 |
| foto:internet |
MICUȚA CROITORESĂ
Locuia într-o casă nouă, din chirpici, alături de tatăl ei, un bărbat calm, liniștit dar căruia îi plăcea băutura, o mamă destul de înțeleaptă dar bolnavă și o soră mai mică cu un an și jumătate decât ea.
Viața lor, de familie, le era destul de grea și lipsită de multe. Tatăl, tâmplar, petrecea zilele, una după alta, într-o încăpere pe care o denumea atelier. Tăia cu fierăstrăul și rindeluia. Toată munca era manuală, banii puțini.
Mama, își petrecea și ea ziua, lucrând croitorie, pentru oamenii din sat, cu o mașină de cusut veche, rămasă de la fratele ei mai mare Gheorghe care, renunţând la viața grea de la țară, se mutase la București, lăsând în casa părintească mașina lui de cusut, pe care, acum, o folosea mama.
Măriuca, micuța noastră croitoreasă, pe măsură ce se scurgea timpul, creștea și începea să priceapă că viața nu este tocmai ușoară! În mintea ei de copil, de vreo șase anișori, începuse să apară îngrijorarea. Se gândea ca un om matur, la vremea când și ea, la rândul ei, va deveni soție și mamă și își făcea griji pentru situația financiară a familiei ei. Acest lucru o determina să fie atentă la toate operațiile pe care mama le făcea. Era atentă cum croiește, cum coase butonierele, cum coase nasturii și fermoarele, cum face tivul unei rochițe...
Avea un loc al ei, pe pat, lângă mașina de cusut, ales cu grijă să nu își încurce mama în nici un fel. Tăcea și privea. Din când în când mai punea câte o întrebare mamei, legat de operațiunile pe care nu le înțelegea.
Mama, o privea cu o tristețe în ochi, îi explica și apoi îi spunea:
Draga mamei! Tu să faci bine să înveți și să nu ai nevoie să te chinui ca noi.
Da mamă! Dar vreau să cunosc din secretele acestei meserii. Nu se știe când o să am nevoie și nu aș vrea să ajung să regret că nu am învăţat-o.
Foarte bine! Părinții mei, din puținul pe care îl aveau, plăteau cinci duble de porumb lunar, unei croitorese din sat, pentru ca eu să am o meserie. Tu ai ocazia să o înveți de gratis.
În una din zile, când mama s-a ridicat pentru a pregăti masa, micuța croitoreasă, a prins curaj și a ocupat locul, pe scaunul croitorului. Cu picioruțele ei de copil, scurte, nu ajungea prea bine să apese petala mașinii. Fiind preocupată de acest lucru, pentru că altfel aceasta nu acţiona, atentă să mânuiască și bucățica de material supusă înțepăturilor repetate ale acului, Măriuca își cusu și degetul care din neatenție a ajuns sub talpa care presa pânza. L-a tras ușor fără să scoată un scâncet și l-a băgat repede în gură în timp ce ochii i se umpleau de lacrimi. Până în clipa în care a fost chemată la masă, durerea s-a calmat iar mama nu a observat pățania curioasei fetițe.
Viața i-a adus și eu destule greutăți. Meseria de croitoreasă i-a fost de mare ajutor. Pentru a economisi banii, lucra copiilor ei cam tot ce era necesar, de al gecuțe până la pantaloni. Uneori din materiale noi alteori croia din rochițele ei, care îi rămâneau mici, din pantalonii soţului și făcea lucrușoare frumoase și unicat pentru cele trei fetițe cu care o înzestrase Bunul Dumnezeu.
Pentru acest om minunat timpul nu a fost niciodată suficient.
Kessy Ellys Nycollas
05032019 / Petroșani
