Kessy Ellys Nycollas -ROMÂNIA - NELINIȘTE

NELINISTE

     Este ora 16 iar eu nu pot ieși de sub stăpânirea emoțiilor trăite!

     Ai apărut după foarte mult timp în care nu am mai avut vești de la tine. Apariția a fost atat de neașteptată încăt m-a băgat într-un soi de transă. Greu de descris și totuși voi încerca.

***

     Mă doare capul iar fața îmi arde de parcă aș sta în fața unui foc mare care mistuie totul în jur, inclusiv pe mine care stau paralizată și asist la dezastru, fără a putea să mă apăr în vreun fel. Și sufletul în mine arde! Mintea parcă este paralizată de imaginile cu tine!  

    Este o petrecere organizată, în familie, în aer liber. Nimic nu pare să îmi tulbure liniștea. În curtea casei cântă muzica, se dansa. Mă îndrept către porțile larg deschise care așteptau încă musafiri. Deodată, pe șosea apare o mașină gri cu numere cunoscute! Fac un pas înapoi, mă frec la ochi și privesc din nou cu atenție. Virezi stânga și oprești. Cobori și te îndrepți către mine. Simt că mă topesc pe picioare și totuși am puterea să întreb: - Tu? Aici? Ce este cu tine aici?

-        Ce te surprinde draga mea? Nu te bucuri să mă vezi?

-        Ah Doamne! Nici  nu știu ce să îți răspund! Mă bucur atât de mult încât simt că îmi pierd mințile! Ce cauți tu aici omule? Cum ai aflat unde sunt? Nu ai mai dat nici un semn de o grămadă de vreme! Credeam că m-ai uitat! Și sufletul meu părea că este mult mai liniștit. De ce ai venit să îmi tulburi liniștea?

-        Te gândești doar la liniștea ta, dar la mine te gândești? Te-ai mai gândit în toată această periodă de tăcere? Te-ai întrebat unde sunt, ce fac, îmi este bine? Chiar ai uitat cu desăvârșire povestea noastră?

-        Nu, nu am uitat-o însă tăcerea ta m-a determinat să cred că nu dorești să mă mai vezi, să mă îmbrățișezi, să mă iubești! Tăcerea ta a așternut peste sufletul meu un greu și gros văl al resemnării.

-        Să înțeleg că tu ai crezut că eu te-am uitat?

-        Daaa! Am crezut, am plâns și am mers mai departe deși te vedeam la tot pasul, în fiecare persoană pe care o întâlnem, îți vedeam mersul, îți auzeam vocea și râsul tău care, știi destul de bine cât de tare mă tulbură.

-        Ah! Râsul meu! Știi tu oare de câtă vreme nu am mai putut nici măcar zâmbi? Gândul că te-am pierdut mi-a adus multă suferință dar știi că iubirea noastră a fost și este încă o iubire interzisă. O iubire pe care, societatea asta de oameni perfecți, ne-ar judeca-o și nu ne-ar accepta-o. Ei nu pot înțelege povestea noastră!

Uiții de tot ce este în jur, mă cuprinzi în brațe și mă strângi la piept cu putere. Îți simt inima bătând de parcă dorește o eliberare! Brațele încolăcite în jurul trupului meu îți trebură din ce în ce mai tare. Ochii se măresc în orbite privindu-mă de parcă nu te mai saturi iar glasul sugrumat, de emoții și dorințe, abia reușește să îmi spună: - te doresc atât de mult încâ simt ca leșin, că îmi dau duhul în următoarele clipe.

   -Te rog! Te implor! Elibrează-mă din încătușarea asta nebună! Putem fi văzuți de cine nu trebuie. Știi că iubirea noastră, întotdeauna a trezit ură, invidie, gelozie. Nu vreau să se repete! Încep să cred și eu ceea ce crede restul lumii despre noi.

  - Adică? Ce crezi tu că spun alții despre noi?

 - Ah, de parcă nu ai ști. Undeva în mulțime observ chipul unei femei care pare cunoscută. Au doamne! Este chiar mama ta! Ce e cu voi aici? Ce rău v-am făcut? Dece ați venit să îmi tulburați din nou viața?

- Stai liniștită! Însăși mama m-a adus aici. Ea este invitata fiicei tale la această petrecere. Mi-a spus toate detaliile, adresa și așa am ajuns acum să îți stau în față.

- Pleacă! Te rog pleacă! Te rog nu îmi face atâta rău.

- Uite! Mama se desprinde din dans și se îndreaptă către noi. Dorește să îți vorbească. Vrea să își ceară iertare pentru cuvintele rostite. A suferit atât de mult alături de mine.

- Tu ai povestit mamei tale despre noi? Ai avut curajul să recunoști că noi doi am avut cu adevărat o poveste?

-Da! Și dacă nu recunoșteam, ea tot știa! Așa sunt mamele, simt și știu totul!

-Ah! Lasă-mă să mă sprijin de tine altfel mă prăbușesc! Nu pot crede ochilor ceea ce se întâmplă!

-        Bună seara! Mă numesc Elena și sunt mama acestui bărbat!

Îmi adun toate puterile și îi răspund cu glasul stins, la salut!

-        Bună sear, Doamnă!

-        Eu sunt cea care am pus la cale această întâlnire. Am profitat de ocazie și mi-am spus că este momentul cel mai potrivit să vă am pe amândoi în față și să vă spun că mă simt nevoită să vă dau binecuvântatrea mea. Recunosc că am fost împotrivă, recunosc că ți-am adresat cuvinte nu tocmai frumoase pentru care acum vin și îmi cer iertare. Am înțeles că nici o poveste nu este poveste și nimic nu este întâmplător! Atunci când Dumnezeu unește, nimeni nu ar trebui să uneltească la despărțire. Doar el este singurul care decide iar noi nu avem dreptul să judecăm.

În jurul meu s-a făcut întuneric! Înima parcă vrea să îmi iasă din piept și să alerge

undeva unde să nu mai fie pusă într-o astfel de situație. Dar unde? Unde să se

ascundă, că doar a mai fugit o dată, crezând că totul va rămâne undeva în urmă,

abandonat ca un geamantan pe un peron de gară pustie!

Elena mă îmbrâțișează, mă sărută părintește, pe frunte și se întoarce în mulțimea de

petrecăreți, de unde, de fapt, venise. Tu mă cuprinzi din nou cu brațele și mă porți

la mașină. Eram ca o legumă! Nu puteam să mă apăr, nu puteam să mă

împotrivesc. Mașina demarează în trombă și se oprește undeva departe, pe un drum

de țară neiluminat. Opești și mă cuprinzi din nou în brațe sufocându-mă cu sărutări

și șoapte neînțelese de minte mea în aceste momente. Mă săruți și mă strângi la

piept începând să îmi deschizi, unul câte unul, nasturii bluziței roșii și ea ca și focul

din noi. Te simt aevea. Îți simt pielea umezită de transpirație, îți simt trupul vibrând

înebunit de dorință. Reușesc să mă întorc cu fața către tine și să te cuprind și eu cu

brațele. Îți simt buzele sărutându-mi fruntea, așa cum se întâmplă de altfel în

fiecare noapte și mai ales dimineața în zori. Îmi împletesc picioarele cu ale tale și

simt cum corpurile ni se contopesc făcându-se unul singur. Deschid ochii și privesc

uimită în jurul meu. În pat era soțul meu, nu tu dar sărutul tău îl simt cum îmi arde

buzele și acum după 16 ore de la trezirea din vis. Mintea îmi este tulbure. Fața îmi

arde iar ochii îmi joacă în lacrimi. A fost doar un vis!  

GHEORGHE APETROAE - ROMÂNIA - DRUMUL ÎN NEFIINȚĂ (29)

DRUMUL ÎN NEFIINŢĂ (29)

Gheoprghe APETROAE, Sibiu

NOTĂ: Da! Întoarcerea la arhetipul copilărie - acea viziune culturală jungiană și proustiană, constituie primordiul creaţiei cu esenţele, energiile şi forţele unor oportunităţi spiritual - metafizice proprii eului poetic, eului uman cultural arhetipal. Este acel EU pe care copilăria îl vibreză ființial, îl ritmează şi îl sustentează existential, ţinând, astfel, entivul tot mai departe de regatul nefiinţei !...

Nepăsător, de ne-nceput adânc pătruns,

curtat de dor şi de înşelăciuni,

te prinzi în leagăn şarpe azuriu de cer

și vrei a fi stăpânul axei libere a lumii

în zarea erelor pe care tu le vezi cum pier

pe drum, în jocul tău cu libertatea lor...!

Apui și tu o stea recif în tot al lui cuprins,

dar ştii s-apuci pe pajişti fluorine

cu vreri în duh-nevreri-rotunde-n plaiul lor…

La ne-nceput tot urci, să-l tot cobori

din creste cu netrupul crisei amintiri:

făclia eritină a sângelui carnal,

în game de lumini, din care-ai glăsuit...

Rămas în nesfârşită fire-a zilei reci,

porți cerul alb…, sub cruce aşteptat...!

Nelocul locului ţi-l înconjori zelos

magneticul fluid în singular și-abstract,

iar clipele-ți împarți, în ultimul răvaş

la jumătățile din care să-l renaști...

Trezești zorii din dulcele lor somn

și sorbi din vlaga sânilor de stele,

tăcerea raiului cu rotunjimi albastre...

În freamătul dorinţei astrei alabastre,

revii la ea zâmbind, de trecere păzit,

sub râna cerului, în vălu-i boraciu…

Iar a putea visa la zarea ultimului drum,

la îngerii copilăriei, care n-au murit,

trimiţi clepsidra rece vidă la-ntâlnire

şi-i muţi, din loc în loc, nisipul orb

în nicăieri şi-n tot. Prin rugă-l hăruiești,

să poți să-ncânţi bătrân stele-zeițe: -

doar viețile abstrase marii nefiinţe-,

să poți visa frumos la tot ce-i ne-nceput!

Kessy Ellys Nycollas - ROMÂNIA - RECUNOȘTINȚA!

RECUNOȘTINȚA!

     În fiecare an, pe 21 Septembrie, va fi  și pentru noi, membrii GRUPUL ,,LUCEAFĂTUL DIN VALE’’ o ocazie de a sărbători mulțumirea într-o varietate de moduri.

      Sarbatoarea a luat naștere în anul 1965 în Hawaii când, în timpul  unei întâlniri internaționale unde, printre subiectele de pe ordinea de zi, unul din membrii prezenți a sugert  că ar fi benefic să existe o zi specială în care oamenii să-și  poată exprima recunoștința și aprecierea, pentru o multime de lucruri minunate care se întâmplă în viața lor în decursul anului. Cănd s-au întors în țara natală, toți participanții la întalnirea din Hawaii au marcat Ziua Recunoștinței în calendare, un an mai tarziu, în 1966.

      De atunci, de la un an la altul, numărul celor care sărbătoresc Ziua Recunoștinței creste din ce în ce mai mult. Astfel, începând cu 21 septembrie 2020, LUCVA&KEN întregește numărul celor care simt nevoia să își exprime recunoștința față de membrii săi, față de coautorii revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE, care se află în cel de al treilea an de la apariție, al coautorilor Antologiilor: Columna iubirilor eterne care se alfă la cea ce a doua ediție, Antologia lirică hunedorean, aflată la prima ediție, la care Kessy Ellys Nycollas, fondatoarea revistei și redactor al antologiilor, a decis să își manifeste recunoștința prin redactarea unei altfel de antologii, Antologia RECUNOȘTINȚEI-PRIETENIEI, astfel arătându-și aprecierea  față de toți membrii grupului.

       Prietenia trebuie să însemn încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi umbrită de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie politizată, ea se trăieşte, se simte, şi cam atât. Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu este îndeajuns să-ţi doreşti un prieten, trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Eu mă bucur zi  de zi de clipe frumoase petrecute alături de membrii gupului chiar dacă nici unul nu este aproape de mine fizic, sunt  aproape de sufletul meu în fiecare zi iar eu atunci când simt asta simt nevoia de a-mi exprima marea mea mulțumire și recunoștință față de faptul că am legat prietenii sincere de-a lungul vieţii prin toate lucrurile  pe care le-am creeat, prin toate locurile pe unde am trecut.

   Este tot mai evident cît de importantă a devenit pentru mine conștientizarea recunoștinței și aprecierii grupului pe care l-am creeat cu o singură dorință în suflet, aceea de a ține alături suflete frumoase, creatoare de lucruri extraordinare, dispuse să își pună sufletul pe tavă prin versurile scrise.

    Ca fondatoarea a acestei antologii speciale sper că oamenii vor observa și reflecta mult mai atenți asupra lucrurilor uimitoare care se întâmplă în această comunitate.

    Recunoștința are un impact extrem de pozitiv asupra stării noastre de bine și ne face mai mulțumiți și mai fericiți! Doar un simplu MULȚUMESC poate urca vibrația crescând instantaneu energia pozitivă.

    Atât ziua RECUNOȘTINȚEI  cât și apariți Antologiei creează un moment perfect pentru a face un pas înapoi, o retrospectivă în adâncul sufletelor, un moment de liniște în care să ne gândim la toate evenimentele trăite împreună, chiar dacă doar virtual, momente pentru care să ne manifestăm recunoștința față de cei din jur  dar și față de noi înșine.

    Un simplu gest, aparent neînsemnat, este elementul magic care stimulează fericirea urmată de multiple beneficii fizice, uneori neobservate...

    ,,Robert Emmons, cel mai important cercetator din lume în domeniul recunoștinței, spune că, atunci când devenim recunoscători tindem să ne simțim mai bine, să avem un somn mai odihnitor, să întâmpinăm mai puține probleme fizice, să facem mai puține vizite la medic și să avem o viață mai lungă (cu o medie de 7 ani).’’

    În momentul în care ne oprim pentru o clipă din goana zilnică și enumerăm toate evenimentele, lucrurile, oamenii pentru care sunte recunoscători Atoatecreatorului, mutăm, rupem, întrerupem multitudinea gândurilor negative eliberându-ne de stres. În acele moment învățăm să prețuim și să iubim mai mult ceea ce avem și implicit viața.         Când primim aprecieri de la cei din jurul nostru, creierul eliberează dopamine care ne ajută să devenim fericiți și ne dă puterea  să luptăm și mai mult pentru a demonstra că suntem demni de recunoștința primită.

    Cu alte cuvinte pot spune că a oferi recunoștință, oferim cel mai valoros cadou cu care putem lumina și îmbunătăți starea unei personae făcând-o să aibă o inspirație mult mai bogată și plină de sens.

    Cu siguranță există cel puțin o persoană în viața fiecaruia dintre noi căreia ne dorim să îi mulțumim întrun mod mai inedit. Pentru această persoană fă ca timpul să nu treacă în așteptare. Acum este momentul, ocazia cea mai potrivită, pentru ai oferi un cadou deosebit. O antologie în paginile cărei să își regăseasc numele printre rândurile scrise de tine, finalizate cu simplul dar emoționantul  ,,Mulțumesc’’.

   Oferăi persoanei dragi din viața ta un altfel de dar și urmărește-i emoțiile de care va fi cuprinsă la primirea acestuia.

    În conversaţiile noastre zilnice emitem o mulţime de cerinţe, de dorințe dar nu suntem la fel de generoși când vine momentul să mulțumim. Mulțumim, poate cu rezerve și atunci, când ne aflăm în spații publice alături de persoane străine și asta doar din politețe. Pe cei apropiați care ne fac toate poftele, ne fac servicii gratuite îî ignorăm crezând că nouă ni se cuvine să primim serviciile lor.

       Gestul de recunoștinţă se naște din umilinţă, numai că el apare mai greu, în mod natural, cu atât mai mult într-o societate în care fiecare se valorizează pe sine.

       Fii recunoscător pentru orice, dragă OM! Nu te mai gândi că totul ți se cuvine. Fii recunoscător pentru soare, pentru vânt, pentru ploaie, pentru o floare și chia și pentru o frunză, pentru un somn liniștit, pentru o nouă zi, pentru faptul că poți privi cerul, pentru faptul că exiști... Fii recunoscător pentru toate acestea și încă multe altele și adună-le ca pe o comoară. Prin smerenie putem arăta căt de mult depindem de toate acestea dar și de ceilalți.

      Când începem să ne deprindem a fi recunoscători, viața va fi mult mai frumoasă, mai ușoară, mai senină.

      Vă îmbrățișez cu iubire și recunoștință!

Iartă-mă! Și eu te iert! Te iubesc! Îți mulțumesc! Te eliberez!

Cu mult respect,

                                KEN