ZORILE
De câteva zile prelungi, zorile
mă surprind la tine pe braţe,
ținându-mă
ca într-un leagăn
în care vrei
să îmi alini sângele!
Ochii
lăcrimează,
buzele-mi
ard,
mintea ar
vrea să respingă totul,
sufletul,
însă, chinuit, se zbate
să ajungă limanul.
Acolo, tu, să
te regăsească!
Dând
ascultare raţiunii,
va suferi
sufletul,
și
invers, mă va judeca raţiunea...
Eu, între
ele,
înţeleg că
totul este suferinţă,
iar dacă tot
sunt condamnată durerii,
prin iubire
şi suind către stele-o voi face,
iar nu din regretele
ce urlă-n zidul tăcerii…
TABLOUL ORB
Îmi zâmbeşte chipul tău tăcut
dintr-o ramă de tablou,
lipsită de conţinut...
Unii ochii,
încă
nu au înţeles
că rama aceea goală
îmi atrage
privirea,
conturul ei
ascunzând
doi ochi verzi
care, privindu-mă demenţi,
au orbit...
Poate părea un nimic
s-au poate fi ceva
ce încă se-agaţă
de ziua în
care
ochii aceia
verzi
îmi tulburau
fiinţa!
În rama lipsită de conţinut,
eu am pus un chip viu,
Iubirea,
cu toate visele,
şi cu toată trăirea,
amintirile,
astfel,
mor înrămate,
discret,
iar ochiul
ce încă le priveşte
parcă a orbit!
Alteori,
în tabloul lipsit de conţinut,
stau înrămate toate îndrăznelile
pe care, amândoi,
le-am uitat,
ca doi copii rebeli,
care se hârjoneau cu vise
ce ţin sufletul viu,
zdrelite de multe îndoieli,
visele mor în timp,
alături de
amintiri...
Tabloul orbeşte,
iar rama se topeşte în zid...
IMAGINAŢIA
Habar nu ai
de ce te doare
în partea inimii,
din când în când...
Acolo-s eu,
şi aştept cu
disperare
să ai un
timp al meu…
Dar nu ştiu când!
Ai viaţa atât de complicată
iar mintea ocupată la refuz,
de aceea, stau cuminte şi te dor
în partea
inimii,
sperând că
mă auzi!
NU ŞTII
... creierul
meu
locuieşte
acum în ochii tăi,
marea ochilor
tăi
mi-a inundat
toată firea
și-mi
locuieşte în trup!
Nu ştii câtă
luptă duc să pot fugi
înapoi, în
mine,
și
cât de greu îmi este cuvântul
care
rosteşte un adevăr,
de tine
ştiut!
CIUDAT
Ne-am
recunoscut vocile!
Ciudat sentiment
să te recunoşti doar ascultându-te
în receptorul telefonului
care, şi el, părea fericit
că poate fi părtaş
la reîntâlnirea noastră...
Ce bine,
ce mult mă bucur
că, în sfârşit, v-aţi regăsit
în această lume,
pentru că nimeni nu poate ştii
cât va mai
dura călătoria
voastră pe
aici...
Când şi imaginile trupurilor
au stat faţă în faţă,
am înţeles cu adevărat
că ne căutam de mult!
DORINŢE
Dacă aş putea fi vânt,
aş mătura pământul,
aş spulbera
toată pleava
care ne ia
aerul...
Dacă aş fi
soare,
aş pârjoli
toate buruienile
care se
cred,
reginele
ţarinei.
Dacă aş fi
nor,
aş umbri
toate
strălucirile deşarte
care ne
orbesc cu poleiala falsă...
Dacă aş fi
noapte
aş învălui
în întuneric
toate
siluetele care au umbră
străvezie!
Dacă aş fi
calendar
aş şterge zi
după zi,
toate acele
zile în care promitem
și,
apoi, uităm...
Dacă aş
fi!...
Dar eu nu
sunt nimic
din toate acestea
și multe altele,
sunt o dorinţă în miezul dorinţei de a fi!
EU SUNT DOAR IUBIRE
Păcat!
Toţi au uitat de mine...
toţi mă strivesc
sub talpă, fără milă,
nimeni nu
mai vrea
să ştie că,
în lipsa
iubirii,
sufletele
mor,
iar lipsa
sufletului
se simte
pretutindeni...
