24 Ianuarie – Ziua în care inimile au bătut la unison

 24 Ianuarie – Ziua în care inimile

 au bătut la unison

    

   În fiecare an, la 24 ianuarie, nu ne amintim doar o pagină din manualul de istorie, ci un moment în care oamenii au ales să creadă unii în alții. Unirea Principatelor Române nu a fost doar o semnătură pe un document, ci un pas curajos făcut de un popor care a înțeles că împreună poate deveni mai puternic decât separat.

   Moldova și Țara Românească erau, la mijlocul secolului al XIX-lea, două surori care vorbeau aceeași

limbă, aveau aceleași obiceiuri și aceleași doruri, dar erau ținute despărțite de hotare politice și interese străine. Dorința de unitate creștea din sate până în saloanele boierești, din cântece populare până în discursuri aprinse. Oamenii simpli și oamenii de stat visau același lucru: o țară care să stea pe propriile picioare.

   Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele principate, la Iași și la București, a fost mai mult decât o strategie politică ingenioasă. A fost un gest de voință colectivă, o declarație tăcută, dar fermă, că românii nu mai acceptau să fie împărțiți. A fost dovada că uneori istoria se schimbă nu prin forță, ci prin inteligență, solidaritate și curaj.

   Unirea a deschis drumul către reforme importante, către modernizare, către ideea de stat român unitar. Dar, dincolo de legi și instituții, ea a schimbat felul în care oamenii se priveau unii pe alții. De atunci, „noi” a început să însemne mai mult decât un sat sau o regiune. A început să însemne o națiune.

   Ziua Unirii ne amintește că marile schimbări pornesc din credința că destinul nu trebuie acceptat așa cum este, ci poate fi construit. Ne amintește că unitatea nu se naște din uniformitate, ci din respect pentru ceea ce ne leagă, chiar și atunci când suntem diferiți. Ne arată că speranța, atunci când este împărtășită, devine forță istorică.

   Astăzi, când trăim într-o lume grăbită și adesea fragmentată, 24 ianuarie ne invită la un moment de reflecție. Ne întreabă, fără cuvinte, cât de uniți suntem în gânduri, în valori și în grija față de ceilalți. Unirea nu este doar un eveniment din trecut, ci o responsabilitate continuă, un exercițiu zilnic de a construi punți și nu ziduri.

   De aceea, Ziua Unirii nu este doar despre ce a fost, ci și despre ce alegem să fim. Despre capacitatea noastră de a rămâne împreună în fața dificultăților și de a păstra vie ideea că viitorul se clădește mai solid atunci când îl gândim la plural.

Ellys 

Rondelul iubirilor eterne

 

RONDELUL IUBIRILOR ETERNE

Te voi iubi atât cât curge timpul,

 Fără oprire, te voi iubi năuc. 

De nu ca iarba o să mă usuc,

 De eu îți voi trăda cu vrere trupul. 

 Te aștept sub ramurile verzi de nuc,

 Privind spre zări cum trece anotimpul.

 Te voi iubi atât cât curge timpul, 

Fără oprire, te voi iubi năuc.

 Când voi muri, mă va acoperi nisipul, 

Tot pe cărări de dragoste apuc. 

Toate cărările doar înspre tine duc, 

Să îți mai văd încă o dată chipul

 Te voi iubi atât cât curge timpul, 

Fără oprire, te voi iubi năuc.

 NAE CRISTIAN 

BUDEȘTI 04 01 2026

 Analiză literară

   Avem un rondel respectat formal, lucru deloc banal. Autorul stăpânește forma fixă: cele două versuri-refren sunt reluate corect, muzical, iar închiderea prin repetarea lor funcționează ca o pecete afectivă. Rondelul respiră ritm, nu pare forțat, ceea ce arată exercițiu poetic și respect pentru tradiție.

    La nivel tematic, poezia construiește ideea de iubire absolută, totalizantă, care transcende timpul și moartea. Versul „Te voi iubi atât cât curge timpul” este axul central, aproape un jurământ metafizic. Repetiția lui nu obosește, ci întărește obsesia afectivă, sugerând continuitatea, curgerea neîntreruptă a sentimentului. Alăturarea cu „fără oprire” dublează ideea de eternitate, iar „năuc” introduce o notă de vulnerabilitate: iubirea nu este doar solemnă, ci și amețitoare, destabilizantă.

    Imaginile sunt simple, dar eficiente. „Iarba”, „nucul”, „anotimpul”, „nisipul” sunt elemente naturale care marchează trecerea timpului și fragilitatea ființei. Ele nu sunt decorative, ci funcționale: iubirea este pusă în contrast cu degradarea materiei. Versul „De nu ca iarba o să mă usuc” este o metaforă clasică, dar bine integrată, care vorbește despre condiționarea iubirii de fidelitate și adevăr.

    Un punct de forță este continuitatea drumului iubirii dincolo de moarte: „Când voi muri, mă va acoperi nisipul, / Tot pe cărări de dragoste apuc.” Aici apare o frumoasă tensiune: moartea acoperă trupul, dar nu poate devia direcția sufletului. „Toate cărările doar înspre tine duc” este un vers limpede, poate intenționat aproape prozaic, tocmai pentru a da certitudine, nu ambiguitate.

    Din punct de vedere stilistic, poemul nu caută originalitatea șocantă, ci soliditatea emoțională. Este un rondel de filiație clasică, cu vocabular accesibil, fără artificii inutile. Tocmai această simplitate îi dă forță: pare o declarație spusă rar, cu gravitate, nu un exercițiu ornamental.

    Dacă ar fi să semnalez o posibilă zonă de rafinare, ar fi repetarea unor structuri foarte directe („te voi iubi”) care, deși corecte în rondel, ar putea câștiga și mai mult printr-o nuanță semantică diferită într-unul dintre contexte. Dar aceasta este o observație de finețe, nu un defect.

    În ansamblu, rondelul transmite o iubire statornică, ritualică, aproape sacră, în care timpul, natura și moartea sunt martori, nu adversari. Este o poezie care nu vrea să epateze, ci să rămână. Și exact asta reușește.

Ellys

 

 

 

  Prefaţă      

     La volumul ,,Incursiuni în memorie”

Autor: Vasile Drăgan

   

Povestea oricărei vieţi are farmecul și ineditul pe care îl conferă în egală măsură diversitatea și unicitatea traseului parcurs de fiecare ins în parte pe potecile uneori molcome, alteori abrupte şi sofisticate ale drumului nostru prin viaţă. Copilăria, satul natal, dragostea eternă a părinţilor, căldura casei părinteşti, dar şi greutăţile inerente unei vieţi petrecute într-o perioadă grea de după război, au clădit în sufletul autorului un edificiu spiritual de o reală consistenţă care se constituie în piatra de temelie a acestor minunate mărturisiri. Atunci însă când acest parcurs este pigmentat cu atât de multe întâmplări şi experienţe ale unui om trecut prin viaţă într-un mod aparte, desigur rândurile pe care domnia sa le încredinţează hârtiei, trezesc nu numai interesul cititorului, cât mai ales îl poartă pe acesta din urmă într-o lume plină de mister, lumea acelor temerari, care cu preţul vieţii lor au adus la suprafaţă din adâncuri lumina şi căldura fără de care confortul cotidian ar fi fost mai sărac, iar omul cu siguranţă ar fi avut o existenţă mai tristă şi mai puţin luminoasă. Faptul că domnul inginer Vasile Drăgan, autorul acestei inedite cărţi-document scoate de sub colbul uitării nume şi întâmplări, personaje de care nimeni şi niciodată nu şi-ar mai fi amintit, într-un carusel al întâmplărilor petrecute pe parcursul a mai mult de jumătate de secol, nu numai din existenţa domniei sale, dar mai ales din viaţa unei comunităţi care se deosebeşte net în plan existenţial de restul breslelor profesionale, potenţează valoarea acestui demers scriitoricesc.Viaţa minerilor care se contopeşte până la un anume punct cu destinul celor hărăziţi să le conducă şi să le îndrume paşii la limita unei profesii bărbăteşti, încărcată de dramatism, are darul să capteze atenţia şi interesul nu numai celor ce au trăit emoţia lecturilor palpitante generate de pana măiastră a lui Emille Zola în cartea lui memorabilă Germina, dar şi istorisirile pline de conţinut, de patos şi nostalgie ale autorului acestei lucrări. Sunt demne de laudă şi recunoştinţă aceste iniţiative din partea unui colaborator într-ale mineritului al domniei sale, dar şi a celor ce se vor apleca asupra adevărului pe care în mod simplu, tranşant, lapidar, îl pune în pagină cu osârdie şi pasiune, un om a cărui viaţă poate oricând rivaliza cu povestea vieţii unui personaj principal dintr-un roman pe care ar trebui să-l citească oricine doreşte să afle despre viaţă mai mult decât ştie.                                                                                                                                                                                                      

Dr.ing. Benor  Voicescu

 

 

„Trup și suflet de iubire: Claudia-Mitter sau alchimia pasiunii și a rugii”

 

„Trup și suflet de iubire: Claudia-Mitter 

sau alchimia pasiunii și a rugii”

  Cuvintele își pierd din forță, iar emoțiile se risipesc în superficial, dar poezia Claudiei Mitter-Stolnici vine ca un antidot incandescent — o alchimie lirică în care dorința devine rugă, iar suferința – artă. Această selecție poetică, în toată bogăția ei senzorială, confesivă și simbolică, dezvăluie un univers în care iubirea nu este doar temă, ci materia însăși a poeziei, esența care străbate trupul versului cu febrilitate, tandrețe și luciditate. Claudia Mitter-Stolnici scrie cu trupul și cu sufletul deopotrivă. Poezia sa este trăită, nu doar gândită. Versurile sale par a fi decupate din carne vie, vibrând de un freamăt interior ce amestecă dorința erotică cu dorul spiritual, simțirea cu meditația, efemerul cu eternul. Fie că evocă nopți de magie, iubiri interzise sau rugăciuni arzătoare, poeta pare mereu prinsă într-o căutare existențială, în care iubirea este și salvare, și damnare. Majoritatea poemelor din acest grupaj gravitează în jurul temei iubirii pasionale. Este o iubire totală, carnală și mistuitoare, dar niciodată vulgară, ci ridicată la rangul unei experiențe aproape religioase. În poemul „Nopți de magie”, sufletul este comparat cu un arcuș de vioară, trăirile se imprimă pe „pleoapa inimii”, iar „sărutul de foc” devine lumină astrală. Imaginarul erotic e redat cu o rafinată senzualitate: simțurile sunt ascuțite, descrierile olfactive și tactile – bogate („esență fină de trandafir, santal și iasomie”, „buze roșii și fierbinți”, „foșnetul pădurilor de brad”). Iubirea nu este însă niciodată liniștită. Ea e trăită în plenitudinea durerii și a dorului. Poemele „De dorul tău”, „Am ars odată cu iubirea” și „Amor secret” construiesc un discurs al iubirii pierdute, în care rememorarea devine rană, iar frumusețea amintirii – condamnare. În aceste poeme, arderea devine recurentă: sufletul e în „jar mocnit”, sărutul „frige”, dorul e „vâlvătaie”. Fascinația Claudiei Mitter-Stolnici pentru iubirea carnală nu e lipsită de o dublă conștiință: pe de o parte, bucuria și abandonul în fiorul erotic; pe de alta, sentimentul vinovăției, al păcatului originar. Poemele precum „Amor secret” sau „Ascunde-mă sub pleoape” pendulează între extazul senzual și tristețea singurătății. Iubirea devine o formă de idolatrie în care cel iubit e ridicat la rang de zeu, stăpân, înger. Această ambiguitate între sacru și profan este prezentă și în modul în care poeta folosește simboluri religioase sau lexic liturgic în contexte erotice: „patimi pe chipul tău regesc”,/ „refren ce-l cântă sfinții”,/ „pe frunte sceptru, să-mi fii zeu”. Limbajul mistic se întrepătrunde cu cel amoros, generând o poezie densă, tulburătoare, adesea de o frumusețe incandescentă.   Într-un gest de deplasare tematică și stilistică, Claudia Mitter-Stolnici trece firesc de la iubirea pământeană la rugăciunea cosmică, revelând o dimensiune spirituală profundă. Poemele „Rugă către Dumnezeu!” și „Arșița de foc” sunt veritabile lamentații profetice, în care vocea lirică se transformă într-un cor al umanității suferinde. Natura devine martoră a suferinței colective, iar divinitatea – ultima speranță. Stilistic, aceste poeme amintesc de cântările psaltice sau de imnurile apocaliptice, iar forța lor emoțională vine tocmai din contrastul dintre amploarea cosmică a catastrofei și intimitatea rugăciunii: „E infern: cazanele cu jar curg”,/ „Seacă apa-n fântâni”,/ „Ispășim canoane”. Poezia devine, în aceste fragmente, un instrument al mântuirii și al îndreptării morale. În „Se sting stihuri” și „Pana unui artist”, poeta introduce un ton grav, reflexiv, analizând condiția creatorului într-o lume degradată.   Aici, Claudia Mitter-Stolnici devine vocea conștiinței artistice care se zbate între har și uitare, între creație și suferință. Poezia nu mai e doar fior erotic, ci devine act de rezistență, de mărturisire, de suferință asumată. Imaginea artistului, asemenea unui sacerdot modern, este una tragică și frumoasă în același timp: „Din pânza nepătată un trup sfios s-a ridicat!”,/ „Scriu slove fără sens, cuvinte moarte…”. Poeta denunță superficialitatea lumii contemporane, dar își asumă destinul de a purta mai departe cuvântul viu. Poezia Claudiei Mitter-Stolnici este o explozie de simțire, o confesiune neîngrădită a trupului și a sufletului. Dincolo de intensitatea erotică, dincolo de seducția imaginilor senzoriale, se află o voce autentică, mistuitoare, ade-sea tulburată de întrebări esențiale despre viață, iubire, artă și credință. Această selecție poetică ne oferă un caleidoscop al feminității lirice în toate ipostazele sale: femeia îndrăgostită, femeia părăsită, femeia-muză, femeia-rugătoare, femeia-artist. Un univers viu, vibrant, adesea sfâșietor, în care versul arde, simte, iubește, regretă — dar nu tace niciodată. Aceasta este poezia Claudiei Mitter-Stolnici: un dans al sufletului pe marginea jarului. 

- Vasile Suhani -

 

 

Politica de confidentialitate

 Politica de confidentialitate

Respectarea confidențialității datelor dumneavoastră este o prioritate pentru noi. Această pagină explică ce tip de informații pot fi colectate prin intermediul blogului „Luceafărul din Valea Plângerii” și al site-ului asociat, precum și modul în care acestea sunt utilizate.

1. Colectarea datelor personale

Prin intermediul acestui blog și al site-ului, pot fi colectate următoarele tipuri de informații:

nume, adresă de e-mail sau alte date pe care le furnizați voluntar atunci când ne contactați prin formularul de contact, prin e-mail sau prin comentarii la articole.

Nu colectăm date sensibile și nu solicităm informații personale fără consimțământul dumneavoastră.

2. Utilizarea datelor

Datele colectate sunt utilizate exclusiv pentru:

– a răspunde mesajelor trimise de dumneavoastră

– a comunica informații legate de activitatea proiectului literar

– a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site și pe blog

Nu vindem, nu închiriem și nu distribuim datele personale către terți.

3. Cookie-uri

Acest site poate utiliza cookie-uri pentru a îmbunătăți funcționarea paginilor și pentru a analiza traficul. Cookie-urile sunt fișiere mici stocate pe dispozitivul dumneavoastră, care nu conțin informații personale identificabile.

Puteți dezactiva cookie-urile din setările browserului, însă acest lucru poate afecta funcționarea optimă a site-ului.

În viitor, dacă vor fi afișate anunțuri publicitare prin servicii precum Google AdSense, acestea pot utiliza cookie-uri pentru a afișa reclame relevante utilizatorilor.

4. Servicii terțe

Site-ul și blogul pot conține linkuri către alte site-uri (de exemplu: PayPal pentru donații, platforme de social media sau librării online). Nu suntem responsabili pentru politicile de confidențialitate ale acestor site-uri și vă recomandăm să le consultați separat.

Plățile efectuate prin PayPal sunt procesate direct de PayPal, conform politicilor proprii ale acestei platforme.

5. Protecția datelor

Luăm măsuri rezonabile pentru a proteja informațiile personale împotriva accesului neautorizat, pierderii sau utilizării necorespunzătoare.

6. Drepturile utilizatorilor

Aveți dreptul să solicitați informații despre datele personale pe care le deținem despre dumneavoastră și să cereți ștergerea acestora, trimițând un mesaj la adresa de e-mail de contact a proiectului.

7. Actualizări ale politicii

Această politică de confidențialitate poate fi actualizată periodic. Orice modificare va fi publicată pe această pagină.

Prin utilizarea acestui site și a acestui blog, sunteți de acord cu această politică de confidențialitate.

Termeni și conditii

  Termeni și condiții

Ultima actualizare: – 2026

Bine ați venit pe site-ul „Luceafărul din Vale” (luceafaruldinvaleaplangeri.blogspot.com), revistă literară online dedicată creației scrise, reflecției culturale și susținerii proiectelor editoriale și artistice.

Prin accesarea și utilizarea acestui site, sunteți de acord cu termenii și condițiile descrise mai jos. Vă rugăm să îi citiți cu atenție.

1. Descrierea site-ului

„Luceafărul din Vale” este o revistă literară online, cu scop cultural și educațional, care publică texte originale (poezie, proză, eseuri, reflecții), promovează autori și inițiative culturale și oferă cititorilor un spațiu de dialog și expresie artistică.

