AURELIA RÎNJEA - NOTĂ DE LECTURĂ LA VOLUMUL *** ,,JOCUL HAZARDULUI” *** Autor IOAN HUȚANU ( Volumul apărut la Editura LUCVAL&KEN Petrosani se poate comanda prin formularul de contact )

 

                  UN JOC ASCUNS

 

 

JOCUL HAZARDULUI - provocator titlu în hazardul acestei lumi, în care jocul acestuia ne invită să vedem lumea prin ochii poetului IOAN HUȚANU.

Încă de la primul poem, gândurile acestuia ne însoțesc într-un periplu al sufletului, cu urcușuri și coborâșuri,  „Sub lumina albă a crucii / voi lăsa și umbra mea” (Sub lumina...), urmând ca viața să fie încredințată Creatorului.

Într-un dialog real cu timpul „ Timpule, ce te grăbești? / că venim și noi cu tine! / Tu alergi, nu obosești, / Tu aduci ziua ce vine” (Timpul...), într-un joc de lumini și culori, poetul își căuta iubirea.  Iată încă de aici, o primă ipostază a hazardului, care este de fapt jocul din cuvinte, pe care la început le vede ca „niște ghețari”, pe care încearcă să le topească, cu focul lăuntric să „se nască, să se lipească” … pe „hârtia de mătase” (Jocul hazardului).

 Poetul se vrea:  „fulgul de nea”… „notă de iubire”… „susur de izvor”… (Aș dori...). E modul său sublim de a întâmpina iubirea: „Bună dimineața iubito! / Primele raze trimise de tine / Mi-au luminat sufletul” (Dor de dor, iubito...). Ne vorbește în același poem despre o „cetate a iubirii”, în care fericirea cântă.

Amintirile îl fac să retrăiască prima întâlnire. O atmosferă în care natura îl îmbrățișează tandru: Alt greier, altă furnică, Micul Lăbuș, Iubire de păsărică... clipe din copilărie, părinții sau pridvorul cu iubita sa.

Într-o rugă continuă,  își caută iubita, se plimbă cu ea prin univers, într-un dialog viu: „Ascultă-mi gândurile și citește-mi sentimentele. / Ascultă-mi glasul interior / Uită trecerea timpului, care acum m-au adus la tine”..., în care el se vede neputincios, „lipit de lespedea existenței, între cer și pământ” (Iubito). Se vede suspendat de un fir de viață, într-un hazard din care omul când pleacă, nu ia nimic, dar ne spune și ce  greu e „ să găsești omul, om!” (Am oftat...)

Declarații arzătoare, Te iubesc...! Apelativul Iubito, devine laitmotiv, revenind într-o continuă rugă către cer, cu care călătorește oniric prin univers, în mai multe poeme, adresate soției plecate mult prea devreme din această lume. O caută în povestea pe care o scrie,  luna fiindu-i alinare. Adună „cuvinte la marginea mării, / din valuri țesute de vântul născut” (Adun cuvinte...).

Iată cum scrisul devine o terapie a sufletului, în care poetul, față în față cu adevărul,  face o analiză existențială a nimicniciei omului în univers, în care acesta e sclavul banului, dar și sclavul scrisului: „Sunt sclavul rândurilor mărunte, / Scriu pe coli, vrute și nevrute, / Mă pierd acum în mica călimară, / Nu știu măcar ce este pe afară!” (Sunt sclavul).

Frumoase rânduri dedică poetului Editorului (Încerc...), dar și camarazilor militari, dispăruți în valurile vremii (Timpul cu voi).

Ecouri ale pandemiei, măști, arme de veghe, frica ucigătoare,  toate întorc viața pe dos.

Ar vrea să-și ia somnul în brațe, „o noapte să petrec cu el”,… „Și visul trece și se duce, / în drumul lui cel infinit, / Eu mă trezesc sub semn de cruce,  iar sufletul îmi este împlinit” (Dorință).

Frumoase ecouri poetice cu reverberații populare întâlnim în

poezia Ascultă... „Ascultă domniță, / vino în poieniță, / Să culegem flori, / pentru amândoi”.

Tot dintr-un haos neînțeles al întâmplărilor, de Crăciun,  Am trăit un vis frumos. Sincronicități revelatoare dăruite de Cel de Sus.

Stă de vorbă cu vântul, cu soarele, cu pământul cu viața, care-l întreabă cine este, el răspunzând smerit: „Un trecător care nu-și lasă umbra la plecare”  (M-a întrebat...).

Frumos concluzionează: Noi suntem totul, noi suntem iubirea! (Eu... ), o pledoarie pentru iubirea ca lecție de viață, de învățat pe acest pământ sau Femeie... „Tu ești totul”.

Corul de îngeri îi redă speranța că într-o zi, „oamenii vor deveni mai buni, / trăind sub imperiul frumuseții și al iubirii”(Corul de îngeri...)

Alteori, durerea urlă, „Focul interior își caută adevărul, / Vibrațiile minții nu mai respectă legile vieții” (Ați auzit...), el așteptând clipa reîntâlnirii cu iubita, dincolo de umbrele nopții.

Poeme dedicate omagial femeii, dar și bărbaților: „Și bărbații au lacrimi, ele sunt ascunse în suflet și inimă. / Nu se văd, dar se revarsă în tot trupul, formând un fluviu incandescent, plin de durere și neputință” (Și bărbații...).

Neputința  e descrisă în poemul  Aș fi dorit... „Aș fi dorit ca timpul să se oprească, / clipele să rămână încremenite pe altarul iubirii. / Aș fi dorit ca sentimentele frumoase ale iubirii, / să rămână gravate în imensitatea Universului”, cuvintele de dragoste să fie încrustate în Coloana Infinitului,   iar ei să rămână îmbrățișați etern, sub Poarta sărutului.

În întreg volumul, oniricul învăluie iubirea poetului, care se   încheie rotund cu un Joc al Cuvintelor, un alfabet al ființării,  a  cărei taină ascunsă nu poate fi descifrată decât trăind. Frumosul se naște din cuvinte care „imortalizează existența creației, / pentru a-l defini pe om”…  Un miraj ce ascunde tainele universului și povestirile lumii: „O lume care adoră litera, cea a cărei aplecare determină cunoașterea plăcerii de a scrie, / oboseala condeiului în timpul nopților, / în care îngerii coboară pe mica coală, / lăsându-și gândurile pentru a fi scrise”. Frumusețea scrisului dezvăluie „Vraja adusă de jocul cuvintelor într-o logică existențială, îți înlesnesc / pătrunderea în esența evenimentelor întâmplătoare sau nu” (Jocul cuvintelor). Un joc ascuns, care se derulează sub ochii noștri, care așteaptă latent, ca o descătușare din sincronicitățile tăcute ale destinului, pe care poetul le așează în acest volum în versuri confesive, spre a  reda liniștea și cuvintelor, dar și sufletului său. Stări de trăiri împărtășite într-o frumoasă scriere, care îți bucură simțirea și te invită la reflecții profunde.

În volum întâlnim construcții lirice care emoționează: „Trăiesc pe marginea clipelor” (Dor de dor) , „caleașca lunii” (Hei, iubito...), „cântecul scoicii” (Ați ascultat...), „margine de geană”, (Într-o zi),  „căsuță mult prea obosită” (Alunecă...), „cerul alunecă pe scară?” (De ce?) „vastele spații ale timpului”, (Trupul și sufletul...).

Cartea este cu siguranță o bucurie pentru autor, dar și pentru cititori, o pledoarie pentru sentimentele pure și adevărate, pentru valorile înalte ale umanului, care ne sunt oferite cu generozitate și emoție de autor. Mulțumim pentru acest dar poetului IOAN HUȚANU.

și îi dorim cât mai multe apariții editoriale!

 

                                       

 AURELIA RÎNJEA