TAINA SCRISULUI - MIRACOL UNIC - AURELIA RÎNJEA

    

      TAINA SCRISULUI - MIRACOL UNIC        

                                                                                                                                            AURELIA RÎNJEA

 

Scrisul este pentru mine respirația cosmică prin care simt că aparțin acestui pământ. Mă definește și mă însoțește cu aură de lumină, în bucurie și în singurătate, în adâncul ființei mele, acolo unde îl găsesc pe Dumnezeu. Vibrația cuvântului mă pătrunde tainic, rezonând în toate cerurile, în clipele pe care le trăiesc prinse într-o horă românească, de unde visele prind aripi. O flacără ce o păstrez vie, într-o continuă aventură de autocunoaştere și redescoperire, prin care depun mărturie în fața cerului cerului despre adevăr, oameni și iubirile lor. O reînviere a lumii prin cuvânt, prin care supraviețuiesc acestor vremuri, într-un tărâm de poveste, unde magia cuvântului mă însoțește, în miracolul unic pe care îl trăiesc doar scriind.

 

Dar pentru că Poezia este prima mea iubire, azi vă voi vorbi despre Ea.

 

Dragostea pentru scris se afla sădită dintotdeauna undeva, în adâncul ființei mele, crescută pe plaiuri de dor, la poalele Muntelui de sare, pe Valea Slănicului, o Vale a Fericirii, a Copilăriei veşnice, unde lăstunii sufletului şi-au deschis aripile spre lume, într-o rezonanţă sublimă, prin Cuvânt de Poem. Aici, un curcubeu solar şi-a aşternut  binecuvântarea, într-o revărsare de sensuri peste existenţa mea, în care magicul s-a împletit cu adevărul, spre a creşte copil fericit, apoi fizician, apoi poet al acestui colţ de univers, în acest loc curat de Ţară, în care legendele au fost încredinţate apelor să povestească despre ele.

Aici, în colţul meu de rai, am cunoscut lumea, într-o împletire de creaţie şi divin, ce mi-a pătruns fiinţa într-un timp al iubirii eterne. Aici, în satul meu cosmic, am învățat să-L aducem pe Dumnezeu în casele noastre, pe acest tărâm de rai, unde cândva, cu siguranță El s-a plimbat sau poate o face și astăzi.

Am avut norocul să mă nasc într-un neam pentru care familia, şcoala şi credinţa sunt valori fundamentale. Un popor ales, binecuvântat, căruia Dumnezeu din Logosul Primar i-a dăruit ceva mai mult decât altora, o limbă frumoasă, generoasă, expresivă, bogată semantic, ce rezonează cu sufletul românilor, reprezentând emblema identității noastre culturale, liturghia noastră de zi cu zi, pe care o purtăm în inimă ca pe o icoană.

Iubirea necondiționată a bunicilor, a părinților, rezonează prin rădăcinile adânc înfipte în sare, într-o simbioză de adevăr și iubire. O vibraţie greu de cuprins în cuvinte, tăcută, înscrisă în ADN-ul acestor zimbri, pe Drumul Sării, într-o gaussiană a spiritului, unde tăcerea mării scrie cu hieroglife de sânge despre iubirea şi durerea oamenilor în caravanele cu însemne, despre sufletul lor decantat în lacrimă, într-o lume proprie cu credinţa în Dumnezeu, care aici şi-a revărsat din plin iubirea!

Aș vrea să vedeți în mine copila care s-a scăldat la gârlă, a copt pâine şi colaci, a fost la strânsul fânului, la împărţitul oilor, a ţesut covoare, a plantat pomi fructiferi, a mers la biserică, a ridicat căpițe pe care le considera Piramidele lui Keops, a fost iubită necondiţionat, apoi şi-a luat zborul și viaţa în piept.

Țin minte, când eram copil, Tata ne recita… Poezia de atunci avea un miraj aparte și cuprindea totul.  Nu pot să uit cum pe aceste plaiuri când eram mică era să mă pierd prin pădure căutând vulpea, care parcă mă urmărește și acum căutând-o, căutându-mă într-o regăsire de Sine, regăsindu-mă în cele din urmă în Poezie. Știam cu mult timp înainte că o să scriu, că o să pictez, dar nu știam când…

Apoi au urmat Poeții lumii, Eminescu, Blaga, Nichita, Federico Garcia Lorca, Odiseea Elitis și alții, dar adevăratul Botez al Poeziei pot spune că a venit citindu-l pe Nichita în Fiziologia Poeziei.

Când eram mică nu eram prea vorbăreață. Așa că am găsit la îndemână un mod de comunicare simplu, decent și elevat, construind lumea așa cum mi-am dorit-o, cum am văzut-o eu. În Poezie nu aplic Legile Fizicii. Acolo, Poezia are Legile ei, e liberă!

 

Ce este Poezia este greu de spus…

 

Poate chiar nu ştie nimeni. Dar pot să spun că starea de poezie este una specială, un fel de alt pământ în care lumea începe cu tine. O stare celestă, o binecuvântare, care te cuprinde ca un duh, de Lumină sau chiar de Poezie, în care te laşi purtat voit sau fără voie în braţele ei, ca în braţele lui Dumnezeu, într-o rugăciune în care intri spre a te integra absolutului.

Prin poezie pătrunzi într-o altă dimensiune, din care te întorci purificat, încărcat în frumuseţe. O retragere către sinele tău, într-o singurătate în care îţi auzi şoaptele Eu-lui, unde te poţi exprima liber şi unde auzi cuvintele Creatorului. Odată descoperită, trăită unic şi sfânt această stare, aspiri către ea, o cauţi ca pe un loc în care vrei să evadezi şi în care te simţi tu însuţi, aşa cum te-a lăsat Creatorul în dimineaţa existenţei tale.

Acolo respiri Lumina în tăcerea profundă a misterului, care te înconjoară, spaţiile devin mari, le vezi cu mintea dar şi cu inima, de parcă ai mai fost acolo, într-o reamintire tacită şi păşeşti peste abisul sufletului, asemenea unei plutiri, fără să simţi gravitaţia, cu instantanee revelatoare care îţi taie din când în când răsuflarea. Respiri amplu şi trăieşti starea de poezie ca pe o stare de fericire, atemporală, în care îţi auzi lăuntric Vocea, armonizându-se cu acel ceva „mai adânc decât adâncul”, din sufletul tău, despre care vorbea Sfântul Augustin. Un mister ce creşte până îl trăieşti ca pe o stare de graţie, regeneratoare şi purificatoare. Te simţi fiinţa primordială a Creaţiei, care are şansa să facă paşi prin memoria timpului şi a omenirii. Cuvintele, ca nişte îngeri, vin în întâmpinarea ta, prietenoase şi ispititoare, îmbiindu-te, ca împreună să purcedem la o zidire, una specială, în care liantul este iubirea. Aduni cuvintele în amfore, le mângâi ca pe proprii copii, însetat fiind de o asceză a spiritului, care te ajută să rămâi tu însuţi şi să renaşti spiritual în propria fiinţă. Precum în piua din cămara Bunicii, în care din grâu pregăteşti făina pentru pâine, într-o stranietate pură, într-o religiozitate profundă şi adevărată, într-o crisalidă, cuvintele, ca nişte coconi de lumină aşteaptă latent, se trezesc, se răsfaţă şi printr-o alchimie neînţeleasă, din armonia lor pură se aprind ca nişte stele, fără să te ardă, luminează fără umbră, cu aură de sfințenie, pe care doar poeții o văd. O plasmă vie, o materie aprinsă din care, înlăturând umbrele dinspre unde ai venit, ca în Dialogul lui Platon, modelezi idei, sensuri, care instantaneu prind formă şi contur, ridicând din ele într-o arhitectură proprie, un castel, o biserică, un poem, pe care îl locuieşti, dar în care nu te simţi singur. Te însoţeşte ceva, sau cineva, poate Duhul Poeziei sau Eul tău sau Geamănul Eu-lui tău şi asta, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Se naşte Poezia ca o o interfață între tine și El, precum o fațetă a marii Sale iubiri. Un mod de manifestare a iubirii lui Dumnezeu care se revarsă asupra ta, iar tu răspunzi la această iubire tot cu iubire, așa cum o înțelegi ca poet și pe care o dăruiești și celorlalți.

Un dar oferit mie de El, pe care înţeleg să-l transform în daruri pentru oameni, o Pâine Sfântă pentru cei care urmează să se bucure de această hrană a spiritului. Acolo te cuprinde o Pace, o curgere firească de bine, un sentiment de împlinire al unei deveniri, prin care dăruieşti nu din ceea ce ai, ci din ceea ce eşti, cum spune Sfântul nostru Arsenie Boca, cu recunoştinţă pentru şansa de a vedea lumea în armonia ei, cu frumuseţea ei, cu ubicuitatea care te locuieşte. O vrajă de care nu te poţi desprinde din mijlocul acestui vortex divin, în care constaţi că te simţi atât de bine, de parcă ai fi în ochiul unei furtuni magice, departe de durerile lumii. Un Axis Mundi îţi uneşte inima cu Cerul. Se restabileşte o linişte, o tăcere de care ai nevoie, un timp în care reflectezi printre cuvinte, care te îmbrăţişează precum albul, care contopeşte în sine culorile.

Acolo, Poezia creşte în sufletul meu, precum un pui de alun, ce caută soarele, îmbrăcat în misterul de tăceri al cuvintelor. O emoţie care se condensează în ceea ce ai de spus despre ce eşti lăsat să auzi, să simţi, să trăieşti. Trăieşti amplu şi înalt clipa, care lunecă pe o spirală Fibonacci, prin care urcă sau curge esenţa vieţii. O pasăre trece prin inima ta cu privirea îndreptată spre cer.

Pentru mine ca fizician, acolo unde se termină Fizica începe Poezia, într-o deschidere spre metafizic. Există o zonă a spiritualităţii, unde sufletul şi spiritul se plimbă în voie, cugetând despre inefabilul fiinţării, unde îşi dau mâna, se contopesc în reflecţii spre înţelegerea sensurilor şi a rostului devenirii umane, plutind într-o zonă de suprapunere a două subtile şi înalte câmpuri ale cunoaşterii, Fizica şi Metafizica. Acolo, sufletul şi spiritul, precum electronii plimbându-se la braţ, pe bulevardul benzilor de valenţă şi de conducţie, fac incursiuni astrale, desprinzându-se sau revenind în starea fundamentală, investigând haosul existenţial spre a-l transcende în multe stări, una dintre ele fiind Poezia. 

Există o poetică a Fizicii şi Metafizicii, care pluteşte în aer, regeneratoare,  în care cele două îşi dau mâna, hrănindu-se armonic şi creând, prin salturi cuantice emoţii estetice. Fizic trăim în prezent, dar pentru spirit nu există timp. În Poezie, conexiuni metafizice, nevăzute, fac să transcendem limitele, dragostea de Cuvânt să devină incandescentă, imponderabilă. Un generator de trăiri inefabile, o religiozitate ce duce spre absolut, printr-o Metafizică a renaşterii propriei tale fiinţe, o singurătate în care pot încăpea cel puţin doi, tu şi Dumnezeu, dar în care e loc şi pentru alţii ce rezonează, vor sau învaţă să descopere acest miracol. 

Orice om simte acut orele sale astrale, care-i marchează existenţa. Una dintre ele este întâlnirea cu Poezia, ca o a doua naştere, în care ştie că trebuie să zboare cu orice risc, într-o îngemănare sub semnul timpului, în bucuria dimineţilor depline. O încununare precum un curcubeu stelar, între fizică şi metafizică, într-o metamorfoză continuă între suflet şi armoniile lumii.

Poetul, cu căutarea fizicianului, cu paşii tăcuţi ai intuiţiei, sub adierea copacului cosmic ce-i scutură iubiri pe care le culege cu râvna ţăranului român, trage brazde adânci în căutarea propriei identităţi. Iubirea lui mângâie materia, o trezeşte, o face să cânte, să trăiască, să dăinuie, păstorind cuvintele.

Poezia, acest ocean de necuprins, de armonie intrinsecă, un descântec adânc ce te revigorează, în care fiecare val de nelinişte cristalizează în trăiri, aprinde un foc aducător de pace şi armonie, care te transformă prin conexiunea directă cu Dumnezeu. O rugăciune în care te scufunzi pentru a renaşte întru Iisus, pentru a te integra universului. Prin Poezie cunoşti cea mai ascunsă şi intimă parte a fiinţei tale, într-o dimensiune stelară, în care te redescoperi tu cel adevărat, lăsat de Creator pentru a iubi, pentru a crea, pentru a dăinui.

 

Poezia, acest fulger divin dintre Fizică şi Metafizică

 

Poezia este o mărturisire, o armonie cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi. Între coperte, îl descoperi pe El, acolo unde aşteptarea orizontului descrie supremaţia şi povestea nespusă a Luminii.

Acolo, în leagănul vieţii, ca nişte şoapte profunde, precum nişte prunci, cuvintele îşi găsesc liniştea, iubind. Poezia este Cosmoză, este Iubire cosmică şi duce la Dumnezeu. Este cheia care descuie toate uşile castelului nostru lăuntric! Este un portal energetic între lumi, o  evadare printr-o poartă de trecere precum  cea dintre viaţă şi neviaţă, dar reversibilă şi plină de mister, o străfulgerare sacră a barierei existenţiale, precum un efect tunel cuantic sau cosmic, dincolo de hotarele nevăzutului, prin care comunici cu El. Poezia este o construcţie arhitecturală prin care eşti redat Luminii, Creatorului.  O construcţie din cărămizile ale universului, vibrând în acordurile inimii poetului. O lume pe care o creezi şi o dăruieşti ca pe o Pâine Sfântă coborând şi urcând pe scara îngerilor, pe scara lui Iacob, care este de fapt scara înţelegerii, a iubirii şi a dăruirii.

Pentru mine Poezia este şi rămâne o stare de mister ce îmi cuprinde fiinţa, deschizând calea spre descoperirea Adevărului Unic şi spre raţiunea de „a fi”,  peste care cortina lumii aruncă un curcubeu de tăcere. Este un principiu de viaţă, o şcoală a vieţii care se învaţă, ca o iubire cu sens unic, necondiţionată, o călătorie unică în care te redescoperi, hrănindu-ţi fiinţa din abisul Luminii.   Puterea ei miraculoasă naşte în noi o Poezie proprie, a sufletului care ne înalţă, eliberându-ne din încătuşarea destinului. Este rugăciune, este deodată gnoză şi zidire, o forţă misterioasă de apărare a singurătăţii, o cheie de aur către inima omului. Poetul îşi caută locul într-o lume a poeziei şi a iubirii, pentru că ea, Poezia, e darul lui Dumnezeu, e iubirea lui care  te locuieşte, în care te scalzi, te oglindești, îți botezi sufletul care are nevoie măcar din când în când, să se bucure, să plutească şi să trăiască frumos.

Poezia o percepi ca pe o lumină ce trece printre jaluzele atunci când le tragi. Dacă lumina îți atinge inima, ești fericit și scrii.  Eminescu ne spune: „Că tot ce naşte-n univers / Aceea şi declină / De s-ar opri totul din mers / S-ar naște lumina, lumină!” (poemul Regina nopții, Versuri din manuscrise, Ed. Humanitas, 2016). Adică dacă ar îngheţa totul, rămâne lumina lumină. Din oprirea din mers a universului ar izvorî nu întunericul final, ci o intensă lumină. Această lumină – lumină, extraordinară, e Lumina Lină, aceea din Imnul creştin cu autor necunoscut, din primele secole ale Creştinismului, care se cântă până astăzi în biserică, este lumina neapropiată, e lumina de dincolo de lumina fizică. Iar Poezia este o rămăşiţă pământească întrupată în Cuvânt, a acestei Lumini, care s-a născut odată cu universul şi care va rămâne altfel și după ce se va sfârşi universul. Ea are un ritm al respiraţiei ei interioare, al ideii, al construcţiei, al curgerii tensiunii interioare, un fluid cosmic ce urcă prin capilarele ființării după alte legi, aducând în lumea asta, unde e atâta entropie, o lecţie de linişte, de liniște interioară. Fiecare cuvânt are aură și energie proprie, iar împreună cuvintele, printr-o sinergie tăcută, generează miracolul Poeziei, cu aura ei acaparatoare. Între cuvinte funcție de polaritate, ca într-un câmp de forțe straniu, apar licăriri, scântei de  spirit, idei, atracții sau respingeri, care dezamorsează sau tensionează, liniștesc sau neliniștesc entropic sau negentropic, generând aura și magia poemului.

 

Cuvântul e spirit, e har…

 

Însuși Cuvântul e spirit, e har, scânteie divină lăuntrică, iar Poezia poate fi o planetă a fiecăruia! Cu cât e locuită de mai mulți, bucuria e mai mare, doar dacă locuitorii ei nu generează războaie, că unii așa s-au învățat. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, omul a căpătat puterea de a crea ca și D-zeu, dar la alte dimensiuni.

În acest univers în expansiune, căruia îi este specifică deplasarea spre roșu a radiației electromagnetice, în viziunea mea, poetul, cu viteza gândului, levitează, apropiindu-se de Sursă, deci spre violet, rezonând în Lumină prin Cuvânt, până își găsește liniștea și rostul, scriind. (Aurelia Rînjea, Levitații în violet, Ed. Stef, Iași, 2021) El aduce cuvintele din starea lor fundamentală în una de grație și ea fundamentală pentru existența celui care scrie. Poezia mă poartă între lumi, într-o zonă în care violetul mă îmbrățișează, respirând lumina, hrănindu-mă cu ea, zidind. Un salt crescător în frecvență, în care eu, ca fizician, cu cât mă apropii de Sursă, văd universul scăldat în violet, la fel ca și cel al Poeziei. Acolo câmpurile se armonizează, într-o terapie a sufletului, în care aura Poeziei și a poetului se unesc în una singură, în care te simți purificat și ecranat de manipulările nocive ale răului generalizat. Poezia face lumea mai bună, mai umană, aduce visul și povestea în viața celor care o descoperă!

Te îndemn Cititorule, să descoperi această stare de Poezie şi s-o trăieşti ca pe un dar! Poezia așteaptă latent, în fiecare dintre noi, pe cineva, care să o trezească precum o prințesă printr-un sărut, iar acel cineva pot fi eu, tu, un profesor, un bunic, un scriitor, un înger. Descoperă acest univers lăuntric care este sădit în tine și care te așteaptă! Pășește în el precum într-o biserică, pios, smerit, cu sufletul deschis, căutător spre lumină. Odată ajuns acolo descoperă-i magia, care te îmbrăţişează, ca o copilărie pe care nu vrei s-o uiţi. Un castel, o oază de lumină în suflet, în care tacit îţi armonizezi fiinţa cu tine însăţi, cu lumea şi cu cerul. Te retragi în reveria lui, întru Cuvânt şi-l locuieşti poetic, într-un mister pe care-l creşti până îl trăieşti, în altarul tău de frumuseţe, unde spiritul înfloreşte precum un curcubeu, iar umanul îți este măsură şi armonie.

Regăseşte-te pe tine însăţi în această stare plină de mister şi armonie, în această zbatere între adâncimile cugetului şi mişcătoarele singurătăţi, ce creează o deschidere spre libertate, puternic încorporată în rădăcinile vieţii, în hotarele dintre văzut şi nevăzut, dintre real şi imaginar, concret şi abstract, prezent şi absent, dintre etern şi efemer. Un periplu în care căutările, după reflecţii şi reflexii succesive, într-o discursivitate continuă, se întorc spre noi, aducând libertate şi armonie, într-o coerenţă surprinzătoare în acest imens ocean de entropie, într-o casă primitoare  şi tăcută în care căutăm ceva care acum se naște, într-o mărturisire cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi. O stare fundamentală în care cuvintele prind rădăcini şi muguri, spre a dărui lumii această bucurie atât de necesară.

 

Cred că Dumnezeu a fost Poet.

 

Când scriu mă gândesc să placă oamenilor, dar în primul rând Lui. Dacă ești tangibil la iubirea lui Dumnezeu, devii intangibil la nebunia lumii. Bineînțeles că apar și obstacole: ignoranța unora, agresivitatea prin omisiune, invidii, dar tu îți vezi de drum, atâta timp cât a scrie e pentru tine, pentru cei din jur și pentru Dumnezeu, o bucurie.  

Există o eleganță a firii dincolo de intuiţie și de verticalitatea gândirii, care crește în tine, până când într-o zi, vei descoperi că poţi percepe energiile din jurul tău. Nu ignora aceste daruri! Recunoaşte ceea ce ţi se arată ca o binecuvântare. Adevărul și iubirea te ghidează. A scrie înseamnă a-ți lăsa sufletul să urmeze Lumina, un examen la singurătate, pe care îl trecem fiecare de unul singur, faţă în faţă cu Sinele propriu, în care martor este Dumnezeu, iar nota ţi-o pune conştiinţa. Poetul este un rezonator cosmic, iar Poezia este și va rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate.

 

 

 

 

 

Savantul Emil Ciobanu la 55 de ani! Emil Ciobanu între bisturiu și elocință, între pacienți și bolnavi, profesori și studenți!

Despre doctorul chirurg, savantul și managerul ocrotirii sănătății, Emil Ciobanu, este ușor și greu să scrii. Ușor, căci are o activitate prodigioasă în domeniul medicinii practice și teoretice. Greu, fiindcă realizările sale au trecut prin momente destul de anevoioase, unul chiar și tragic, ca datorită dorinței, ambiției și muncii sisifice zi de zi, caracteristice unui Om cu caracter deosebit și necesar, care știe ce vrea și vede rostul vieții sale în spațiu și timp, să atingă cel mai înalt pisc al științei medicale, de Rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” ! Și așa cum nimic nu este întâmplător pe lume noastră, așa nu sunt întâmplătoare și unele date biografice ale subsemnatului și protagonistului acestui eseu, doctorul chirurg, savantul și managerul, Emil Ciobanu. Dar să le luăm pe rând. Cu ani în urmă, un coleg de peniță de la Uniunea Scriitorilor mă roagă să-i găsesc un urolog bun. Pentru mine toți colegii de breaslă sunt buni și nu mi-am făcut probleme ca să caut în mintea mea cine-i mai bun. Îl telefonez pe unul la întâmplare, nu răspunde, îl telefonez pe altul aceeași tăcere, mai pe scurt nu-mi răspundea nimeni din doctorii urologi de la Spitalul Clinic Republican. Așa ceva nu mi s-a întâmplat nici odată și mă pomenisem într-o stare neplăcută în fața confratelui de condei care aștepta răspunsul dat. Fiindcă dânsul avea mașină, îi propun să treacă pe la mine la serviciu ca mai apoi să mergem împreună la etajul 10 al Spitalului unde se află Secția Urologie. Zis și făcut. Ajungem la spital, urcăm cu liftul la etajul 10 și bat la ușa șefului secției, închisă. Privesc la coridorul lung al secției, nici un doctor cunoscut. Zic în gândul meu: ghinion,voi trage cu obrazul în fața pacientului cunoscut. Deodată se deschide ușa unui birou și în fața noastră apare un munte de om în halat alb. Ne privește lung pe noi și cu o voce destul de calmă ne întreabă:- Pe cine căutați? Aș putea să vă ajut cu ceva? Mă apropii de doctorul în halat alb pe care nu-l cunoșteam încă, mă recomand și-i destăinui dorința noastră. Doctorul mă ascultă atent și fără unele comentarii ne propune să intrăm în biroul său. – Medicii sunt într-o ședință la medicul șef al spitalului și vor veni ceva mai târziu, așa că , dacă doriți vă pot eu ajuta! Și se prezintă:- Sunt doctorul Emil Ciobanu, profesor la catedra Urologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. Facem schimb de cărți de vizită, colegul meu de peniță îi dăruiește cartea sa de poezie, ca chiar în biroul lui Emil Ciobanu să fie consultat așa cum scrie cartea. Mulțumit că mi-a reușit să-mi ajut prietenul de la Uniunea Scriitorilor, am părăsit Spitalul și ne-am retras în drumul nostru. Și de atunci am devenit și cunoscut bun și prieten cu colegul meu mai tinerel, Emil Ciobanu. Am scris mai tinerel, căci ne despart la vârstă cam vreo…17 ani! În schimb ambii suntem născuți în aceeași zodie, a Fecioarei, dânsul la 6 septembrie, eu, respectiv la 16. Ambii ne-am născut în zona de nord a Moldovei, unul în raionul Ocnița, altul în raionul Rezina. Când am pășit pragul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (Azi, „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”), în anul 1966, Emil avea să vadă lumina zilei, să fie născut. Subsemnatul, în anii de studenție a fost și paznic la ospătărie, primind prima legitimație oficială în viață (Despre acest moment din viața mea am scris cu ani în urmă în săptămânalul ,,Literatura și arta”), și studentul Emil Ciobanu tot a fost angajat în calitate de paznic la ospătărie ca să muncească noaptea și să câștige o bucată de pâine pentru a-și continua cu succes studiile medicale. Trec anii și subsemnatul acestor rânduri împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani, pe care Uniunea Scriitorilor, Academia de Științe și Biblioteca Națională organizează o Serată de Creație la 10 octombrie 2019. Îl telefonez pe colegul meu de breaslă mai tinerel, Emil Ciobanu, proaspăt ales la cârma Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, ca să-l invit la Serata de Creație cu prilejul jubileului. Dânsul mă felicită și-mi mărturisește că chiar în ziua de 10 octombrie va avea loc Ceremonia de încoronare în postura de Rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”și regretă că nu va putea fi prezent și la sărbătoarea mea. Îl felicit cu acest eveniment și-i spun că ambii vom fi prezenți cu sufletul la ambele sărbători. Țin să-i fiu recunoscător profesorului universitar, Emil Ciobanu, Rectorul prestigioasei instituții de învățământ superior din lume, că a delegat un grup de academicieni, profesori universitari și doctori ca după încoronarea sa oficială să se deplaseze la Biblioteca Națională și să fie prezenți și la Serata mea de Creație! Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”este o instituție de învățământ superior deosebită față de alte instituții similare. Ea este responsabilă nu numai de pregătirea cadrelor medicale și știința medicală, dar și de sănătatea omului de care are grijă profesioniștii în domeniu. Să diriguiești o instituție cu mii de studenți și angajați în serviciu, să operezi cu programul didactic și cel științific, să îmbini practica cu teoria la cerințele zilei, să coordonezi activitatea culturală, sportivă și sindicală pentru a atinge performanțe pe măsură nu este de loc ușor, aș zice dificil și necesită calități neobișnuite pentru un manager al ocrotirii sănătății. Și de aceste calități profesionale neobișnuite dispune doctorul chirurg, profesorul universitar, savantul și managerul, Emil Ciobanu, care de la un simplu și modest medic urolog la spitalul din Bălți a ajuns să fie doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef de catedră, prorector pentru activitatea clinică a „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu”, șef de Secție Urologie și Nefrologie Operativă, secretar al Societății de Urologie din Republica Moldova, membru al Societății Europene de Urologie, membru al Societății Internaționale de Urologie, președinte al comisiei de certificare a urologilor, nefrologilor și andrologilor a Ministerului Sănătății a, autor a peste 200 de articole, monografii, lucrări științifice și metodologice, manuale, câștigător al multor premii internaționale și guvernamentale. Recent, absolventul „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu, Facultatea de Medicină; „Universității Europene din Moldova, Facultatea de Drept; Academiei de Administrație Publică, Facultatea de Management, doctorul habilitat în științe medicale, profesorul universitar, Rectorul „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu”, Emil Ciobanu, Cavaler al Ordinului ,, Gloria Muncii”a atins frumoasa vârstă de 55 de ani! Să-i dorim sărbătoritului un car de sănătate cu pace și lumină în suflet pentru noi realizări de valoare autentică! La mulți ani și toți rodnici, drag coleg și prieten! Ion Cuzuioc, medic și scriitor, Ambasador al Păcii (ONU)

VĂ INVITĂM SĂ VIZITAȚI LIBRĂRIA-LUCEAFĂRUL

"http://www.libraria-luceafarul.ro/" rel="nofollow"> Atât cititorul pasionat cât si cel ocazional, este posibil să nu observe magia ascunsă de cărți, care, între paginile lor, păstrează povești din lumi diferite, secrete din viața autorilor, mesaje ale căror înțelesuri pot fi sau nu descifrate... Fiecare volum este o poartă deschisă către un suflet, către o învățătură. Se spune că toata viața învățăm din greșeli. Un om inteligent însă, nu își irosește viața greșind, citește și învață din greșelile altora. Nu lăsați viața să vă surprindă cu lecții neînvățate. Obișnuiește să ne dea mai întâi examenul în urma căruia să învățăm lecția! SUSȚINE SCRIITORUL ROMÂN! Cultura se pǎstrează prin scriiturǎ! De ce sǎ cumpǎrǎm cǎrtile unui autor? un articol de Mihaela CD Dacă vi se pare ciudat acest titlu de articol și ați hotărât totuși să îl citiți mai departe, ei bine, am să vă dau câteva motive întemeiate ale acestuia. Tot mai mulți autori români se plâng că nu își pot vinde cărțile, ajung să fie demotivați și cel mai des amână să mai scoată o carte nouă pentru că spun ei ”rămân cu ele pe stoc”. Vă veți întreba desigur dacă acel autor scrie cartea pentru el însuși sau pentru noi cititorii? Deși există și excepții de la regulă, scriitorul e dăruit cu har, cu o inspirație creatoare, un autor în general nu scrie o carte la comandă, pentru că îi cere cineva sau pentru că are de îndeplinit o dorință a cuiva ci pur și simplu o scrie din interiorul său. Filonul creator este cel care îi hrănește dorința și îl face să așeze în scris cuvintele tălmăcite și împletite în opere literare. Scriitorul, în momentul în care scrie, arde ca o flacară, el se dă pe sine în procesul creației. Dăruiește părticele din el însuși, oferă și nu așteaptă nimic în schimb. Și totuși… bucuria cea mai mare a unui scriitor vine atunci când reușește să își vadă opera prinsă între coperțile unei carți, se bucură când o prezintă publicului cu ocazia unei lansări sau a unui eveniment. Motivația sa și răsplata cea mai mare vine din comentariile cititorilor care atunci când îi transmit mesaje îi umple inima de bucurie! Până aici totul este minunat și toată lumea pare fericită! Dar… există și partea monetară care deși nu este primordială pentru un scriitor, el nu creează neapărat ca să vândă dar trebuie să trăiască! Până una alta lumea e clădită pe liber schimb iar banul ca instrument de plată este și rămâne un subiect arzător. Autorii în genere, scriitorii și poeții, nu sunt bogați, ei nu încasează sume fabuloase din vânzarea cărților lor, nici în Romania, nici în străinătate. De ce? Pentru că nu sunt suficient de buni? Nu! Categoric nu! Pentru că nu există acea cerință de carte, de cultură plătită pe bani. Ne-am învățat să considerăm cultura ca pe ceva gratuit care poate fi găsit on line, citim la repezeală ce ne pică la mână și nu alegem neapărat să cumpărăm cărțile unui autor anume. Autorii români cu care am stat de vorbă ne spun că își vând cărțile doar necunoscuților pentru că cei apropiați, rude și prieteni le primesc gratuit. Acest lucru este un alt aspect care ar trebui luat în considerare. De ce dăm bani pe cartea unui necunoscut și nu dăm bani pe cartea unui prieten? Suntem curioși să știm ce a scris, vrem să îi fim aproape și de cele mai multe ori așteptăm să ne dea cartea gratuit fără a ne gândi că noi am putea să îl motivăm cumpărând o carte! Acea sumă modică pe care o plătim care nu o să ne sărăcească în nici un caz, pentru scriitor va fi o puternica motivație, un gest de apreciere, de susținere și de respect. Da, de respect! Pentru că ne respectăm cumpărându-ne cei mai buni pantofi, cea mai buna marcă de bere, cea mai bună mașină, dar când vine vorba de cărți, alegem să citim ce găsim sau primim gratuit. Ne întrebăm desigur dacă se mai poate vorbi atunci în ziua de azi de meseria de scriitor (român) sau mai degrabă de o vocație, un hobby pe care îl fac scriitorii români în timpul liber? Deseori scriitorii își publică în regie proprie cărțile, pentru că editurile nu le oferă publicarea acestora din lipsă de fonduri și dacă o fac, comisionul încasat din royalties este atât de mic încât nu își acoperă nici cheltuielile minime inițiale. Ajungerea pe raftul unei librării este o altă poveste complicată la fel de întortocheată dacă nu chiar imposibilă și atunci scriitorul rămâne cu cărțile sale, vânzând sporadic câte unui necunoscut. Și cum rămane cu cărțile electronice? De ce mai imprimă cărți scriitorii? De ce nu scriu doar cărți în format electronic? Ei bine, cărțile electronice sunt și nu sunt agreate! Adică majoritatea cititorilor trecuți de 50 de ani nu sunt obișnuiți să citească cărți electronice, nu ar da bani pe ele pentru că nu le pot așeza în biblioteca lor acasă. Site- urile cu vânzări de cărți în format ebook sunt în continuă creștere dar până când se va împământeni acest obicei de a citi cărți electronice și între cititorii români, va mai trece o vreme. Dacă în străinătate cultul cititului creează vânzări de cărți librăriilor, în România lucrurile sunt diferite. Librăriile de stat au dispărut iar librăriile private preferă să vândă autori străini traduși, best seller-uri cu care nu riscă să rămână pe stoc, comandă cărți numai pe măsura vânzării și le plătesc la fel pe măsura vânzării. Și totuși ei continuă să scrie, continuă să lase adevărate comori literare pentru că arta și cultura nu au preț, ele rămân mărturie peste timp generațiilor viitoare, devenind nemuritoare! Suntem cu toții responsabili, autori și cititori să ne asigurăm că vom lăsa în urma noastră ca moștenire, o cultură, o limbă, un alean și un imbold pentru cei ce ne vor urma. Responsabilitatea nu aparține numai lor scriitorilor ci în aceeași măsură și nouă, societății care alegem sau nu să îi citim, să îi promovăm, să îi susținem! Susținerea scriitorilor se poate face în diverse forme, începând de la sponsorizări, donații și până la cumpărarea cărților lor. În străinătate este des întâlnită forma de sponsorizare în întregime când un sponsor (persoană privată, prieten, cititor sau o organizație, o firmă) alege să susțină integral un proiect, o carte de la A la Z, a unui scriitor! O altă formă de susținere a scriitorilor sunt donațiile fie ele ocazionate de un proiect anume, de un eveniment sau pur si simplu de susținere a scriitorului respectiv. Chiar dacă nu avem mijloace suficiente ca să sponsorizăm sau să facem donații , cea mai la îndemână formă de susținere rămâne cumpărarea de cărți. Va invit deci dragii mei să cumpărați cărți românești și să le oferiți în dar celor dragi vouă. Susțineți scriitorii români preferați și dăruiți hrană pentru suflet celor dragi! Mihaela CD CANADA

LUCEAFARUL DIN VALE IN ASCENSIUNE- ION CUZUIOC R. MOLDOVA

Multe aș îndrăzni să zic, chiar foarte multe reviste se editează în spațiul românesc și pentru românii de pretutindeni. Cred că e foarte bine pentru orice om ca să mai uite de telefonul mobil, de calculator și televizor și să ia o revistă în mână pentru a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul dat și să-și relaxeze creierul de avalanșa de informații care inundă zi de zi organismul uman. În calitate de scriitor și publicist primesc mai multe solicitări de a colabora cu revistele din țară și de peste hotare. Evident că fizic nu-mi pot permite acest lux, chiar dacă sunt informat că mi se publică tot ce-aș trimite în adresa redacției respective. Nu-i secret că mai analizez și eu cu cine-aș putea lega o colaborare ca să fie bine pentru toți. Și iată că acum 3 ani primesc o solicitare și din partea redacției Revistei de literatură, cultură și artă ,,Luceafărul din vale", fondată de către scriitoarea, antologatoarea și editoarea, Kessy Ellys Nikollas, și editată la Petroșani-Hunedoara! O solicitare obișnuită ca multe altele! S-ar părea că e obișnuită, dar nu știu cum, dar intuiția de medic licențiat care sunt, m-a intrigat să gândesc că nu-i o solicitare obișnuită și nici o revistă obișnuită, dar ceva deosebit poate fi la mijloc. Intuiția nu m-a dat de gol, ca să mă conving pe parcursul celor 3 ani de colaborare fructuoasă, că fondatoarea revistei, Kessy Elyys Nikollas și-a lăsat viața sa personală într-o parte ca să-și dedice toată puterea fizică și spirituală, toate cunoștințele și timpul editării unei prestigioase publicații lunare ce ar bucura cititorii dornici de frumosul de pe lume: literatura, cultura, arta, religia și știință. Ca să-mi argumentez cele spuse e de ajuns să răsfoim ultimul număr (12, decembrie 2020) al revistei Luceafărul din vale. Revista este foarte bogată în poezie, proză, publicistică, cronici literare, aniversări și comemorări, practic toate genurile literare și ziaristice. Țin să menționez editarea color a revistei, care fără doar și poate că înfrumusețează paginile ei, dar și dau o atracție cititorului, o altă dispoziție la lecturarea lucrărilor publicate. Cred că n-aș greși, dacă aș afirma că revista Luceafărul din Vale, este o publicație universală, enciclopedică și cititorul cointeresat, fie student sau cercetător științific, artist, pictor, jurnalist sau scriitor, n-ar mai necesita un timp prețios suplimentar pentru a merge la vreo bibliotecă sau librărie în căutarea unei poezii sau proză de valoare, dar i-ar fi de ajuns ca să citească cele incluse în prestigioasa revistă nominalizată mai sus. Este de datoria mea, ca un autor fidel ale revistei Luceafărul din vale, că toate elogiile aduse îi sunt adresate persoanei, omului care nu-și precupețește puterile și viață personală pentru editarea unei publicații românești de anvergură. Și acestui Om îi spune Kessy Ellys Nikollas! Mai mult, acest distins Om al Scrisului Românesc alcătuiește, coordonează și editează Antologii și Culegeri de Literatură de valoare, un lucru migălos, pretențios și cu adevărat sisific! Dragi colegi de peniță, de condei sânge și idei, Vă îndemn să Vă aplecați frunțile asupra Revistei Luceafărul din vale și cu articolele domniilor voastre de valoare pentru a fi publicate și citite cu ardoare de către cititorul lor fidel! O revistă de scriere românească de valoare trebuie și apreciată, dar și încurajată și susținută cu toate mijloacele noastre disponibile! Revista Luceafărul din vale trebuie să fie prioritară atât în bibliotecile publice cât și cele de învățământ! Să ne prețuim și să susținem valoarea noastră națională - Scrisul Românesc! Ion Cuzuioc, medic, scriitor și publicist, Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Membru al Academiei Mondiale de Literatură.

La Ceas aniversar! Romeo Şcerbina: Doctorul si cronicarul timpului trait!

Să vorbești și să scrii despre doctorul, poetul și publicistul Romeo Șcerbina este o îndatorire de onoare al oricărui om din preajma lui, fie că e coleg de breaslă, fie confrate de condei. Ajuns la vârsta respectabilă de 75 de ani, Romeo Șcerbina, omul care o viață întreagă ară cu sârg pe ogorul esculapian și cel al scrisului , fără doar și poate că are foarte mult de spus pentru binele celui care-l ascultă și-l citește. Să mergi cu dreptul pe mai multe drumuri paralele fără ca să te rătăcești pe unul din ele nu-i ușor de loc. Dar, mai bine s-o luăm de la început. … Pe când făceam studiile la medicină, chiar după lecţiile ideologice de istorie a partidului comunist, de filosofie marxist- leninistă, de ateism ştiinţific, de economie politică sovietică, de comunism ştiinţific şi alte discipline demagogice impuse tineretului studios, mă refugiam la Biblioteca Naţională, ca să-mi revăd prietenii de la Universitatea de Stat din Chişinău: Andrei Vartic, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Arcadie Barbăroşie, Nicolae Pojoga, Pavel Balmuş, Nina Grumeza, Maria Macovei, Efim Tarlapan, Serafim Belicov, Constantin Dragomir, Victor Dumbrăveanu, Ion Proca, Haralambie Moraru, Mihai Morăraş, Pavel Pelin, Mihai Poiată, Andrei Ţurcanu, Ion Vicol şi alţi iubitori de carte românească, fără să ştiu, că imediat ce comandam cartea incompatibilă cu ideologia sovietică , numele meu de familie era şi transmis autorităţilor de la institut. Seara, ne grăbeam la cenaclurile literare ce activau pe lângă redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” şi Universitatea de Stat din Chișinău, ca să fim ochi şi urechi atunci când vorbeau Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Druţă, Spiridon Vangheli, Dumitru Matcovschi, Petru Cărare, Aureliu Busuioc, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Arhip Ciubotaru, Mihail Gheorghe Ciubotaru, Ion Ciocanu, Valentin Mândâcanu, Petru Zadnipru, Victor Teleucă, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Vitalie Tulnic, Anatol Ciocanu, Agnesa Roşca, Pavel Boţu,Vladimir Rusnac, Vladimir Beşleagă, Igor Vieru, Glebus Sainciuc, Emil Loteanu, Vasile Vasilache şi alte personalităţi care, unele au intrat în marea literatură, iar altele – doar în istoria ei. A doua zi, când reveneam la institutul meu, fără doar şi poate că le povesteam colegilor despre întâlnirile noastre cu oamenii de cultură, artă şi literatură, care mă ascultau curioşi, unii din ei chiar şi conspectau cele auzite, ca să nu uite să informeze decanatul, rectoratul, partidul şi securitatea despre cele ce se mai întâmplă în afara orelor de studii. Pe la aceste cenacluri aveam să-l întâlnesc pe un alt coleg de medicină, şi el îndrăgostit de frumos, care mai scria şi poezii. Mai mult, o profesoare de la facultatea de limbi moderne avea să mi se destăinuie că acest tânăr pasionat de poezie a scris compunerea de la examenul de admitere la un nivel literar profesionist, sugerându-i ideea, că locul lui e la filologie, ziaristică şi nu la medicină. Tânărul însă nu i-a dat ascultare bunei învăţătoare, ca să-şi continue studiile la medicină, să le absolvească cu succes şi să fie azi recunoscut ca ilustru chirurg Romeo Şcerbina, doctor în medicină, conferenţiar universitar, membru al Asociaţiei Chirurgilor „Nicolae Anestiade” din Republica Moldova, al Societăţii Laparascopie şi Suturi Mecanice din România, membru al Societăţii Chirurgilor din România, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Secretar Executiv al UZPR, Filiala Chișinău. Deşi ambii am îmbrăţişat meseria de medic şi dragostea de literatură, viaţa aşa le-a rânduit, ca să mă întâlnesc la redacţia „Tinerimea Moldovei” cu tânărul ziarist Ion Şcerbina şi să ne împrietenim, mergând împreună la spectacolele teatrale, la concertele de la Filarmonică, la premiere de film, la diverse manifestări culturale. Şi de câte ori mă întâlneam cu regretatul Nelu Şcerbina, nu uitam să-l întreb: Ce mai face fratele Romeo? –Face medicină, era răspunsul. Şi Romeo Şcerbina făcea medicină cu toată seriozitatea, ca să-şi consacre viaţa şi activitatea profesională chirurgiei practice şi ştiinţifice, publicând peste o sută de articole de profil şi participând cu luări de cuvânt la numeroase Congrese şi Conferinţe ştiinţifice ale chirurgilor de peste hotare şi din ţară. Mulţi din cei care-i preziceau un viitor fructuos în literatură s-au şi decepţionat, crezând că tânărul creator a uitat de poezie şi publicistică şi cu anii nu se mai interesau cu ce se ocupă în afară de medicina chirurgicală. Romeo Şcerbuna însă, ca un pomicultor cu cap, îngrijea şi de arborele său creativ, ca azi să dea roade mănoase. La una din şedinţele Cenaclului Literar Muzical IDEAL, se apropie de mine un bărbat de statură mijlocie cu o faţă serioasă şi ornamentată de o mustaţă căruntă şi se prezintă: Sunt Romeo Şcerbina! Am rămas plăcut surprins, ca peste zeci de ani să-mi văd colegul de medicină şi de pană şi să-l îmbrăţişez frăţeşte. Din acea zi întâlnirile noastre au devenit mai frecvente, am făcut şi schimb de cărţi scrise şi editate. Când am revenit acasă cu volumul lui Romeo Şcerbina „Viaţa-mi asta-i:(Versuri şi gânduri pe un colţ de inimă)”, prefaţată de către poetul academician Nicolae Dabija, m-am şi grăbit să-l deschid şi să iau cunoştinţă de creaţia colegului. L-am recitit dintr-o răsuflare, ca să conchid că ceea ce mi-a prezentat Romeo nu este doar o carte simplă de beletristică, ci o antologie a harului său literar şi publicistic, care a crescut în ani, ca la momentul potrivit să ne dea roade mănoase, convingându-ne că Domnia sa mânuieşte pana cu aceeaşi măiestrie şi în poezie, şi în proză, şi în publicistică, şi în meditaţii filosofice, cu alte cuvinte – este un om polivalent. Sunt convins că autorul cărţii, Romeo Şcerbina, va utiliza pixul ca şi bisturiul său chirurgical „disecând” poezia de proză, publicistica de aforisme şi gânduri înţelepte, editându-le în volume aparte, căci are cu ce şi are ce selecta. Mă bucură mult colaborarea fructuoasă a lui Romeo Şcerbina cu săptămânalul Literatura şi arta, Domnia sa publicând atât articole informative, cât şi problematice, abordând cele mai stringente probleme care se perindă în societatea noastră nebuloasă. Romeo Şcerbina este un mare patriot român, lucru pe care şi-l expune cu durere în articolele sale. Articolele sale sunt cu adevărat nişte lecţii de conştiinţă naţională pe care pedagogul Romeo Şcerbina le propune cititorului în scris. Când o lume întreagă l-a omagiat pe distinsul chirurg, Om al ştiinţei, culturii , vieţii politice şi sociale, academicianul Gheorghe Ghidirim, discipolul său fidel, savantul, chirurgul și scriitorul Romeo Șcerbina a prezentat publicului la manifestare volumul omagial „Gheorghe Ghidirim – un destin împlinit”, pe care l-a îngrijit personal depunând o muncă de Sisif ca să-şi bucure dascălul şi societatea românilor de pretutindeni cu o Operă cu adevărat istorică. Romeo Şcerbina a demonstrat tuturor că este şi un publicist bun şi un antologator de excepţie. Şi-n această frumoasă iarnă, bunul meu confrate de medicină, condei, sânge şi idei Romeo Şcerbina, aidoma unui pomicultor deştept şi răbdător, vine cu noi roade creative, pe care i le primim cu drag! Este îmbucurător faptul, că Romeo Șcerbina, s-a învrednicit de premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău pentru cartea de publicistică „ Creionări sângerânde (viața-mi pas cu pas)”, apărută la editura „Tehnica-info”! Chiar în pragul celor 75 de ani, doctorul, scriitorul și publicistul, Romeo Șcerbina și-a editat un volum impunător de scrieri întitulat „Maratonul vieții”, în care autorul ei descrie cu lux de amănunte file de istorie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, pagini de biografie ale ctitorilor și diriguitorilor universității, crochiuri despre dascălii și colegii săi de breaslă și de condei. Fără doar și poate că un compartiment apare este dedicat activității sale de cronicar, de publicist. Ca niște flori mirositoare sunt prezente în carte și versurile poetului scrise cu har și suflet. Despre această carte cu adevărat prețioasă atât pentru lume medicală cât și cea ziaristică și literară, sunt convins că se va vorbi mai mult și evident, de bine. Drag coleg și prieten, Romeo Șcerbina, scrisul e şi el o boală, dar spre deosebire de altele, ea este incurabilă, aşa că împacă-te cu acest gând şi continuă să scrii şi să ne bucuri cu noi creaţii! Ion Cuzuioc

SUSȚINE SCRIITORUL ROMÂN! Cultura se pastreaza prin scriitura! De ce sa cumparam cartile unui autor? un articol de Mihaela CD

Dacă vi se pare ciudat acest titlu de articol și ați hotărât totuși să îl citiți mai departe, ei bine, am să vă dau câteva motive întemeiate ale acestuia. Tot mai mulți autori români se plâng că nu își pot vinde cărțile, ajung să fie demotivați și cel mai des amână să mai scoată o carte nouă pentru că spun ei ”rămân cu ele pe stoc”. Vă veți întreba desigur dacă acel autor scrie cartea pentru el însuși sau pentru noi cititorii? Deși există și excepții de la regulă, scriitorul e dăruit cu har, cu o inspirație creatoare, un autor în general nu scrie o carte la comandă, pentru că îi cere cineva sau pentru că are de îndeplinit o dorință a cuiva ci pur și simplu o scrie din interiorul său. Filonul creator este cel care îi hrănește dorința și îl face să așeze în scris cuvintele tălmăcite și împletite în opere literare. Scriitorul, în momentul în care scrie, arde ca o flacară, el se dă pe sine în procesul creației. Dăruiește părticele din el însuși, oferă și nu așteaptă nimic în schimb. Și totuși… bucuria cea mai mare a unui scriitor vine atunci când reușește să își vadă opera prinsă între coperțile unei carți, se bucură când o prezintă publicului cu ocazia unei lansări sau a unui eveniment. Motivația sa și răsplata cea mai mare vine din comentariile cititorilor care atunci când îi transmit mesaje îi umple inima de bucurie! Până aici totul este minunat și toată lumea pare fericită! Dar… există și partea monetară care deși nu este primordială pentru un scriitor, el nu creează neapărat ca să vândă dar trebuie să trăiască! Până una alta lumea e clădită pe liber schimb iar banul ca instrument de plată este și rămâne un subiect arzător. Autorii în genere, scriitorii și poeții, nu sunt bogați, ei nu încasează sume fabuloase din vânzarea cărților lor, nici în Romania, nici în străinătate. De ce? Pentru că nu sunt suficient de buni? Nu! Categoric nu! Pentru că nu există acea cerință de carte, de cultură plătită pe bani. Ne-am învățat să considerăm cultura ca pe ceva gratuit care poate fi găsit on line, citim la repezeală ce ne pică la mână și nu alegem neapărat să cumpărăm cărțile unui autor anume. Autorii români cu care am stat de vorbă ne spun că își vând cărțile doar necunoscuților pentru că cei apropiați, rude și prieteni le primesc gratuit. Acest lucru este un alt aspect care ar trebui luat în considerare. De ce dăm bani pe cartea unui necunoscut și nu dăm bani pe cartea unui prieten? Suntem curioși să știm ce a scris, vrem să îi fim aproape și de cele mai multe ori așteptăm să ne dea cartea gratuit fără a ne gândi că noi am putea să îl motivăm cumpărând o carte! Acea sumă modică pe care o plătim care nu o să ne sărăcească în nici un caz, pentru scriitor va fi o puternica motivație, un gest de apreciere, de susținere și de respect. Da, de respect! Pentru că ne respectăm cumpărându-ne cei mai buni pantofi, cea mai buna marcă de bere, cea mai bună mașină, dar când vine vorba de cărți, alegem să citim ce găsim sau primim gratuit. Ne întrebăm desigur dacă se mai poate vorbi atunci în ziua de azi de meseria de scriitor (român) sau mai degrabă de o vocație, un hobby pe care îl fac scriitorii români în timpul liber? Deseori scriitorii își publică în regie proprie cărțile, pentru că editurile nu le oferă publicarea acestora din lipsă de fonduri și dacă o fac, comisionul încasat din royalties este atât de mic încât nu își acoperă nici cheltuielile minime inițiale. Ajungerea pe raftul unei librării este o altă poveste complicată la fel de întortocheată dacă nu chiar imposibilă și atunci scriitorul rămâne cu cărțile sale, vânzând sporadic câte unui necunoscut. Și cum rămane cu cărțile electronice? De ce mai imprimă cărți scriitorii? De ce nu scriu doar cărți în format electronic? Ei bine, cărțile electronice sunt și nu sunt agreate! Adică majoritatea cititorilor trecuți de 50 de ani nu sunt obișnuiți să citească cărți electronice, nu ar da bani pe ele pentru că nu le pot așeza în biblioteca lor acasă. Site- urile cu vânzări de cărți în format ebook sunt în continuă creștere dar până când se va împământeni acest obicei de a citi cărți electronice și între cititorii români, va mai trece o vreme. Dacă în străinătate cultul cititului creează vânzări de cărți librăriilor, în România lucrurile sunt diferite. Librăriile de stat au dispărut iar librăriile private preferă să vândă autori străini traduși, best seller-uri cu care nu riscă să rămână pe stoc, comandă cărți numai pe măsura vânzării și le plătesc la fel pe măsura vânzării. Și totuși ei continuă să scrie, continuă să lase adevărate comori literare pentru că arta și cultura nu au preț, ele rămân mărturie peste timp generațiilor viitoare, devenind nemuritoare! Suntem cu toții responsabili, autori și cititori să ne asigurăm că vom lăsa în urma noastră ca moștenire, o cultură, o limbă, un alean și un imbold pentru cei ce ne vor urma. Responsabilitatea nu aparține numai lor scriitorilor ci în aceeași măsură și nouă, societății care alegem sau nu să îi citim, să îi promovăm, să îi susținem! Susținerea scriitorilor se poate face în diverse forme, începând de la sponsorizări, donații și până la cumpărarea cărților lor. În străinătate este des întâlnită forma de sponsorizare în întregime când un sponsor (persoană privată, prieten, cititor sau o organizație, o firmă) alege să susțină integral un proiect, o carte de la A la Z, a unui scriitor! O altă formă de susținere a scriitorilor sunt donațiile fie ele ocazionate de un proiect anume, de un eveniment sau pur si simplu de susținere a scriitorului respectiv. Chiar dacă nu avem mijloace suficiente ca să sponsorizăm sau să facem donații , cea mai la îndemână formă de susținere rămâne cumpărarea de cărți. Va invit deci dragii mei să cumpărați cărți românești și să le oferiți în dar celor dragi vouă. Susțineți scriitorii români preferați și dăruiți hrană pentru suflet celor dragi! Mihaela CD CANADA

Kessy Ellys Nycollas - România - La fântână

 

LA FÂNTÂNĂ

 

La fântâna însingurată

Un dor vine , altul pleacă

Și aleargă pe coline

Să te caute pe tine.

 

La fântâna părăsită

Plânge dorul meu de tine

...de-o iubire ne-împlinită

Se îneacă în suspine...

 

La fântâna otrăvită

De uitări și nepăsare

Aș vrea să mă știu iubită

...dorul tău mă doare tare!

 

La fântâna din zăvoi

Unde stăteam amândoi

Și ne vorbeam de iubire

Azi nu am de tine știre!

 

La fântâna dorului

Mă-ntorc azi a câta oară?

Să te văd, să ne-ntâlnim

Fiintcă dorul mă doboară...

 

Locul-i pustiit de jale

Fântâna este secată

Iarba a crescut pe cale

De lacrimi multe udată...

 

Kessy Ellys Nycollas / 16.09.2015