Interviu narativ – Autorul volumului „Când iubirea arde în tăcere – Vindecarea prin iubire” povestește:
Am întâlnit, de-a lungul timpului, oameni care m-au făcut să înțeleg că sensibilitatea nu este o slăbiciune, ci o formă de curaj. Oameni care iubesc fără să ceară nimic în schimb, care rămân chiar și atunci când ar avea toate motivele să plece. Oameni care ard în tăcere, dar luminează în jurul lor. Ei sunt „nebunii frumoși” despre care vorbesc în carte. Ei sunt cei care m-au inspirat să scriu. Pentru că în ei am văzut adevărul pe care îl ascundem cu toții: că iubirea, în forma ei cea mai pură, este vindecare.
Am simțit nevoia să scriu despre luptele invizibile ale celor care par bine. Despre cei care zâmbesc, dar în interior se luptă cu propriile frici. Despre cei care nu știu să ceară ajutor, dar ar avea atâta nevoie de el. Despre cei care se simt prea mult într-o lume care simte prea puțin. Cartea aceasta este pentru ei. Pentru noi. Pentru toți cei care au învățat să tacă atunci când ar fi trebuit să strige.
Primul capitol, cel despre iubirea care vindecă, a fost cel mai greu de scris. Pentru că iubirea nu este doar lumină. Este și umbră. Este și rană. Este și lecție. Dar, în același timp, este singurul lucru care ne poate reconstrui cu adevărat. Am înțeles că iubirea autentică nu cere, nu condiționează, nu sufocă. Ea oferă. Ea vede. Ea acceptă. Ea vindecă. Și am vrut ca fiecare pagină să fie o amintire a acestui adevăr simplu, dar atât de greu de trăit.
Apoi am scris despre vulnerabilitate. Despre fragilitatea noastră, pe care o ascundem sub măști bine construite. Despre emoțiile pe care le considerăm slăbiciuni, dar care sunt, de fapt, punctele noastre de creștere. Am scris despre durere, despre pierdere, despre renunțare — nu ca despre sfârșituri, ci ca despre începuturi. Pentru că uneori trebuie să ne rupem ca să ne putem reface. Trebuie să pierdem ca să ne putem regăsi. Trebuie să renunțăm ca să ne putem salva.
Iubirea de sine a fost, poate, cel mai sincer capitol. Pentru că este și cel mai greu. Ne este ușor să iubim pe alții, dar ne este greu să ne iubim pe noi. Ne este ușor să oferim, dar greu să ne oferim. Ne este ușor să iertăm pe alții, dar greu să ne iertăm pe noi. Am scris aceste pagini ca pe o promisiune: că merităm iubirea pe care o dăruim. Că merităm liniștea pe care o căutăm. Că merităm să fim buni cu noi.
Partea a doua a cărții este o călătorie prin emoții. Prin frici, prin tăceri, prin îndoieli, prin zile în care ne pierdem și clipe în care ne regăsim. Am vrut ca aceste capitole scurte să fie ca niște respirații. Ca niște bătăi de inimă. Ca niște momente în care cititorul se oprește, se privește și se recunoaște. Sunt fragmente de viață, de trăire, de adevăr. Sunt bucăți din mine, dar și din oricine a iubit vreodată.
Am scris despre oamenii care ne țin în viață. Despre cei care ne prind când cădem. Despre cei care ne ascultă fără să ne judece. Despre cei care ne țin de mână în tăcere. Pentru că, în final, nu suntem niciodată singuri, chiar dacă uneori așa pare. Întotdeauna există cineva care ne vede, chiar și atunci când noi nu ne mai vedem.
Cartea se încheie cu un jurnal de creație și cu un mesaj simplu: ,,Să fim”. Să fim prezenți. Să fim sinceri. Să fim vulnerabili. Să fim iubire. Pentru că, dincolo de toate rănile, de toate fricile, de toate tăcerile, iubirea este singurul lucru care rămâne. Singurul lucru care ne vindecă. Singurul lucru care ne face oameni.
Dacă cititorii vor închide această carte cu inima puțin mai ușoară, cu sufletul puțin mai liniștit și cu curajul de a iubi din nou, atunci totul a meritat. Pentru că aceasta nu este doar o carte. Este o mărturisire. O vindecare. O lumină. O invitație de a ne întoarce la noi.
Cu iubire,
Cartea poate fi cumparată de aici: https://danaxa44creation.shop/dezvoltare-personala/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu