miercuri, 18 noiembrie 2020

Kessy Ellys Nycollas - România - Când două mâini se unesc


 










Când două mâini se unesc

 

Când două mâini se unesc

Atât de simplu și firesc

Răsare soarele pe cer

Și totu’-‘n jur pare mister!

 

Când două mâini se împreună

Seara sub licărul de lună

Tot Universul ispitesc

Șoprindu-și tainicul iubesc!

 

Când douâ mâini pun o cunună

Jurându-și dragoste nebună

și simt în palmă soarele

își pierd din ochi cărările...

 

Și hoinăresc așa, hai-hui

Fără să spună nimănui

Ce simt în palma-nfierbântată...

Îți amintești?

 Și tu ai simțit o dată!

Că-n jurul tău, tot Universul

Își pierde farmecul și sensul

Având  un Univers ,,pribeag’

Plin de iubire și de drag

Că soarele în palmă ai prins

Petale-n plete simți c-au nins

Că nu mai ai pământul sub picioare

Că nici un pom nu îți mai dă răcoare...

Că vezi un singur chip în jur

Că totul se-nvârtește împrejur

Că ziua-i lungă-n așteptare

Că noapte-i scurtă în visare

Că sângele îți fierbe-n vene

,,Pe aripi ‘’ pene simți că ai

Cu care-ai vrea să-ajungi în rai

Să spui lui Dumnezeu că-i mulțumești

Pentru povestea ce-o trăiești!

 

 Când două mâini se întâlnesc

Iar ochii-n taină își vorbesc

Când sufletul respiră greu

Să mulțumești lui Dumnezeu

Pentru minunea-nfăptuită

Căci azi iubești și ești iubită!

Kessy Ellys Nycollas

10022009/ Petroșani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DUREREA DESPĂRȚIRII - Autor: K.E.Nycollas ( proză scurtă care se va putea lectura și în volumul în lucru ,,ZBOR FĂRĂ ARIPI”)

În sufletul omului, în decursul vieții, se cuibăresc diferite tipuri de dureri, cauzate de diversele evenimente trăite. În urma fiecă...