Kessy-Ellys Nycollas, despre IOAN HUȚANU și VOLUMUL ,,ÎN MEMORIA ,,TA” ... CÂND CAZI, RIDICĂ-TE!

 

           Fiind om, NU te poți aștepta să nu ,,cazi” niciodată!

          Ne mai împiedicăm, toți oamenii se împiedică, e normal.

         Ce nu-i normal este să stai acolo, împiedicat și să te plângi că viața este nedreaptă cu tine. Pot să înțeleg dacă ești la capătul puterilor și simți că nu mai ai de unde să dai și asta e normal, dar, din păcate, lucrurile nu se schimbă dacă rămâi la pământ, dacă nu-ți faci un plan, dacă nu cauți o cale care să te ajute să te ridici... și ca să îți faci un plan, e nevoie să apelezi la informații, cunoștințe, idei NOI, pe care NU le deții încă, că dacă le aveai deja, mintea ta ar fi operat cu ele, le-ar fi folosit (dacă nu are alte blocaje, ce vin din răni și traume emoționale).

         Este o MARE diferență între cel care se împiedică și rămâne acolo, trântit la pământ, rupt, accidentat, cu rănile deschise, care i se infectează și ajunge să moară mâncat de vulturi și cel care a căzut, s-a ridicat, și-a spălat și îngrijit rănile, apoi a mers mai departe. 
   Nu poți să pui presiunea asta pe tine - să nu mai cazi niciodată!

Suntem oameni!

   Nu putem fi invincibili și intangibili. A fi om presupune a trece atât prin experiențe plăcute, cât și neplăcute. A fi om presupune a trece și prin durere, nu doar prin plăcere, însă, repet: eu cred că este o diferență foarte mare între cineva care cade și nu are instrumente să se ridice, ci rămâne să se târască toată viața și cineva care atunci când cade, are instrumentele potrivite să se ridice.

    Unul dintre ,,instrumente” poate fi, să te duci să-ți ceri iertare, să recunoști că ai greșit, că îți pare rău că nai știut atunci, dar acum știi, înțelegi, vezi unde ai greșit

         și vrei să repari.

    Tot un ,,instrument” poate fi și să apelezi la un specialist când observi că ai picat în tot felul de dinamici și nu mai știi cum să relaționezi, în așa fel încât să vă fie bine amândurora, că poate fiecare își dorește să păstreze relația, dar nu știe CUM.

            Și atunci, rolul instrumentelor, ăsta este - să ne învețe cum să ajungem în punctul în care ne dorim să ajungem, să ne ducă din punctul A în punctul B.

   Și poți s-o faci cu pași de furnică - chinuindu-te pe cont propriu, deși vezi că nu merge sau poți s-o faci cerând ajutor, apelând la un specialist care știe ce vorbește.

           Nu e tot una să-ți atingi obiectivul (indiferent care ar fi el), într-un an sau în 10, nu-i așa?

Nu e tot una să treci prin nu știu câte despărțiri sau divorțuri și să-ți dai seama că nici relația în care te afli acum nu merge bine, comparativ cu alegerea de a schimba ceva, de a face ceva diferit față de tot ce ai făcut până acum.

         Ești de acord cu asta?

        La asta mă refer când spun că există o mare diferență între cineva care cade și se ridică versus cineva care cade și se chinuie să fie fericit de acolo, de unde a căzut…pentru că nu știe cum să se ridice.
       Sunt mulți oameni care vor să-și resusciteze relația cu partenerul - dar aleg să nu iasă din ,,comă”.

Ăștia sunt și cei care vor soluții pentru partener - să se schimbe partenerul, să meargă partenerul la terapie, să fie mai ,,nu-știu-cum” partenerul și așa mai departe.

Ei bine, NU AȘA FUNCȚIONEAZĂ!

Ți-am mai spus-o și o repet: schimbarea începe cu NOI și e normal și firesc să înceapă așa.

Când ne vindecăm rănile, se schimbă energia pe care o transmitem, nu mai avem aceleași apucături și obsesii, devenim mai flexibili, fără ca asta să însemne că ne lăsăm călcați în picioare, dimpotrivă, ajungem să ne cunoaștem și mai bine valoarea, ca om, dar și capacitatea de a sta drept când relaționezi cu celălalt.