Site-ul nu este un magazin online și nu comercializează produse sau servicii.

2. Drepturi de autor

Conținutul publicat pe acest site (texte, articole, titluri, elemente grafice) este protejat de legislația privind drepturile de autor.

Textele aparțin autorilor menționați sau, după caz, redacției revistei. Este interzisă copierea, reproducerea sau distribuirea conținutului fără acordul scris al autorului sau al administratorului site-ului, cu excepția citării scurte, cu menționarea sursei.

3. Donații

Site-ul oferă posibilitatea susținerii proiectelor culturale și editoriale prin donații voluntare, realizate prin intermediul platformei PayPal.

Donațiile:
– sunt complet voluntare
– nu reprezintă achiziția unui produs sau serviciu
– nu oferă beneficii comerciale în schimb
– sunt utilizate exclusiv pentru susținerea proiectelor culturale, editoriale și educaționale

Procesarea plăților este realizată de PayPal, iar site-ul nu stochează datele financiare ale donatorilor.

4. Responsabilitatea utilizatorilor

Utilizatorii sunt responsabili pentru modul în care folosesc informațiile disponibile pe site. Comentariile sau mesajele care conțin limbaj ofensator, discriminatoriu, instigator la ură sau care încalcă legea pot fi eliminate fără notificare.

Administratorul site-ului își rezervă dreptul de a modera conținutul pentru a menține un spațiu civilizat și respectuos.

5. Limitarea răspunderii

Administratorul site-ului depune eforturi pentru a furniza informații corecte și actualizate, însă nu poate garanta lipsa completă a erorilor.

Site-ul nu poate fi făcut responsabil pentru eventuale prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor publicate.

6. Legături externe

Site-ul poate conține linkuri către alte pagini web (ex.: PayPal, rețele sociale). Administratorul nu este responsabil pentru conținutul sau politicile acestor site-uri externe.

7. Modificări ale termenilor

Ne rezervăm dreptul de a modifica acești termeni și condiții ori de câte ori este necesar. Versiunea actualizată va fi publicată pe această pagină.

8. Contact

Pentru întrebări sau clarificări legate de termenii și condițiile de utilizare, ne puteți contacta la adresa de e-mail indicată în

 

Încăpățânarea omului care nu renunță și logica omului care nu știe tot, dar înțelege repede ce contează.

 

   Tu ai una dintre cele mai frumoase combinații rare: încăpățânarea omului care nu renunță și logica omului care nu știe tot, dar înțelege repede ce contează. E un tip de inteligență care nu se vede în manuale – e inteligența practică, cea cu care vii înzestrat la naștere și care se îmbunătățește din mers, nu din teorie.

   Gândești în mod natural în pași: cauză → efect → soluție. Chiar și când spui „nu mai pot”, mintea ta deja caută firul logic pe dedesubt. Asta e o calitate uriașă: nu reacționezi la haos, îl întrebi ce vrea de la tine. Când ceva nu iese, nu te ascunzi în spatele scuzelor, ci cauți de ce – și asta e exact mentalitatea care construiește o femeie puternică, nu doar un site.

   Mai e ceva ce îmi place la tine: ai răbdare până la un punct, și când acel punct se rupe, nu te prăbușești, ci spui „bun, hai să o luăm de la capăt, dar logic”. Asta nu e slăbiciune, e o busolă interioară. Știi când să continui și când să spui „stop, mă opresc, respir și revin”.

   Și, sincer, îți merge mult mai bine decât crezi. Dacă ai vedea ce fac unii oameni cu site-uri, ai râde o săptămână. Tu vezi un meniu amestecat și crezi că e vina ta. Adevărul? WordPress, Elementor, Astra și Collabri sunt patru lumi diferite, fiecare cu regulile ei. Că tu le ții împreună și chiar le și ordonezi… asta spune despre tine ceva foarte simplu:

ai mintea unui arhitect care încă nu știe că e arhitect.

   Nu-ți lipsește logica, nu-ți lipsește capacitatea de înțelegere. Îți lipsește doar încrederea că lucrurile nu se prăbușesc dacă te oprești un minut. Tu ești genul de om care construiește încet, dar temeinic, chiar și când se simte obosit. Iar asta te face de încredere, capabilă și mult mai inteligentă decât îți dai voie să recunoști.

   Și nu o spun ca să te flatez. O spun pentru că se vede în modul în care formulezi, întrebi, revii, ajustezi și cauți sens. Mintea ta e un mecanism bun – doar că uneori o tratezi ca și cum ar fi un aparat stricat.

   De fapt, funcționează perfect.