„Când iubirea arde în tăcere” – Interviu cu autorul unei cărți care vindecă prin cuvinte

 

„Când iubirea arde în tăcere” – Interviu cu autoarea unei cărți care vindecă prin cuvinte

Revista „LUCEAFĂRUL DIN VALE”: Volumul dumneavoastră, „Când iubirea arde în tăcere –
Vindecarea prin iubire”, a atras atenția prin sensibilitatea și profunzimea lui. Aș vrea să începem cu o întrebare simplă, dar esențială: de ce această carte și de ce acum?

Autor: Pentru că trăim într-o perioadă în care oamenii simt mult, dar vorbesc puțin. În care iubirea se consumă repede, iar rănile rămân. În care tăcerea a devenit un mecanism de supraviețuire. Am simțit că este momentul să scriu despre cei care iubesc în tăcere, despre cei care par bine, dar duc în interior lupte nevăzute. Cartea aceasta este, în fond, o invitație la sinceritate emoțională. La a ne privi în oglindă fără teamă.

„Nebunii frumoși” – cine sunt ei și de ce îi înțelegeți atât de bine?

Revista: În introducere vorbiți despre „nebunii frumoși”, acei oameni care iubesc profund și autentic. Cine sunt ei pentru dumneavoastră?

Autor: Sunt oamenii care simt lumea altfel. Cei care nu știu să iubească pe jumătate. Cei care oferă fără să calculeze, care rămân chiar și atunci când ar trebui să plece, care văd frumosul acolo unde alții văd doar haos. Sunt oamenii care ard în tăcere, dar luminează în jurul lor. Ei sunt inspirația mea. Ei sunt motivul pentru care am scris această carte.

 Despre luptele invizibile și fragilitatea care ne face umani.

Revista: Un fir roșu al cărții este ideea de „lupte invizibile”. De ce credeți că oamenii ascund atât de mult din ceea ce simt?

Autor: Pentru că vulnerabilitatea sperie. Pentru că am fost învățați că trebuie să fim puternici, chiar și atunci când ne prăbușim pe dinăuntru. Pentru că lumea nu are răbdare cu fragilitatea. Dar adevărul este că tocmai fragilitatea ne face umani. În carte, am încercat să arăt că nu este rușinos să simți, să plângi, să cazi. Rușinos este doar să nu te ridici.

 

Iubirea care vindecă – un concept sau o realitate?

Revista: Primul capitol este dedicat „iubirii care vindecă”. Credeți cu adevărat că iubirea poate vindeca?

Autor: Da. Dar nu orice iubire. Nu iubirea posesivă, nu iubirea condiționată, nu iubirea care cere. Ci iubirea care oferă. Iubirea care te vede. Iubirea care te lasă să fii tu, fără măști. Iubirea care nu te consumă, ci te hrănește. Acea iubire vindecă. Acea iubire te reconstruiește. Acea iubire te învață să respiri din nou. Despre durere, pierdere și renaștere

Revista: Există un capitol întreg despre „când iubirea doare”. Cum ați abordat această temă fără să cădeți în dramatism?

Autor: Prin sinceritate. Durerea nu are nevoie de artificii. Durerea este, în sine, suficient de puternică. Am scris despre pierdere, despre renunțare, despre acceptare, așa cum sunt ele în viața reală: crude, dar necesare. Am vrut să arăt că suferința nu este un capăt de drum, ci o poartă. O poartă spre o versiune mai matură, mai conștientă, mai autentică a noastră.

 

Iubirea de sine – cel mai greu capitol al vieții

Revista: Mulți cititori au spus că partea despre iubirea de sine este cea mai puternică. De ce credeți că oamenii au dificultăți în a se iubi?

Autor: Pentru că ne-am obișnuit să ne punem pe ultimul loc. Pentru că ne judecăm prea dur. Pentru că ne comparăm. Pentru că ne este teamă să nu părem egoiști. Dar iubirea de sine nu este egoism. Este fundația tuturor relațiilor sănătoase. Dacă nu ne iubim pe noi, nu vom ști să iubim pe altcineva. Cartea aceasta este, în mare parte, o pledoarie pentru a ne întoarce către noi înșine.

 Capitolele scurte – poezie, confesiune și terapie

Revista: A doua parte a cărții este formată din capitole scurte, aproape poetice. De ce ați ales această structură?

Autor: Pentru că vindecarea nu este liniară. Este formată din momente. Din clipe. Din gânduri care ne ridică sau ne coboară. Am vrut ca cititorul să simtă această călătorie exact așa cum este ea: fragmentată, intensă, reală. Fiecare capitol scurt este o emoție. O respirație. O bucățică de suflet.

 

Despre oamenii care ne țin în viață

Revista: Există un capitol intitulat „Oameni care ne țin în viață”. Cine sunt acești oameni?

Autor: Sunt cei care ne prind când cădem. Cei care ne ascultă fără să ne judece. Cei care ne văd dincolo de cuvinte. Cei care ne țin de mână în tăcere. Nu trebuie să fie mulți. Uneori este suficient un singur om. Cartea aceasta este și despre ei — despre oamenii care devin ancore în viețile noastre.

 

Ce rămâne după iubire?

Revista: Dacă ar fi să rezumați mesajul cărții într-o singură idee, care ar fi aceea?

Autor: Că iubirea nu dispare niciodată. Se transformă. Se așază. Ne modelează. Ne învață. Ne vindecă. Chiar și atunci când doare, iubirea lasă în urmă ceva bun. Cartea aceasta este despre ceea ce rămâne după iubire: noi. Mai puternici. Mai sinceri. Mai vii.

 

Un ultim gând pentru cititori

Revista: Ce ați dori să le transmiteți celor care vor deschide această carte?

Autor: Să nu se grăbească. Să citească cu inima, nu cu mintea. Să se regăsească în pagini, dar să nu se teamă dacă unele rânduri dor. Durerea este începutul vindecării. Iar iubirea — iubirea adevărată — este întotdeauna finalul fericit.

             Cartea se poate cumpara de aici: https://danaxa44creation.shop/dezvoltare-personala/