor din curte / Vântul așa ușor adie... / Parcă un recital se-aude / Pe versuri scrise într￾o poezie!”. Poeta ne teleportează prin ROMA, PARIS ORI BUCUREȘTI…, „Trei nume, trei orașe, trei destine… / În care-ai vrea ca să trăiești Și crezi că îți va fi mai bine… / În toate tu ai să găsești… / Amprente din trecut, prezent și viitor”, dar în care sufletul ei este cuprins de amar și de dor. Înțelepciunea populară o însoțește: „Bătrânii, au spus vorbe înțelepte!” … „Să ai încredere în tine, nu în toți…!” (RĂMÂN UN CURIER…). Dunărea spune povești: „Taina pământului din care ești …. Ești un lăstar luat de vânt... / Dus peste munți... purtat de ape / Trăiești din seva aceluiași pământ, / Care-a prins viață tot mai departe!” (AMINTEȘTE-ȚI CINE EȘTI...), iar povestea ta, păstreaz-o cu dragoste, „Două povești unite vor fi bucuroase, / Să fie împreună, într-o poveste adevărată!” (POVESTEA UNEI VIEȚI…). Îndemnuri cu puternic impact emoțional, SĂ FII ÎNCREZĂTOR..., „Totul în viață e cu putință / Și numai tu o poți trăi...!”, „Lasă-ți instinctul să te-ndrume / Și inima să-ți fie liniștită...”. Starea de bine o cuprinde dimineața, „Cerul e vesel și-l aud spunând / Priviți... ce mult iubește viața..!” (PRIVIȚI... CE MULT IUBEȘTE VIAȚA!). O frumoasă deschidere către iubirea creației divine: pădurile, câmpia, oceanele, munții: „Acest pământ e plin de viață, / Trebuie doar să prețuiești... / Deschide ochii și învață / Tot ce trăiește să iubești...!” (PREȚUIEȘTE VIAȚA...). Volumul culminează cu un mare adevăr: „Esența unei vieți frumoase / Este puterea mea interioară”, unde IUBIREA ESTE ESENȚA VIEȚII..., pe care o vede ca pe un dar. E darul divin pe care Dumnezeu l-a dăruit nouă, oamenilor pentru a fi fericiți. Mai departe stă în puterea și alegerea noastră să învățăm și să trăim acest adevăr. Alt moment de compasiune profundă îl întâlnim în poezia: AM OBOSIT…, unde în nebunia din jur… conștientă de misiunea ei personală ne spune: „Am obosit, dar dacă suntem împreună…”, lăsând loc speranței. Câți dintre noi nu se regăsesc aici? Câți dintre noi nu ne simțim obosiți și nu știm de unde și cum să ne refacem forțele, într-o lume în care puțini caută sufletul ascuns în poezie sau care speră ca iubirea să se desăvârșească măcar în altă viață. Ea se regăsește pe sine: „Ești visul și realitatea unei vieți, / Ești adevărul cel mai scump... / Tu ești lumina pură, fără preț... / Tu ești moarte și viață pe pământ...!” (VISUL ȘI REALITATEA VIEȚII...). Rezonează în eter cuvintele: „Tu cine ești… de unde vii…?”, iar ca un ecou, vorbele ei revin: „Îmi pari un dor uitat printre povești…/ Și-n ceas târziu, din nou acasă vine…!” (UN DOR UITAT PRINTRE POVEȘTI). Poeta se simte fericită, selectează lucrurile în care crede, iubirea, încrederea, speranța, visul, zâmbetul, cântecul și dorește să arate semenilor: „Că viața este / Un dar frumos, / Când de iubire / Este plină… / Vreau să strâng / În jurul meu / Dorință, fericire / Și multe bucurii Și tuturor… / Fără o diferență / Să le împart , / Viața s-o trăiți / Ca versul… În poezii…” (VREAU…). Prin poezie își potolește dorul, … „Prin poezie simt că-mi trăiesc viața … / Iubesc fără să-mi pierd speranța… / Iar inima la poezie îmi deschid… …. Iubirea scrisă-n versuri îmi ajunge… / Ție ți-o dăruiesc și nu regret o clipă!” (IUBESC ȘI NU REGRET…). Frumoase construcții estetice din cuvinte, menite să ne surprindă și să ne emoționeze: „covor de lămâițe” (DORINȚA MEA...); „Timpul rugător îmi spune” (MULȚUMESC TIMPULUI); „copacii plâng” (A VENIT IARNA…); mă întreb cum poate fi „Lacrima dulce-a unui gând”,în poemul cu același titlu, sau „Pe brațul vântului am adormit / Învăluită-n mii de șoapte...” (AM ADORMIT PE BRAȚUL VÂNTULUI); „ridurile timpului bătrân” (TIMPUL ȘI VIAȚA...). În acest volum, poeta ne invită la reflecții și luciditate, într-un periplu existențial, în care ea își caută libertatea, într-o regăsire de sine. Este o dovadă vie, că ea, Femeia, poate lupta cu singurătatea, cu răutatea lumii, croindu-și drumul spre fericire, printre Visul unei iubiri meandrele vieții, indiferent de greutăți. Ni se relevă în volum, o femeie puternică care trăiește și iubește cu demnitate, cu credința în Dumnezeu, pe care-L poartă în inima ei și care găsește alinare și sens al căutărilor sale, în poezia pe care o scrie și pe care ne-o dăruiește cu atâta dragoste. O poezie confesivă, care fortifică, dă speranțe și răspunsuri. Mă bucur că poezia, atât de dragă și de apropiată de sufletul românului, este și în acest caz, adăpost și icoană pentru poetă, pentru cei obligați să plece din țară. Chemarea gliei, părinții, amintirile, nu pot suplini absența, care se revarsă în volum, într-un mare dor, ca un fluviu, în cuvinte. Mulțumim autoarei VALI PARASCHIVOIU pentru dăruirea de sine, prin intermediul acestei frumoase cărți și așteptăm cu interes și bucurie următoarele apariții editoriale! AURELIA RÎNJEA