.jpg)
Poezia este un dar divin cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi oamenii, iar pe poeții în mod special. Nu e de mirare că oamenii o percep diferit.
Poetul, prin poemele sale, transmite oamenilor mesajul său, încărcat de iubire pentru semeni, pentru Creație, pentru Dumnezeu, care este de fapt misiunea sa, căreia își dedică întreaga viață. O construcție din cuvinte, un templu al spiritului, în care sufletul său găsește spațiul și coordonatele necesare realizării lucrărilor sale.
Poetul vorbește despre realități uneori văzute, alteori nevăzute, dar îmbrăcate în haina adevărului, în cuvintele vii, care-i dau dimensiunea poetică și axiologică totodată. Un discurs liric, adresat celor care au sau nu au descoperit încă Taina Cuvântului și bucuria care rezidă din aceasta.
Viața pentru el, ca o sentință, capătă sens prin ceea ce scrie și dăruiește oamenilor. Problema receptivității sale sau a ne receptivității este o problemă existențială, ce ține de contextul actual. Cuvântul Poetului, precum sămânța lucrătorului, cade foarte des pe locuri aride, e luat de vânt și purtat în locuri neprielnice, unde e ignorat de unii, călcat în picioare de alții... și foarte rar găsește solul roditor în care să capete rădăcini. Dar Poetul caută continuu.
Eu consider că solul cel mai bune este sufletul copiilor, care sunt deschiși către nou, către frumos. Sufletul copilului este cu siguranță cel mai bun sol pentru semănat. Îi oferim seminţe, îi arătăm cum acestea pot deveni plante, apoi el optează ce va face cu ele. La început va fi curios, apoi va descoperi satisfacția adevărului spus și creionat de el, zidirea muntelui de iubire din inima sa. Poezia este și ea un copil, al sufletului poetului!
Odată ce a prins rădăcini, va rodi într-o varietate de forme, care mai de care mai surprinzătoare!
O misiune programatică, într-o lume în care conjunctural, unii sunt sufocați de problemele vieții sau ademeniți de valorile materiale și nestatornice ale acestei lumi și nu au timp să descopere și să guste frumosul din Cuvânt. Pentru că odată descoperit, îi va pătrunde în abisul sufletului, unde va dăinui și rodi.
Poetul e un semănător, care a învățat lecția comunicării smerite și răbdătoare, continue și perseverente. Unul căruia poezia nu îi aduce bucurii materiale, ci doar spirituale. Mereu situat între ne receptivitate și destul de rar receptivitate, între obstacole și revelații doar din când în când, între oameni și îngeri, între surzi și cei care caută binele și frumosul.
Nu totdeauna inimile oamenilor maturi sunt primitoare. Tot mai des acestea sunt roase de orgolii, de scări valorice false, ispitite de lucruri nestatornice. Dar el perseverează și speră: Poetul stă de vorbă / Cu Dumnezeu / Cântând din lira Lui divină / Dumnezeu îi zice: „Cântă mai departe / Într-o zi te vor auzi” (Semn divin, Aurelia Rînjea).
Cititorii mei sunt oameni speciali, sunt suflete alese! Rezonăm subtil, pe frecvențe nevăzute, dăruind și iubind hristic!
Cel mai tânăr cititor al meu, este o fetiță, o Prințesă pentru mine, Prințesa Maria-Karolina Alionte, din Slănic - Prahova! Are 4 anișori și descifrează tainele Cuvântului, ajutată de Bunica ei, din cartea mea, Alexia și Îngerașul, Ed Lucval&Ken, 2023! Sunt convinsă că și ea într-o zi va scrie!
Iar... cel mai în vârstă cititor al meu, este Doamna Maria Huțișoru, 88 de ani, fostă învățătoare, din comuna Bivolari, județul Iași! Să ne trăiți, distinsă Doamnă și să ne bucurăm mulți ani împreună de Frumusețea tainică a Cuvântului scris și rostit!
Dar comentarii interesante vin, ca de obicei și din partea Domnului Tiberiu Ursu, care adoră lumina diafană, îngerească a poeziei, energiile imperceptibile, dar pătrunzătoare ale Cuvântului, până în abisul sufletului.
Captivat de imagini, care sunt contrabalansate de sentiment, consideră că în poezia mea pătrunde într-un univers nou, într-un timp nou, dăruit de Dumnezeu pentru a-L cunoaște mai bine.
Pentru dumnealui, unii autori sunt „mai karmici”, exprimând cu precădere dureri sau stări emoționale care îi marchează. Alții... tind spre inefabil, spre lumină, sau la unii ... apare câte un cuvânt repetitiv, ce dă un ritm aparte (de ex: durere, întuneric sau la mine cuvântul „poezie”, care face, de fapt, parte din ființa mea).
Poezia are un ritm propriu, al unei muzici lăuntrice, pentru că spune dumnealui: „spiritul se manifestă prin cuvinte. Dacă în muzică îți trebuie un cod pentru sunete spre a le citi (și în ceruri îngerii se ocupă într-un fel de muzică), în poezie, în spatele unui cuvânt, sunt foarte multe cuvinte...”
Adoră poezia haiku, ce surprinde în puține cuvinte esența! Și-ar dori să vadă o electroencefalogramă a poetului când scrie, să înțeleagă ce parte a creierului e atunci activată... Ar fi interesat pentru dumnealui acest experiment să fie făcut și când mai mulți poeți crează deodată pe același subiect!
Este un om curios de lucrurile practice, dar care face des incursiuni și în lumea poeziei. Consideră că fiecare poet are un înger sau mai mulți „care ne bat la cap cu poezioare”, că poeții respiră într-o lume aparte, unde nu toți au acces. Iar eu vin și spun: „pentru mine poezia este o respirație divină!”
A descoperit la mine poezii foarte frumoase despre Lumină. Și spune:
„Noi când înțelegem Lumina, ar trebui să nu ne gândim doar la capacitatea ochiului de a sesiza și de a manifesta Lumina, ci și la Lumina cuvintelor, a stărilor trăite și transmise. Noi suntem ca niște puzzle-uri, avem anumite tendințe care se potrivesc cu ale celorlalți. Când te gândești că aceste mozaicuri de Lumină se schimbă, e și mai frumoasă dinamica vieții!
De exemplu, azi e miercuri, putem să ne gândim la centrul conștiinței! La unii conștiința este în inimă, conștiință de sine a vieții. La alții e un pic mai în creier, rațională, o conștiință de sine cu misiuni personale asumate.
La alții conștiința își manifestă programele în nivele mai superioare ale structurilor nemuritoare. Dar când conștiința omului ajunge în Sinele, în Duhul lui, atunci nu mai trebuie să spunem nimic. El doar este!
Ce vreau să zic: În poezie nu atât cuvintele spuse... la o ființă care trăiește cu conștiința la nivelul cel mai înalt al ei, în Duh, își exprimă această Lumină a conștiinței prin cuvinte nespuse dintre cuvintele spuse. Adică, într-o poezie e o înșiruire de cuvinte, între ele s-ar potrivi alte cuvinte și ar ieși poezia de dedesubt. Cred că vă place subiectul!”
Bineînțeles! - mă fascinează! Am căutat într-o ultimă carte a mea, Tăceri torențiale, Ed Lucval&Ken, 2024, să spun ce de multe ori am vrut să spun și n-am spus. Am simțit nevoia să le adun. Adevărul este că sunt foarte multe lucruri care nu le spunem... Cuvintele sunt vii, iar sufletele deosebite se atrag, se recunosc!
Și continuă:
Adevărul e că oamenii ar trebui să citească măcar o poezie pe săptămână
și să memoreze măcar una pe lună, indiferent de tentă religioasă, spirituală...
Eu mi-aș dori copiilor să reușim să le inspirăm această dragoste pentru
poezie, pentru poveste!
Câte mămici citesc celor încă nenăscuți poezii sau măcar să le citească o
poveste sau să pună măcar un audiobook, să audă copilul prin rezonanțele mamei povești, poezii? Sub 1/100, cam 2 / la 10.000 pe planetă fac asta... Cam greu să vină un Eminescu pe aici cu așa pondere...
Un adevăr trist... și cu atât misiunea noastră e mai specială, mai importantă și are greutate.
Așa că... dragii mei Cititori, mă bucur că existați în viața mea și fie ca întâlnirile noastre reale sau virtuale, să fie binecuvântate din plin și îmbrăcate în aura Poeziei! Pe curând!
Prof. AURELIA RÎNJEA
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română
și al World Poets Association, România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu