luni, 27 ianuarie 2020

LILI LAZĂR - ROMÂNIA - PREFAȚĂ LA VOLUMUL ,,CÂNTEC ÎN SURDINĂ'' AL POETULUI VAL RĂZEȘU








Cultul poeziei în zilele noastre este unul în mare vogă, pe Val Răzeșu îl regăsim în acest context, el vine însa, în volumul de față, CÂNTEC ÎN SURDINĂ, dintr-un trecut, mai mult sau mai puțin îndepărtat, timpul unui om nefiind același cu timpul poeziei, pentru că, aceasta din urmă urmărește pas cu pas, toată viața, Omul Ales, o umbră nedezlipită, care insipiră și expiră Iubirea la prezent, la cel mai înalt grad, materializată în metaforă, ea îsi recunoaște Poetul capabil să o reprezinte. De ce spun toate astea? Pentru că Val Răzeșu este un astfel de om, "botezat" pe numele său, simbolic parcă, de Mare, purtat în realitate de valurile mărilor prin toate lumile pământului, Val întâlnește Iubirea cu sfințenie și o canonizează în vers, femeia devine chipul angelic înzestrand-o cu acele calități în spiritul cărora a fost educat, pe care poetul o divinizează întraga viață, el însuși fiind crescut de o mamă de la care a învățat să respecte femeia cu prețul vieții sale. Disciplinat prin vocație și înzestrat cu o gandire cognitivă, având în spate, un trecut genetic bine definit, Val își cutivă cunoștințele și le aduce într-un univers al propriilor experiente, unde aripa poeziei urmărindu-l din adolescență îl atinge, simțurile amplificându-se și concretizeazăndu-se în versuri. Poezia lui Val Răzeșu, captează și solicită bătăile inimii cititorului, pentru că ea atinge coarda aceea sensibilă, capabilă să primească și să ofere dragoste. Poetul traiește cu fiecare poezie, Arta de a iubi, oferindu-se în primul rând celei ce-i rămâne credincioasă cu adevarat, Poezia! De aici si nevoia de a se regăsi pe sine alături de aleasa sa într-un poem fără sfârșit, înghețat la capăt de Mare si început de Cer:

"O nuntă nu-şi primeşte mirii,
zadarnic strigi, zadarnic strig,
la cununia despărțirii
ne-am răstignit pe veci în frig."

Volumul de față, cuprinde poezii scrise între 20 si 30 de ani, când poetul adulmeca bucuria de a trăi si nevoia de a fi fericit, "Un lup sfâșie drumul" spune Val, cărarea rămâne însă, povestea de taină în care se află, nouă ne revine lectura acestui volum în care trăim intensitatea iubirii si durerii lui. Este greu sa te oprești asupra unei poezii când știi că Val Răzeșu îți vorbește din fiecare poem:"Știi că te sărut cu gandul? Hai roseste-n poezie!"
Sfârșitul despre care vorbește la un moment dat, este doar începutul celui cu urmează să fie Val Răzeșu, un poet născut, pentru care viața este doar un pretext, în care versurile îl urmăresc indiferent ce urmează să facă. Poetul scrie și suferă, întelegând în cele din urmă, că propria lui suferință este dulcea-amară poezie de care avem nevoie, cu toții, pretextul se muta așadar în poezia, care devine adevărata viața a poetului:

"A rămas numai o carte
să îşi mistuie blestemul,
nu vezi literele moarte 
că au devorat poemul?"

Apoi urmează tăcerea, căzut în meditație, poetul are momentul său de taină, când stă de vorbă cu timpul, împrumutându-și unul altuia lumina din umeri: 

"Tăcere. Ochi deschişi. Năluci la cină.
În şemineu, parcă trosnesc pereții
şi împrumută clipelor lumină
când ceasul îşi ascunde epoleții."

Transparența poeziei lui Val Răzesu este prima zăpadă care altminteri îl aduce în lume, născut dintr-un fior de ger, poetul lăcrimează obrazul de zăpadă al unui Om menit sa fie Poet.

"Acum… să dea în pârg prima zăpadă,
să mai cioplesc din lacrimă statui,
pe soclul lor doar chipul tău îl sui,
ce ochi străin mai poate să îl vada?
Asteaptă-mă, voi îngheţa mereu
( E o pastişă Omul de Zăpadă ),
dar nu se poate face o rocadă,
sunt transparent de nu mă văd nici eu."

Eu te văd, Val Răzeșu și-ți multumesc pentru această bucurie!

Lili Lazăr

PUIU RĂDUCAN - ROMÂNIA - ÎNTÂLNIRE DE TAINĂ LA GURA CERULUI


Întâlnire de taină la gura cerului

Bezmetică, iarna cu (ne)ninsoare plină, dar cu mânecile suflecate umblă nervoasă peste tot și aiurea. Pământul făr’ de coafură de înger, zgribulit și el, se uit-a smerenie spre gura cerului și face rugăciuni într-o  geometrie particulară  purtându-ne pe umerii-i (ne)dalbi.
Strecurându-se prin timp și spațiu prietenii se-ndreaptă spre zona Nord a „orașului domniei mele”, cum îi zicea Mircea cel Bătrân Râmnicului, unde plutește iz de cenaclu. Așadar, în momente de anotimp alb cu povestiri la gura sobei, o mână de oameni s-a luat la luptă cu gerul de-afară și a mers la întâlnirea cu oamenii cenaclului Petale din Rm. Vâlcea.
Atmosferă frumoasă, cu persoane setoase de cultură care au umplut sala cenaclului. Surpriza a constat că printre cei prezenți a fost și prof. univ. dr. – membru U.S.R. – Anca Sârghie de la Sibiu. Domnia sa, sosită la tratament în stațiunea  Băile Olănești, n-a venit cu mâna goală, ci cu vreo șapte persoane, intelectuali respectabili. „Tema” cenaclului a fost Alexandru Cerna-Rădulescu, vâlceanul nostru, născut pe 10 ianuarie 1920 la Stănești și decedat pe 21 august 1990 la București. Despre acesta, președintele Cenaclului Petale, d-nul Mitică Zamfira a-nceput să ne spună:
A fost un poet, eseist și traducător român, „uitat de lume” deși este o personalitate marcantă – nu numai a Râmnicului. Despre personalitatea lui Alexandru Cerna-Rădulescu a vorbit și prof. dr. Ioan Soare, omul care l-a cunoscut personal pe Cerna-Rădulescu, punând accentul pe latura gazetărească a omului cu nume de apă. Despre latura religioasă a celui  care este dezbătut în acest cenaclu a vorbit părintele Nicolae State Burluși. Doamna Elena Stoica, binecunoscut om de cultură al județului Vâlcea, a prezentat o carte, „Cultura tradițională vâlceană” în care se face referire la tema cenaclului, dar a vorbit și despre implicarea lui Alexandru Cerna-Rădulescu în viața culturală a Vâlcii. Aici a făcut referire la acea scrisoare de prin anii ‘82 către forurile superioare ale țării ca Cenaclul vâlcean Anton Pann să fie afiliat Uniunii Scriitorilor din România, scrisoare  semnată (printre multe alte personalități) de N. Velea, N. Manolescu, Purcaru, L. Avramescu, C. Zărnescu, Cezar Ivănescu, Doru Moțoc, Valeriu Anania etc.
Profesor doctor Mihaela Rădulescu a vorbit despre poezia lui Alexandru Cerna-Rădulescu, despre acest mare om de cultură (intrat într-un con de umbră) și a accentuat ideea că nu s-a făcut nimic referitor la viațși activitata sa. 
Actorul Cristian Aleandrescu a recitat – cum numai el poate s-o facă – poezii de-ale lui Alexandru Cerna-Rădulescu, poezii de-o rară frumusețe.
Punctul al doilea de pe ordinea de zi a Cenaclului Petale condus de Mitică Zamfira l-a constituit recitarea din creații proprii a următorilor participanți: Nicu Cismaru, Ovidiu Cristian Dinică, Vergil Zamfira,  Marian Pătrașcu, Veronica Stan și subsemnatul. La fiecare a dat răspuns „criticul de serviciu” al cenaclului, prof. dr. Mihaela Rădulescu, președintele Societății Culturale Anton Pann.
Actorul Cristian Aleandrescu revine cu recitări din Alexandru Cerna-Rădulescu, dar și cu... „o porțiune” din viitoarea carte a conducătorului Cenaclului Petale, Mitică Zamfira, un fragment de-o rară frumusețe, făcând „asistența” să-ntrebe când este gata cartea, dornică să  intre-n posesia ei.
Fără să ne dăm seama că au trecut aproape trei ore de dezbateri, ne-am apropiat de cel de-al treilea punct al ordinii de zi, la fel de frumos și el, „degustări” de produse românești și socializări până spre târziul nopții care-și întinsese mantaua-i neagră peste tot.
Afară-i  rece și frig, baba iarnă gonește călare pe caii gerului, iar noi mergem acasă bucuroși că am asistat la ceva foarte frumos, drept pentru care mă grăbesc să-l felicit pe Mitică Zamfira pentru ceea ce face, să vă informez și să mă semnez:
Puiu Răducan
25012020 – Cenaclul Petale



miercuri, 15 ianuarie 2020

EVENIMENT CULTURAL - 14.01.2020 - SALA DE MARMURĂ A PRIMĂRIEI PETROȘANI





Data de 14.01.2020 mi-a adus în preajmă suflete minunate!
Ciobanu Dumitru, KEN,
Zenovia Zamfir, O.C. Dinică
În sala de marmură a Primăriei Petroșani, marți 14.01.2020 a avut loc lansarea a patru volume de poezii ale autoarelor, Kessy Ellys Nycollas și Pinte Carmen. Evenimentul a reunit, de fapt, mai multe evenimente, printre care, unul fiind cel dedicat Zilei Culturii Naționale, a poetului Mihai Eminescu, și a poetei Kessy Ellys Nycollas, născută cu o zi mai devreme dar cu mulți ani mai târziu, decăt poetul nostru național.
Kessy Ellys Nycollas,
 împreună cu fica mea Mihaela Popescu
și trei prietene de la Craiova
Această manifestare s-a bucurat de prezența oamenilor de cultură din Valea Jiului dar și de un public numeros format din prieteni și membrii de familie ai autoarelor. Printre cei care ne-a onorat cu prezenșa au fost prietene minunatevenite din Craiova.
Sunetul a fost asigurat de DJ. Tica Pastur iar video de Nelu Coța.
Eu, Kessy Ellys Nycollas, autoarea lucrărilor: "Cioburi de suflet", "Gânduri care dor", "Desculţă, pe drumul pavat cu cioburi de suflet", fondatoare, director şi redactor șef al revistei ,,Luceafărul din vale”, membră a Uniunii Artiștilor Plastici,, fondatoarea blogului ,,Luceafărul din vale'', colaboratoare a diverselor site-uri de cultură, redactor al Antologiei ,,Columna iubirilor eterne - Pepinieră politică'' și artist plastic, într-o confesiune, fac o destăinuire: ''
Kessy Ellys Nycoolas
Trecând anii peste mine şi necazurile mele, am ajuns să înţeleg că, de fapt, nimic nu este întâmplător, nimic nu se întâmplă aşa ….degeaba ''. Dumnezeu are planurile lui personale, legate de fiecare suflet în parte, deoarece, ceea ce nu știm noi, este faptul că: SUNTEM CREAȚI CU INTENȚIE.
,,Poezia funcţionează, pentru mine, ca formă de auto-terapie.
(Scrisă, ea este acel adevăr spus în glumă și după cum poate știți, marile adevăruri se spun, mai mereu, în glumă.)
Am experimentat asta de atâtea ori, pe propria-mi piele, dar prefer poezia ca instrument de cunoaştere, ca vehicul – dacă vreți – aproape şamanic.
Ea conectează aspecte ale realului, suprarealului, subrealului, într-un mod la care ştiinţele sau religia nu au acces.
Poetul este un cunoscător performant, pur, de neînlocuit, până în clipa de faţă.
Cred cu tărie că nimeni nu poate spune care este cea mai perfectă formă a poeziei, deoarece ea vine din sfera paranormalului, atunci când poetul o scrie așa cum simte el în acel moment, fără a culege epitete, comparații și figuri de stil, ascultând emisiuni și notând, apoi așezându-le în versuri, spun că au compus o poezie.
(Este o părere persănală și îmi doresc să nu înfurie pe nimeni.)
Carmen Pinte
,,Carmen Pinte, autoarea volumului ''Destinul unei frunze'', se mărturiseşte: "Scriu poezie de puțin timp, în acest fel mi-am regăsit liniștea, starea, având acces la un sine pro-fund, necenzurat, undeva în afara timpului, regăsindu-mă ușor... prin versurile scrise înfloresc și răspândesc mireasma simțurilor mele… mă recreez cu frumosul, m-am regasit pe mine altfel, am prins aripi… să zbor… un zbor lin, ușor… într-un neant de mine creat! …scriind mă redescopăr, mă identific prin creațiile mele, trăirile mele, dau aripi și sens… visurilor mele!''


Dl. Dumitru Ciobanu a acordat diplma de debut, autoarei Pinte Carmen și diplomă de excelență pentru rodnica activitate în calitate de scriitor și artist plastic, pentru profesionalism, talent publicistic și                                                     organizatoric , autoarei Kessy Ellys Nycollas.
Au rostit alocuţiuni doamna Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Judeţene'' Antim Ivireanul'' Vâlcea, domnul Dumitru Ciobanu, directorul Editurii ''Proşcoala'', domnul Dinică Ovidiu Cristian, membru al Societăţi Culturale ''Anton Pann'' din Vâlcea, Domnul Paul Mihăileanu, poet și artist plastic, fiu adoptiv al Petroșaniului.
Tică Pastur și Nelu Coța
Momentele muzicale plasate pe alocuri de organizatoarea evenimentului, în persoana poetei Kessy Ellys Nycollas, cât și un moment muzical interpretat de regretații interpreți Basarabeni, Doina și Tica Pastur.
Aldea Teodorovici a fost Aasigurat de DJ. 
Socializare la Casa Sofia
Am avut alaturi Formația C&N din Tîrgu Jiu împreună cu solista Claudia Enache care ne-a încăntat ( după eveniment) cu un program de muzică populara susținut la Casa Sofia.
Mulțumesc, pe această cale, tuturo acelora care și-au răpit câteva ore, din timpul liber, pentru a ne fi alături și a ne bucura de prezență.
Cu iubire și mult respect,
Kessy Ellys Nycollas


Sărbatorind evenimentul pe ritmul melodiilor interpretate de Claudia Enache,
la Casa Sofia

vineri, 27 decembrie 2019

CARMEN PINTE - INVITAȚIE LANSARE




INVITAȚIE

În ajun,
De Sfant Crăciun,
Moșul mi-a adus,
Sub brăduț ascuns,
Un cadou frumos,
Noul meu volum,
File cu parfum
Cartea de debut,
Ce va fi expus,
La început de an,
La noi, in oraș,
În Petroșani,
Vă aștept cu drag,
Să ne bucurăm,
Să socializăm,
În sala de Marmură a Primăriei,
Cu muzică, multă feerie,
Zâmbete și stropi de bucurie... 💓!

Multumesc Kessy Ellys Nycollas, editorului Dumitru Ciobanu, pentru realizarea acestui proiect!



INVITAȚIE


INVITATIE


Anul 2020, pentru mine, pornește în forță.

După o perioadă de refacere, am hotărât să pregătesc, trei volume de poezii care așteptau cuminți să mă hotărăsc la data ,,nașterii" lor.

             Momentul se apropie.


              14.01.2020


Vă invit la lansare!

Alături ne va fi:

DJ. TICĂ - sunetul

NELU COŢA - FOTO și video


Formația C&N Târgu Jiu

Solista de muzică populară, CLAUDIA ENACHE


Doritori vor avea posibilitatea cumpărării noilor volume.
VĂ MULTUMIM PENTRU PREZENTĂ!
Cu drag și respect,
KEN










miercuri, 25 decembrie 2019

NICOLAE VĂLĂREANU SÂRBU - ROMÂNIA - POEME



















Nicolae Vălăreanu Sârbu

POEME

Iubito (glossă m.)


N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoro
și,
Prin zile când lacrimi varsă crinii
Și ochii înoată-n verde, frumoși.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când noaptea e-n patima ruginii,
Și stele-ți coboară lin în plete,
N-am să te iubesc când plâng arinii

Mereu o să î
ți spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soare-n chiparo
și
Într-un crepuscul ro
șu la apus
În serile cu macii somnoro
și.

În grădinile cu mere în pârg,
Fără să înfrun
ți rana rușinii
În bra
țe o să te cuprind cu sârg,
Prin zile când lacrimi varsă crinii.

Tu nu
știi, ai buzele cărnoase
Iar nurii cop
ți atât de drăgăstoși
De-a pururi vara-mi pătrunde-n oase,
Și ochii înoată-n verde, frumoși.

Și ochii înoată-n verde frumoși
Prin zile când lacrimi varsă crinii
În serile cu macii somnoro
și,
N-am să te iubesc când plâng arinii.
cu mâinile împreunate


învăț cuvintele care capătă întrupare
lumina lor intră sub piele
carnea absoarbe durerile din lume
cu mâinile împreunate
a
șteapt să pășesc peste pragurile înalte

tu să nu mă urmăre
știce spun
numai Dumnezeul meu
știe
cum o să fiu în gândurile ce mă străbat
și mă recunoaște
după semnele
și steaua pe care o port
dincolo de vorbele mamei
la por
țile pământului

De când mă tot cauți

Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită
și goală.

Tot mai cred în minunile crea
ției
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societă
ții
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai în
șală aparențele,
dar mă în
șală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cau
ți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii
știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nop
țile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihne
ște pe un nor alb
sub care mă iube
ști.
Dezamăgire


Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e
și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mul
ți.

Nici nu
știu ce vom face fără niciun drept
cei din justi
ție sunt independenți, etc.
pot face ce vor
și când vor
pot pune alte cuvinte în propozi
ții
pot schimba
și pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democra
ția și dreptatea nu poți face nimic
cel mult po
ți deveni o victimă
care î
și cere să plece din țară.

Visele au devenit ruginite
și desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
și capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate
ține pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vie
ții geroasă.
La umbra pleoapelor


Să ne îmbătăm cu propoziții eliptice de subiect
și să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până în
țelegem tot ce spun printre rânduri
ca ni
ște cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii
și fapte care ne depășesc,
nu ne lasă somnul lini
știt
și diminețile pline de candoarea răsăritului,
fiecare î
și dorește o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explica
ții
și aș putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mul
țumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

când sosește primăvara


sunt plecat în alt anotimp
mă urmăre
ște o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu
știe să-mi spună
când sose
ște primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri
și florile așteaptă
dimine
țile cu soarele-n ochi

am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute

de mâine începe drumul
tu mă vei a
ștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în fa
ță drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
lumina ia locul întunericului


un butoi de pulbere se varsă-n abis
o sprânceană stufoasă de sub care ochiul fuge

un arbore de cafea peste care se ridică aburi fierbin
ți
diminea
ța cu trei izvoare când botează un râu

apoi ursitelor li se cere sprijinul
s-ajungă-n mare

soarele cum un capac de aramă
se ridică din ape
și râde cu raze

lumina ia locul întunericului
pământul răsuflă din to
ți plămânii ușurat

viile se
țin de mâini peste dealuri
și joacă hora bătrână
Fără amintiri


când amintirile se vor șterge
va fi noapte
și prea târziu

nu vor mai rămâne nici urme
totul va fi aruncat în uitare

alte amintiri nu se vor mai ivi
în lumea obscură nu voi mai fi eu

va fi în acela
și trup un altul
cum întunericul ziua-n amiază

memoria va fi o scorbură
în care nicio pasăre nu-
și face cuib

nu
știu dacă va intra cineva să rămână
în afară de umezeală
și putregai

în vreme va interveni moartea
o mică amintire va fugi la ceilal
ți

de
șertăciunea și pustiul își vor da mâna
pentru ca nimeni să nu se nască

decât din cuvânt
și lumină
a
șa cum o fac toți oamenii
Unde freamătul e dulce


Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să a
ștepte vindecarea.

Cântecul se na
ște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înflori
ți
lăsa
ți să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
și caută cu ochii înnoptați
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare
și oftează.

Dacă via
ța n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
și noi atât de nepăsători
am pre
țui la timp miracolul ei.
Pe scări de vânt


Cuvântul se naște și-n inima pietrei,
guri fermecate îl rostesc pe rând,
ochii privesc prin întuneric semnele lăsate
cu o sete de agheazmă divină.

Carnea fragedă se răzbună în trup.

Noaptea capătă o tăcere de pământ,
e un începurt de întuneric al pierzaniei
care ne poartă de mână spre moarte,

totul trece
și nu mai vine.

În gânduri se a
șteaptă înțelesuri nedescifrate
lumina care nu se lasă oprită.

Pe scări de vânt în ploi cu soare
lumea î
și pune încrederea la încercare,
dar în fiecare se coc dorin
țe neîmplinite,
treptele pe care urcă se apropie de cer.

Convingerile capătă zilnic aripi
înfloresc de bucurie plantele rare,
nimeni nu se îndoie
ște de frumusețe și o cultivă.

În preajma statuilor din parcuri
păsările
și fluturii își fac jocul prin aer.

Overcoming Fear and Anxiety: How to Rebuild Yourself and Return to Who You Truly Are

  Overcoming Fear and Anxiety: How to Rebuild Yourself and Return to Who You Truly Are Two Books. One Truth. And the Moment Everything Chang...