Autorul volumului de față, IOAN HUȚANU, poate fi un exemplu de putere în fața situațiilor dureroase oferite de viață, atunci când partenera sa a decis, mult prea devreme, să își încheie socotelile cu viața. Durerea a fost destul de mare dar nu a rămas ,,căzut” ci a simțit nevoia de a-și exprima durerea și în același timp să se elibereze de ea prin scris. Scrisul este forma de a vorbi cu o ființă invizibilă care are timpul, răbdarea și determinarea să ne asculte fără a ne critica sau judeca.

        Volumul ,,În memoria ,,TA” este un volum dedicat soției sale. În conținutul acestuia veți putea lectura atât versuri care exprimă durerea dar și versuri de dragoste.
Ambele teme sunt mesaje eliberatoare pentru sufletul autorului care, nu dorește să fie catalogat scriitor sau poet. Își dorește ca volumul să fie considerat un ,,VOLUM PENTRU FAMILIE” așa cum de altfel este și primul să volum ,,JOCUL HAZARDULUI”, ambele publicate la Editura LUCVAL&KEN.
Indiferent de cine vor fi citite aceste volume, este important de înțeles că rolul acestora este cu scop terapeutic. Da! Această îndeletnicire poate fi considerată o terapie. În paginile unui volum de acest gen, autorul își dezgolește sufletul, punându-l fără menajamente pe tavă în fața cititorului. Durerile ținute bine ,,în secret” pot conduce la boli pentru care medicina nu deține tratamente. Așa cum avem nevoie de diferite instrumente pentru a putea deveni mai bine pregătiți la locul de
muncă, pentru a ne pregăti hrana zilnică, pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a trata o problemă de sănătate, tot așa avem nevoie de acest instrument, ,,scrisul”, pentru a trata sufletul, acel ceva de care medicina nu se preocupă.
Știu! Nu oricine are curajul să își dezgolească sufletul în fața lumii întregi, dar oricine poate să scrie ceea ce îl doare pe foi volante, pe care apoi le poate rupe sau arde.
Încercați și o să vedeți cât de eliberați o să vă simțiți după o astfel de acțiune.
Ce facem noi este că aplicăm instrumente care NU ne susțin, fără să ne dăm seama că ele ne ,,demolează” relațiile, folosim critici, jigniri, ignoranță, tras la răspundere, tăcere, manipulări și multe altele.
Astea-s tot instrumente, doar că nu ne duc înspre obiectivul pe care ni-l dorim, ci ne îndepărtează de el.
Așadar, nu-ți propune să nu mai greșești niciodată sau să fii perfect, ci propune-ți să ai instrumentele la tine, în caz de ,,avarii”.
Vă dorim lectură plăcută!

Kessy-Ellys Nycollas

STELA NEACȘU - Despre poezia și poeta Claudia Mitter-Stolnici Vol. 2 SUSPINUL MĂRII / Poezia zilei pe grupul nostru Cuibul Cultural Român - Radio Cuibul Lupilor Albi 2024 - (03.07.2024) Prezentare: Andrei Mocanu

 

Mă alătur cu emoția unui începător în arta scrisului, să las câteva rânduri. Mă alătur cu gândul lângă acest suflet de poet deosebit de sensibil ca o floare, cu versul precum a unei păsări rănite dar care ține aripile întinse zburând spre înălțimi! Doamna versului Claudia Mitter-Stolnici a redes-chis în mine acel tărâm de frumos creat cu ajutorul metaforei, purtându-mă într-o lume imortalizată în metafore, comparații și originalitatea exprimării locale din zona frumoasă a Argeșului. Nu sunt scriitor să pot lăsa acea analiză minuți-oasă a textului, să îmi permit a critica din perspectiva unui perfecționist în arta comunicării în scris, dar pot aduce acele prime impresii deosebite ce m-au captivat la lecturarea poeziilor citite doar în ultima perioadă de când am avut onoarea să fiu invitată pe pagina dânsei în virtual.

Emoția trăirilor scoate în lumină sensibilitatea, atașa-mentul față de valorile umane, față de patrie, față de tot ce Dumnezeu a creat și încă mai creează zilnic, acele bucurii mărunte, mari sau poate acele unice ființe... cei dragi nouă care vor rămâne mai departe în sufletul cald al acestui minunat om. Natura divină a pus pe lângă acea dezinvoltură în exprimare, nu forțată ,nu crispată, acea curgere lină a culorilor calde într-o lacrimă a unui gând nebunesc de retrăire a amintirilor, acel sublim al unei perioade trecute, dar și frumusețea spontană a trăirilor de azi, uneori dureroase, dar care vin ca o lecție de viață. Deschid pagina cu poeziile frumos așezate, încadrate de tabloul perfect al naturii în metaforă dar și cea umană! Se vrea a fi acea sinceritate ce o căutăm zilnic în jur, ceea ce a și făcut-o fără a ocoli problemele discutabile de viață ale acestui început de mileniu! Dar zbaterea sufletului pentru cei dragi, pentru cei cu care relaționează ca om și prieten o așează pe piedestalul vieții tot mai sus! Iubirea cel mai controversat subiect, pentru unii ca o pedeapsă, dar pentru ea ca un balsam, îi scoate în evidență bunătatea sufletului ce a crescut zilnic ca o floare în tot ce lasă negru pe alb în tuș negru tăind obstacole, rezonând cu natura, cu divinitatea, cu gândirea celorlalți. Lasă în fiecare poezie acea mulțumire sufletească creației divine, vieții însăși, se vrea o matrice pe trupul poeziei! Rupe din bucățile ei de liniște prețuind cititorul, oferindu-i cu bucurie părticele din trăirile ei sufletești, natura pictată în metafore, parfumul florilor, roșul macilor, dar și acea precauție, aripă a credinței în a învinge temeri născute din durere și lupta binelui cu răul! Ca punct de plecare primează iubirea în tot, apoi descătușarea, întrebări, răspunsuri dar și dezamăgiri conturate de replici ușor tranșante dar nu deranjante ceea ce denotă un caracter puternic, o personalitate bine conturată în albul uneori cenușiu al cotidianului din zilele noastre. Un mijlocitor al unor situații ce își poate găsi rezolvarea, în final acea mulțumire sufletească sau poate o întrebare construc-tivă, mergând pe linia de mijloc între trăiri opuse. Poate să construiască tabloul perfect al iubirii, poate să picteze cu cele mai frumoase culori viața, poate și reușește să ne lase uneori în acel suspans al unor întrebări dar și jocul minții în exprimare, lăsând cititorul să descopere finețea mesajului din vers ...subtil. Totul capătă nuanțe de retro împletite cu noul de azi atât în exprimare cât și tematica poeziei! Poeta Claudia Mitter-Stolnici a reușit să-și deschidă sufletul către cititor și să-și îndeplinească acest frumos vis, creații de suflet, într-o carte... doar o parte din ea... Sperăm să mai urmeze și altele! Mă simt onorată să las aceste câteva gânduri, așa cum am înțeles eu acest suflet, practic pagină după pagină, un adevărat colț de rai al naturii, iubirii și credinței, acel ceva original pe care fiecare îl descătușăm într-un fel sau altul, în scris, pictură sau muzică. Mă bucur enorm să învăț în drumul meu de ucenicie în arta scrisului, sorbind la propriu versul, culoarea gustul dulce amar ar unor lecții de viață, toate fiind constructive de ambele părți, ucenic-profesor! Pe această cale aduc respectul meu pentru tot ceea ce scrieți urându-vă succes în viitoarele proiecte precum și felicitări pentru prima carte scoasă de sub tipar! Un nou nume se afirmă în poezia românească Claudia Mitter-Stolnici, un poet de viitor dar mai ales un om înainte de toate! Mă înclin cu respect și prețuire. Semnează un mic învățăcel ce își stăpânește cu greu emoția, iar de se va fi strecurat vreo greșeală aștept cuminte dojana dulce scrisă a unui suflet ce poate să-mi fie soră, mamă, profesor. Acel sfat bun venit la momentul oportun!

Felicitări, respect și prețuire Claudia Mitter-Stolnici!

Autor Stela Neacșu / 2 iunie 2024

Poezia zilei pe grupul nostru Cuibul Cultural Român - Radio Cuibul Lupilor Albi 2024 - (03.07.2024)

Prezentare: Andrei Mocanu

Autor: Claudia Mitter Stolnici

Poezia „TE IUBESC!” de Claudia Mitter-Stolnici este o călătorie poetică prin profunzimile iubirii, redată printr-o succesiune de imagini evocatoare și metafore delicate.

În prima parte, versurile ne prezintă iubirea ca pe un mozaic de cuvinte care înfloresc, dăltuind tristețile pe frunte și răcorind tâmpla. Imaginea unei capodopere tainic zugrăvite sugerează că iubirea este un proces artistic, meticulos și plin de profunzime. Cuvintele „Te iubesc” apar gravate în umbra unui rid, indicând că iubirea este prezentă și vizibilă chiar și în semnele trecerii timpului.

Mai departe, iubirea este descrisă ca născută din patimi și strălucind pe cer, fiind înconjurată de umbre înamorate. Acestea sunt protectoare, ca niște gardieni ai sentimentelor. Iubirea este un alint pur, Dumnezeiesc și este întronată regal, sugerându-i importanța supremă în viața noastră. Repetarea cuvintelor „Te iubesc” întărește această idee de iubire divină și nepieritoare.

Continuând, întâlnim susurul de șoapte și suspine criptate, ce se împletesc cu iubirea. Aceste imagini evocă intimitatea și complexitatea relațiilor afective. Visele înfrigurate și plânsul din ochiul vulturesc reflectă dorința și suferința, inerente iubirii, dar în final, cuvintele

„Te iubesc” rămân ca o constantă în tumultul emoțiilor.

Iubirea este comparată cu un taifun, o forță naturală care topește totul în cale. Acest taifun deschide zăvoarele ruginite ale inimii, eliberând-o de chinurile trecutului. Amarul topit în cupe de vin simbolizează transformarea durerii în plăcere, sub influența iubirii. Cuvintele „Te iubesc” apar din nou, marcând această transformare.

Pe măsură ce visele se destramă în amurguri pictate violet, rugile eterne încearcă să amăgească dorul. Petalele iubirii odihnindu-se în palmă, sugerează fragilitatea și frumusețea sentimentelor. Cuvintele „Te iubesc” sunt scrise cu o tandrețe reînnoită, subliniind deli-catețea iubirii.

În final, sufletul cerne dorul născut din patimi, smul-gând durerea din trecut. Ceasurile de iubire cumpănesc timpul, iar popasul în umbra uitării oferă un moment de reflecție și pace. Repetarea cuvintelor „Te iubesc”, aici simbolizează eternitatea și constanța iubirii, chiar și în fața timpului și a uitării.

ELENA CONSTANȚA ADĂMUȚ - PREFAȚA VOLUMULUI ..POEZII DIN CARTEA SUFLETULUI” - CUVÂNT ÎNAINTE VASILE DRAGAN

 

                                                                                     

Prefață

Mă numesc ELENA-CONSTANȚA ADĂMUȚ. Sunt născută în inima munților Apuseni, la Roșia Montană, la data de 16 mai 1956 din părinții GLAVA ADAM și ZORIȚA. După venirea mea pe lume părinții mei s-au stabilit în orașul Brad județul Hunedoara. Tot aici mi-am terminat studiile. Vacanțele toate mi le-am petrecut la bunica la Roșia Montană. Aici a fost leagănul copilăriei mele. De aici mi-am tras seva și puterea pentru toată viața mea frumoasă . Am crescut printre oameni dârji, drepți, buni și harnici, închegați și statornici pe plaiurile lor natale. Sufletul și tot restul vieții mi-a rămas ancorat în copilărie, ori de câte ori am ocazia mă gândesc și povestesc cu plăcere frumusețea acestor locuri de vis. Dar, timpul zboară repede și în anul 1973 m-am căsătorit cu NICOLAE ADĂMUȚ născut în Aninoasa. El a lucrat ca electrician miner, apoi în front la cărbune cu echipa lui în mină la Aninoasa. După căsătorie am plecat din Brad urmându-mi soțul, am rămas în Aninoasa unde locuiesc în prezent. Din căsătoria noastră au rezultat două fiice, Mirela și Monica, apoi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei nepoate, Denisa, Adina și Miruna care ne-au bucurat bătrânețea. Am trăit alături de soțul meu o viață frumoasă, dar după 46 de ani a plecat dintre noi pe drumul fără de întoarcere. În urma lui am rămas cu sufletul gol și singur. Familia e lângă mine și mă susține din toate punctele de vedere, dar...rămasă singură în casa mare, m-am obișnuit greu cu lipsa lui. Cu bune cu rele viața e frumoasă, merge înainte şi trebuie trăită din plin.

Eu mă știu de mică scriind poezii, povești și însemnări, așa că m-am apucat din nou de scris poezii și așa am reușit să ies din nou la lumină din carapacea mea singuratică. Apoi am început să merg în excursii cu un grup de oameni faini de aici din Aninoasa. Așa a vrut Dumnezeu ca într-o excursie să o întâlnesc pe Carolina Enăchescu, o doamnă distinsă, frumoasă cu toată voia bună la ea. Pe traseu am prins vorbă și am aflat că amândouă suntem din zona moților, ea din Bucium- Izbită şi eu din Roșia-Montană. Din acel moment parcă un liant ne-a apropiat și mai mult. I-am arătat caietul meu cu poezii, a citit, i-a plăcut stilul meu componistic. Din drag pentru ea, am compus o poezie atunci pe loc și i-am citit-o. Am intitulat-o ,,Tanti Nina Carolina”. A rămas plăcut surprinsă de gestul meu și m-a întrebat de ce nu public o carte cu poeziile mele? I-am răspuns că nu știu procedura tipografiei. Mi-a spus că are la Cugir un prieten Vasile Drăgan, care scrie proză și el și-a publicat scrierile. Cu toată convingera mi-a spus că mă va pune în legătură cu Vasile să vedem ce putem face pentru poeziile mele. Uite așa cu ajutorul prietenilor mei am reușit să tipăresc această carte cu poezii. Dumnezeu mi-a scos în cale doi oameni cu suflet mare și pe această cale le mulțumesc și le doresc viață sănătoasă și tot binele din lume. Cu stimă și total respect, vă salută pe toți, Tanța Adămuț.

Întâmplarea a făcut, ca într-o dicuţie prin telefon cu o doamnă din Petroşani, o veche şi bună cunoştinţă, pe nume Nina, căreia îi plac excursiile şi pelerinajele, să-mi povestească despre unele călătorii. Din discuţie în discuţie, mi-a spus că în una din excursiile sale să aibă ca şi colegă în autobuz pe o doamnă din oraşul Aninoasa, o femeie deosebită, care prin comportarea şi vorbele sale a devenit tare plăcută. Mi-a spus că undeva pe traseu, în câteva minute i-a făcut o poezie, caracterizând-o. Personal am fost curios şi am făcut cunoştinţă prin internet cu această doamnă din Aninoasa, respectiv cu autoarea poeziilor din această carte. Am rămas mirat, atunci când mi-a povestit despre poeziile sale, poezii cu temă şi cu rimă plăcută. A scris despre oraşul său, Aninoasa, unde locuieşte cu familia de foarte mulţi ani, a scris despre anotimpurile anului, despre dragoste şi iubire, despre dorinţe, despre plante şi astre şi despre multe altele, totul în versuri. Iată câteva titluri de poezie: - Amurgul, - Toamna, - Inimă deschisă, - Speranţă, - Rapsodia iernii, - Şoapte în noapte. Este vorba despre doamna Elena Constanţa Adămuţ. Este moaţă, născută în Munţii Apuseni, în localitatea Roşia Montană şi de peste 50 de ani locuieşte cu familia în Valea Jiului, oraşul Aninoasa. Soţul dânsei a lucrat în mină la Aninoasa şi au împreună două fete. Toată viaţa sa a fost casnică şi a avut grijă de familie. Îi place scrisul, ca dovadă multele poezii pe care le-a scris. Amănunte despre viaţa, activitatea şi familia sa sunt relatate în autobiografia domniei sale.

Vasile Drăgan

KESSY-ELLYS NYCOLLAS - Despre volumul de versuri al autoarei GEORGETA BARBU Pe fila albă a vremii

 

O fire confesivă, autoarea Georgeta Barbu, stă la taifas până și cu lunile anului. Deschide periplul confesiv al acestui volum cu poemul ,,Ultima cafea din Iulie”: Mai stai Iulie un pic / Cât să mai bem o cafea / Am s-o fac din dragoste / Să-ți pun mulțumiri în ea! / Astăzi vreau să ne alintăm / Cu miros frumos de vară / Ultima cafea s-o bem / Cu gust dulce ...nu amară!

Sinceră, după o noapte liniștită, în zorii dimineții, ca o rugăciune, declară unei ființe imaginare faptul că: În iubire am să cred / Așa cum am crezut în toate / Și am să fiu o iubitoare / Până dincolo de moarte. / Clipa râde-n zori de zi / Soarele pe cer lucește / Eu... scriu versuri de lumină / Pentru cel care citește! În tihna dimineți.

Cu ochi ageri și iscoditori nu trece cu vedere nici Baciul cu turma lui: Ici și colo mai zărești / Câte-un baci cu turma lui / Până trece soarele / Stă la umbra pomului! / Oile ...înădușite / Stau la umbră rumegând / E vară caniculară / Clocotește-'ntreg pământ!, dar nici diverse situații în care oamenii se mai împotmolesc în diverse capcane puse în cale de viață, nu omite nici zilele de nume ale persoanelor dragi pentru care compune poeme prin care le felicită, așa cum sunt: ,,La mulți ani, Mărie!”: Fie-ți ziua bucurie / Să-ți plouă numai cu flori / Azi, e ziua ta Mărie / La mulți ani îți spun în zori!; ,,Să ne trăiești Ilie”: La mulți ani, dragă Ilie! / Îți dedic o poezie, / Versuri dragi scrise în rimă / Cu respect și multă stimă!; ,,Pentru sărbătoriții zilei”: (Pentru Constantin și Elena) Pun versuri în poezii / Le doresc o zi frumoasă / Și în suflet bucurii!

Despre autoarea Georgeta Barbu pot spune că este o împătimită a prieteniilor, fapt care o ajută tot timpul să aibă la îndemână o muză cu care să își sporească numărul poemelor scrise dar și numărul prietenilor.

Majoritatea poemelor care compun acest volum sunt adresate prietenilor, folosind expresii simple, neaoșe, aprecieri deosebite rămânând o persoană modestă care își vede de treabă cu pasiune desăvârșindu-și ,,opera” care o definește și o pune pas cu pas în lumină, miraculos și benefic, ajutată de cuvintele de alinare sau chiar vindecare a rănilor sufletești.

Poeta Georgeta Barbu, are un suflet deosebit dar și un stil aparte de a ,,Încurca versuri” cu har și talent nativ.

Prin ceea ce a publicat până acum pe grupurile administrate de Editura LUCVAL&KEN, a reușit să ne convingă de faptul că are o mare încredere în prieteni și prietenii, fie ele virtuale, reușind să ,,citească sufletele” zbuciumate ale contemporanilor săi.

Omul și poetul Georgeta Barbu, ne lasă să înțelegem faptul că mai are multe de spus și de făcut, fiind un om harnic care a reușit să combine într-un mod plăcut și util, dorința și puterea de muncă.

,,Versurile sale amestecate” o înscriu pe Georgeta Barbu în rândurile oamenilor creativi ai timpului în care trăiește.

Nouă nu ne rămâne decât să o felicităm și să îi urăm la cât mai multe volume viitoare!

Kessy-Ellys Nycollas