LANSARE CARTE - PE ALEILE DORULUI - Autor: VALI PARASCHIVOIU ( Pentru comenzi accesati : www.libraria-luceafărul.ro)

POEZIA – ICOANĂ PENTRU SUFLET Azi, Cititorule, am făcut cunoștință cu poezia scrisă de VALI PARASCHIVOIU, în volumul PE ALEILE DORULUI, o poetă nouă pentru mine, care m-a surprins în mod plăcut, motiv pentru care o să ți-o prezint și ție. Frumos început de carte: „Mergi copile înainte / În urmă nu te uita / Eu cu gându-s lângă tine / Și mereu te voi urma” … „Poți să te întorci acasă, / Mama-n prag te-o aștepta” (MAMA-N PRAG TE-O AȘTEPTA), căreia îi aduce o îmbrățișare, pe care o consideră „lumina ce mă-ndrumă, / Ești visul și speranța mea...” (ȚI-AUD INIMA CUM BATE...). Fără să ne dăm seama, iată cum copilul lăuntric, cel care am fost, iubit necondiționat de Mama, e mereu alături de oricare din noi și în viața de adult. Copilăria rămâne pentru ea un vis frumos, pe care nu-l uită: „Copilăria e un vis... / Ascunsă-n inimă-i tezaur / Și-o să trăiești ca-n paradis! ” (COPILĂRIA E UN VIS). Iertările o copleșesc, dar în sufletul poetei rămas acasă, pe care se străduiește să-l poarte cu ea, este ascuns un izvor de poezie pe care îl lasă să curgă, să-i poarte dorul către cei dragi: „Chiar dacă azi citesc puțini / S-aștern versul pe coală / Netemătoare de-nălțimi / Ca pasărea ce zboară” (NETEMĂTOARE DE-NĂLȚIMI). Primul sărut, coronița din frunze, sunt amintiri pe care le așează în versuri, acolo unde inima ei bate, unde salcia o cheamă cu dor, chiar dacă a ales singurătatea, având opțiunea clară: „Inima mea trăiește-n armonie / Cu șoapta unui vis care-a plecat / Și-n liniștea singurătății scrie / De clipe care tu doar le-ai visat” (ȘOAPTA UNUI VIS). Cuprinsă de dorul de toamna de altădată, vorbește cu timpul, cu răbdare și înțelegere, iar viața o vede ca și sufletul ei, „o poezie” (VIAȚA ESTE O POEZIE). Frumoasă idee în lumea asta trecătoare, în care oamenii pun prea puțin accent pe armonie, frumos, iubire și cuvânt. Elemente din natură empatizează cu poeta: vântul, pe care îl consideră un frate, cerul, luna, stelele, îngerii, iarba, anotimpurile, florile, marea, pădurea, ploaia, păsările, bătrânul steja r.

Într-o lume plină de tare grele, invidie, ignoranță, multă singurătate și măști, ea devine puternică și plină de speranță, se avântă în labirintul necunoscut al acesteia, chiar dacă prieteniile adevărate sunt rare. Deseori se ascunde în poezia pe care o scrie, care și aceasta uneori doare, doar ea știind și simțind acest lucru, considerând că doar iubind trăiește cu adevărat. Pentru ea iubirea este o făclie, este: „tot ce am / Și-s fericită că iubesc / În suflet dacă nu te-aveam, / N-aș fi putut azi să trăiesc” (IUBIREA). Chiar „dacă Apa avea gust de pelin... / Dar versul m-a trezit la viață! În două mi-am rupt inima / Și am făcut o călimară, / Să am penița-n ce muia... / Versul străbun să nu dispară” (DINTRE VOI M-AM RIDICAT), poeta găsește în poezie un refugiu pentru sufletul copleșit de amintiri și de doruri, în lumea care îi este atât de străină. Vorbește cu Dumnezeu, cu timpul, cu mama, cu propria viață și cu iubirea. Pune întrebări fundamentale, despre ce este viața, care este rostul ei în lume, la aceste întrebări găsind răspuns prin poezie, iar acesta fiind dragostea: „Deșertul inimii înfrânte / Se va schimba-ntr-un verde-aprins, / Voi reuși să trec prin multe, / Dragostea-i singurul răspuns” (SINGURUL RĂSPUNS) sau se întreabă de ce oamenii nu sunt mai buni și nu spun un cuvânt aducător de speranță. Ea scrie pentru a dărui, se consideră un mesager al trăirilor curate, în aceste vremuri pandemice, în care revenirea în țară e îngrădită. Dorința de a fi alături de persoana iubită este acută, ar dori să dea timpul înapoi. Crede în libertatea de a iubi, ea îndreptându-se „Spre un tărâm de vis mă-ndrept / Locul unde se nasc povești” (ȘI ORB DE-AI FI...). În destinul pe care consideră că și-l scrie singură, transformă suspinul în zâmbet, iar „Iubirea e miracolul ce-aduce viață... / Iubirea-i granița dintre a fi și a nu fi... / Glasul iubirii e unic și ne dă speranță / Iar cu blândețe ne învață a trăi...” (IMNUL IUBIRII...). Aduce o cântare femeii, pe care o consideră nemuritoare, lacrimă ruptă din soare, care cu zâmbetul ei aduce viață și doar iubind lumea poate fi fericită. Ne amintește aici de faptul că Dumnezeu ne-a dăruit iubirea, lecția pe care o avem de învățat aici, pentru a fi fericiți. Poeta a înțeles sensul profund al acestei vieți, redându-l în versuri spre a-l împărtăși și altora. O frumoasă primăvară ne inundă, glasul iubirii triumfă în natura și ea îndrăgostită, cu cântecul de ciocârlie, în care ea se vrea metamorfozată în floare, vânt, flutur, ploaie, dar în primul rând în iubire, spre a fi găsită mai ușor. Volumul se încheie rotund tot cu gândul la propria Mamă, pe care o caută în sunet de flaut, cu iubirea incomensurabilă, pe care o poartă cu ea, pe care o dorește alături, „Of, mamă...! Învață-mă și-așa voi face... / Eu sfatul tău am să-l ascult! Grăbește-te, că nu mi-e bine / Și cred că mult nu mai rezist...” (SPUNE-MI MAMĂ...), a cărei înțelepciune îi este adăpost și adevăr, culminând cu o declarație de dragoste pură și adevărată: „Inima ta trăiește-n mine... / O viață, am să te prețuiesc / Sufletul meu e lângă tine... / Să-ți spună zilnic, TE IUBESC!” (IUBITĂ MAMĂ...). Construcții estetice deosebite: „Lacrima timpului” (DĂ-MI NUMAI O SECUNDĂ DOAMNE); „Un suspin al cerului tăcut”, „Umbra gândului”, sau „Rana dorului” (ÎNCĂ IUBEȘTI...). O carte emoționantă, care transpune poetic trăiri, emoții și sentimente. O carte profundă prin mesajul ei, care ajunge acolo unde trebuie, în inima cititorului. El vine din partea femeii care a trebuit să-și părăsească Mama și Țara, pentru a-și câștiga cinstit mijloacele de existență. Acolo, printre străini, caută forme de supraviețuire, una dintre ele fiind poezia, care rămâne aproape de inima ei. Se spune că pe unde mergi, acolo unde ești fericit, lași frânturi de suflet, ca atunci când revii, să le regăsești și să trăiești amplu și frumos acele clipe. E și cazul poetei, care își dă seama de asta și încearcă să-și poarte sufletul cu ea, pentru a fi integră oriunde merge. O lecție de viață, transpusă poetic, într-un stil care se conturează treptat printr-o adevărată terapie prin Cuvânt. Mă bucur că Poezia rămâne aproape de românii care iau drumul străinătății, ea rămânând un prieten adevărat, care ca și Dumnezeu nu te trădează niciodată. Felicităm pe poeta VALI PARASCHIVOIU pentru acest dar de suflet oferit cititorilor din țară și din afară, și așteptăm cu interes următoarele apariții editoriale! AURELIA RÎNJEA