Kessy Ellys Nycollas - Grupaj de poezii - 3 - CUM ŞI CÂT

                                                              Foto:internet

CUM ŞI CÂT

Cât şi cum te iubesc?

Nu pot să îmi găsesc cuvintele

cu care să pot explica.

Prefer ca între noi

să troneze liniştea,

care să creeze un răgaz în care

sufletele noastre

să îşi poată vorbi în voie!

Pot, însă, să las ochii liberi

să îţi zâmbească,

mâinile să te simtă

şi să te descopere,

dorinţele să se aprindă

şi să te încălzească,

buzele să te sărute,

iar sufletul să adoarmă alintat,

lângă al tău!

Eu nu pot urla iubirea!

Eu pot doar să tac,

refuzând să joc,

la scenă deschisă,

pentru un public orb.

ECOUL ÎNTOARCERII

Viaţa - ecouri

care se întorc către noi

asemeni unui bumerang!

Atenţi,

putem observa:

ce oferim, primim înapoi,

ce gândim, ni se îndeplineşte

ce semănăm, vom culege...

Dăruind dragoste,

vom primi dragoste.

Vom judeca - vom fi lapidaţi!

Urâm - vom fi alungaţi.

Totul se întâmplă.

Viaţa ni se întâmplă.

ROATA VIEŢII

Este doar un gând

în stare de a fi!

Sunt universuri

care apar şi dispar,

iar când ajungi

să te îndrepţi către oglinda

în care îţi spui

“Eu sunt!”,

mintea

îşi încetează agitaţia,

şi-atunci,

regăseşti - simplă, egală, răcoroasă -

 Iubirea!

Mintea încetează

să se mai învolbure,

e asemenea oceanului

care se linişteşte

după ce Neptun

coboară-n adâncuri!

SINGURĂTATEA

Nu m-am obişnuit

să iubesc singurătatea,

am învăţat să o iubesc.

Trăind lângă umbre

care-şi ziceau raze,

am învăţat

că urmele paşilor mei

sunt mai calde când sunt singure

pe drumul cel drept,

că razele negre

sunt doar sirene

ce mă vor un Ulisse

atras în adâncuri…

NOAPTEA...

...este timpul liniştit

în care pot retrăi

ziua

cu netrăirile ei.

...îmi văd

toate visurile germinând.

...visez că suntem împreună,

şi, adesea,

îmi doresc, în visul din vis,

 să sfârşesc în acel vis,

astfel,

să rămân alături de visul meu,

şi alături de tine!

SINGURĂTATEA  POETULUI

Pentru oamenii obişnuiţi

a fi singur este o patologie.

Pentru poet,

singurătatea este o necesitate

dincolo de biologic!

Pentru poet,

singurătatea este

oxigenul care-i dă rima la viaţă,

pentru omul obişnuit -

doar o umbră a oxigenului!

Poetul iubeşte cu nesaţ oamenii,

în schimb, detestă din faptele lor,

în prezenţa cărora

nu are aer suficient

sprea a fi!

Pentru oameni, unii,

a-l iubi pe poet este o farsă

într-o piesă jucată la margine de târg.

Singurătatea poetului

planează deasupra

singurătăţii târgoveţului,

oricât de avut.

Copacii îşi caută singurătatea înfrunzirii,

poetul - singurătatea înpoemirii!

STRIGĂTUL

Strigă ceva în mine,

este un strigăt mut!

Mă tem să îi dau eu, glas,

de frica unui răspuns!

Mă cheamă ceva,

cineva mă iubeşte,

alţii mă vor în fântână-aruncată,

gânduri răzleţe se zdrobesc sub frunte,

îmi sufocă desprinderea

care, oricum, este obişnuită

cu dezamăgirea.

Mă strigă de undeva, un suflet,

îl aud şi îl simt,

îi adulmec forţa dulce ca de înger.

Presimt săgeţile ce vin către mine!

Aş vrea să mă ascund,

mi-e teamă,

dar, unde?

Ah, cât aş vrea să fiu un arcaş

după o viaţă de ţintă!

Strigătul mă urmăreşte,

vesteşte, ce, oare?