NU MĂ CHEMA
Nu
mă chema-‘napoi iubire!
Am
fost aici mereu, dar tu nu m-ai văzut!
Şi
a venit acum, o amintire să îţi dea de ştire,
...
cum că tăcerea m-a durut?
Din
ochii mei, nu te-am pierdut o clipă,
Oriunde
îmi îndreptam privirea, te vedeam!
Chiar
vântul de mă atingea, cu a lui aripă,
Eu
tot în preajmă îţi eram...plângeam!
Nici
soarele cu a lui sclipire
De tine nu m-a îndepărtat!
Mi-a dat puteri şi peste fire
şi de am plâns, (eu tot) te-am
aşteptat.
Acum
mă rog la tine, ca la Dumnezeu,
Să
mă culegi, din rătăcirile de-o clipă
Şi
să mă strângi la pieptul tău,
Căci,
dragostea în suflet, iară se înfiripă!
Tu,
n-ai de unde ştii cât ‘mi- e de greu,
S -aştept inima ta, să mă recheme...
Cum
uneori te chem şi eu,
Rugându-te
să vii, cât încă mai e vreme...
Zâmbindu-ne
vom înţelege,
Că
totul a trecut şi totul va fi bine
şi
că oriunde, pe oricare drum vom merge,
nu
vom putea zâmbi, printre suspine.
De
aceia vreau acum să-ţi spun, să ai răbdare,
Nu
vreau ca umbră să-ţi devin prin vreme...
Mă
tem să nu mă rătăcesc pe vreo cărare,
în
aşteptarea sufletul tău, să mă recheme...
Tu,
mi-ai fost poartă magică spre viaţă,
Chiar
dacă, nu ţi-am spus-o niciodată...
Tu,
mi-ai adus şi zâmbetul şi lacrima pe faţă
Făcând din mine, ce n-aş fi putut crede eu,
Vreo dată!...
KEN / 14.02.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu