UN JOC ASCUNS
JOCUL HAZARDULUI - provocator titlu în hazardul acestei lumi, în care
jocul acestuia ne invită să vedem lumea prin ochii poetului IOAN HUȚANU.
Încă de
la primul poem, gândurile acestuia ne însoțesc într-un periplu al sufletului,
cu urcușuri și coborâșuri, „Sub lumina albă a crucii / voi lăsa și umbra
mea” (Sub lumina...), urmând ca
viața să fie încredințată Creatorului.
Într-un dialog real cu timpul „ Timpule, ce te grăbești? / că venim și noi cu tine! / Tu alergi, nu obosești, / Tu aduci ziua ce vine” (Timpul...), într-un joc de lumini și culori, poetul își căuta iubirea. Iată încă de aici, o primă ipostază a hazardului, care este de fapt jocul din cuvinte, pe care la început le vede ca „niște ghețari”, pe care încearcă să le topească, cu focul lăuntric să „se nască, să se lipească” … pe „hârtia de mătase” (Jocul hazardului).
Poetul
se vrea: „fulgul
de nea”… „notă de iubire”… „susur de izvor”… (Aș dori...). E modul său sublim de a întâmpina iubirea: „Bună dimineața iubito! / Primele raze
trimise de tine / Mi-au luminat sufletul” (Dor de dor, iubito...). Ne vorbește în același poem despre o „cetate a iubirii”, în care fericirea cântă.
Amintirile
îl fac să retrăiască prima întâlnire. O atmosferă în care natura îl
îmbrățișează tandru: Alt greier, altă furnică, Micul Lăbuș, Iubire de
păsărică... clipe din copilărie, părinții sau pridvorul cu iubita sa.
Într-o rugă continuă, își caută iubita, se plimbă cu ea prin
univers, într-un dialog viu: „Ascultă-mi
gândurile și citește-mi sentimentele. / Ascultă-mi
glasul interior / Uită trecerea timpului, care acum m-au adus la tine”..., în
care el se vede neputincios, „lipit de
lespedea existenței, între cer și pământ” (Iubito). Se vede suspendat de un fir de viață, într-un hazard din
care omul când pleacă, nu ia nimic, dar ne spune și ce greu e „
să găsești omul, om!” (Am oftat...)
Declarații arzătoare, Te iubesc...! Apelativul Iubito, devine laitmotiv, revenind
într-o continuă rugă către cer, cu care călătorește oniric prin univers, în mai
multe poeme, adresate soției plecate mult prea devreme din această lume. O
caută în povestea pe care o scrie, luna
fiindu-i alinare. Adună „cuvinte la marginea mării, / din valuri țesute de vântul născut” (Adun
cuvinte...).
Iată cum scrisul devine o terapie a sufletului, în
care poetul, față în față cu adevărul,
face o analiză existențială a nimicniciei omului în univers, în care
acesta e sclavul banului, dar și sclavul scrisului: „Sunt sclavul rândurilor mărunte, / Scriu pe coli, vrute și nevrute, /
Mă pierd acum în mica călimară, / Nu știu măcar ce este pe afară!” (Sunt sclavul).
Frumoase rânduri dedică poetului Editorului (Încerc...), dar și camarazilor militari, dispăruți în valurile vremii (Timpul cu voi).
Ecouri ale pandemiei, măști, arme de veghe, frica
ucigătoare, toate întorc viața pe dos.
Ar vrea să-și ia somnul în brațe, „o
noapte să petrec cu el”,… „Și visul trece și se duce, / în drumul lui cel
infinit, / Eu mă trezesc sub semn de cruce,
iar sufletul îmi este împlinit” (Dorință).
Frumoase ecouri
poetice cu reverberații populare întâlnim în
poezia Ascultă... „Ascultă domniță, / vino în poieniță, / Să culegem flori, / pentru
amândoi”.
Tot dintr-un haos neînțeles al întâmplărilor, de
Crăciun, Am trăit un vis frumos. Sincronicități revelatoare dăruite
de Cel de Sus.
Stă de vorbă cu vântul, cu soarele,
cu pământul cu viața, care-l întreabă cine este, el răspunzând smerit: „Un trecător care nu-și lasă umbra la plecare” (M-a
întrebat...).
Frumos concluzionează: Noi suntem totul, noi suntem iubirea! (Eu... ), o pledoarie pentru iubirea ca
lecție de viață, de învățat pe acest pământ sau Femeie... „Tu ești totul”.
Corul de îngeri îi redă speranța că
într-o zi, „oamenii vor deveni mai buni,
/ trăind sub imperiul frumuseții și al iubirii”(Corul de îngeri...)
Alteori, durerea urlă, „Focul interior își caută adevărul, / Vibrațiile
minții nu mai respectă legile vieții” (Ați
auzit...), el așteptând clipa reîntâlnirii cu iubita, dincolo de umbrele
nopții.
Poeme dedicate omagial femeii, dar și bărbaților: „Și bărbații au lacrimi, ele sunt ascunse în suflet și inimă. / Nu se văd,
dar se revarsă în tot trupul, formând un fluviu incandescent, plin de durere și
neputință” (Și bărbații...).
Neputința e descrisă în poemul Aș fi
dorit... „Aș fi dorit ca timpul să se
oprească, / clipele să rămână încremenite pe altarul iubirii. / Aș fi dorit ca sentimentele frumoase
ale iubirii, / să rămână gravate în
imensitatea Universului”, cuvintele de dragoste să fie încrustate în
Coloana Infinitului, iar ei să rămână îmbrățișați etern, sub Poarta
sărutului.
În întreg volumul, oniricul învăluie iubirea poetului, care se încheie rotund cu un Joc al Cuvintelor, un
alfabet al ființării, a cărei taină ascunsă nu poate fi descifrată
decât trăind. Frumosul se naște din cuvinte care „imortalizează existența creației, / pentru a-l defini pe om”… Un miraj ce ascunde tainele universului și
povestirile lumii: „O lume care adoră
litera, cea a cărei aplecare determină cunoașterea plăcerii de a scrie, /
oboseala condeiului în timpul nopților, / în care îngerii coboară pe mica
coală, / lăsându-și gândurile pentru a fi scrise”. Frumusețea scrisului dezvăluie
„Vraja adusă de jocul cuvintelor într-o
logică existențială, îți înlesnesc / pătrunderea în esența evenimentelor
întâmplătoare sau nu” (Jocul cuvintelor). Un joc ascuns, care se derulează sub ochii noștri, care așteaptă latent,
ca o descătușare din sincronicitățile tăcute ale destinului, pe care poetul le
așează în acest volum în versuri confesive, spre a reda liniștea și cuvintelor, dar și sufletului
său. Stări de trăiri împărtășite într-o frumoasă scriere, care îți bucură
simțirea și te invită la reflecții profunde.
În volum
întâlnim construcții lirice care emoționează: „Trăiesc pe marginea clipelor” (Dor
de dor) , „caleașca lunii” (Hei, iubito...), „cântecul scoicii” (Ați ascultat...), „margine de
geană”, (Într-o zi), „căsuță mult prea obosită” (Alunecă...), „cerul alunecă
pe scară?” (De ce?) „vastele spații ale timpului”, (Trupul și sufletul...).
Cartea este cu siguranță o bucurie pentru autor, dar
și pentru cititori, o pledoarie pentru sentimentele pure și adevărate, pentru
valorile înalte ale umanului, care ne sunt oferite cu generozitate și emoție de
autor. Mulțumim pentru acest dar poetului IOAN
HUȚANU.
și îi dorim cât mai multe apariții
editoriale!
AURELIA RÎNJEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu